Urmărește-ne în Social Media

Muzică & Dans

Prima reprezentație a musicalului "Chicago" de la Circul Metropolitan este SOLD OUT

Prima reprezentație a musicalului fenomen "Chicago", programată pentru 6 aprilie, este SOLD OUT. Doar câteva bilete mai sunt disponibile pentru show-ul din 7 aprilie.

Publicat

pe

Musicalul "Chicago" la București
Musicalul "Chicago" la București │ FOTO: Chicago Musical

Show-ul regizat de George Costin se joacă pe scena Circului Metropolitan din București, sâmbătă, pe 6 aprilie, de la ora 19:00. Spectacolul promite să aducă toată decadența și strălucirea anilor '20 în România. Doar câteva bilete mai sunt disponibile pentru show-ul de duminică 7 aprilie, și pot fi cumpărate online. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitate de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

"Este multă muncă în spatele acestui proiect. Multă pasiune. Am alcătuit o echipă de artiști experimentați, la care s-au alăturat și artiști aflați la început de carieră. Cred că este un semn foarte bun că acest fenomen artistic are popularitate din ce în ce mai mare în România. Bucureștiul este o capitală europeană importantă, iar publicul merită să aibă acces la asemenea capodopere", a declarat regizorul și producătorul George Costin.

Ce actori fac parte din distribuția "Chicago"

Selecția actorilor pentru musicalul "Chicago" a fost una extrem de riguroasă. La casting au participat peste 400 de artiști. Din distribuție fac parte: Mirela Zeța, Flavia Mihășan, Oana Pușcatu, Cristina Danu, Ana Crețu, Ana-Bianca Popescu, Theodor Andrei, Tudor Cucu Dumitrescu și Alin Florea.

RECOMANDARE: Actor și personaj cu Theodor Andrei: "Am fost întotdeauna pasionat de universul spectacolului de musical"

Synopsis "Chicago"

Acțiunea, plasată în mijlocul efervescenței anilor '20, se concentrează pe Roxie Hart și Velma Kelly, două criminale care încearcă să manipuleze mass-media pentru a scăpa de închisoare. Roxie Hart, o tânără dansatoare de cabaret, își ucide amantul după ce acesta o părăsește. În închisoare, Roxie le întâlnește pe Velma Kelly și Mama Morton care o îndrumă spre avocatul Billy Flynn. Acesta o va ajuta să câștige mass-media de partea ei. Între Roxie Hart și Velma Kelly se naște o rivalitate, iar cele două protagoniste luptă până la final pentru libertate și faimă.

Musicalul "Chicago", lansat pe Broadway în 1975, este o adaptare a cărții scrise de Fred Ebb și Bob Fosse care, la rândul lor, au pornit de la piesa scrisă de Maurine Dallas Watkins in 1926, inspirată din fapte reale. Muzica este compusă de John Kander, iar versurile sunt scrise de Fred Ebb. Regizorul Rob Marshall l-a adaptat pentru ecran, cu Renee Zellweger și Catherine Zeta-Jones în rolurile principale. Filmul a câștigat 6 Premii Oscar.

Trending