Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Architects a lansat piesa "Curse", cu uşoare influenţe Bring Me the Horizon

Architects pare a trece printr-o schimbare de sunet, odată cu lansarea piesei "Curse", care tocmai a văzut lumina zilei. E un track care aminteşte pe alocuri de Bring Me the Horizon, ceea ce nu e chiar o coincidenţă, pentru că grupul a colaborat cu Jordan Fish, clăpar şi producător BMTH.

Publicat

pe

Coperta single Architects Curse
Coperta single Architects Curse │ FOTO: Architects

Melodia e în egală măsură agresivă şi prietenoasă cu radio-ul, prin prisma refrenului cântat curat şi melancolic. "Curse" include o voce de growl puternică a solistului Sam Carter, dar şi tobe şi chitară în rafală. Plus un mixaj specific rock-ului alternativ din anii 2010. De producţie s-a ocupat Jordan Fish, colaborator al celor de la Bring Me the Horizon, iar piesa a debutat prin casa de discuri Epitaph Records. Avem parte şi de un bridge intens, dar şi un breakdown foarte agresiv, chiar şi după standardele Architects.

Pe lângă single, trupa a anunţat şi o a doua etapă a unui turneu nord american. Acesta nu e primul single lansat de formaţia metalcore britanică în ultima vreme, deoarece cu câteva luni în urmă a debutat "Seeing Red", lăudat de publicaţii ca Metal Injection, Alternative Press şi Loudwire. Include până şi trademark-ul metalcore, acel "blergh" pe care îl auzim la voce uneori.

Şi fanii au primit bine acel track, care a strâns peste 23 de milioane de stream-uri la nivel global şi peste un milion de streampuri pe săptămână de la debutul din decembrie 2023. "Seeing Red" a fost prima melodie de la Architects după albumul din 2022, "The Classic Symptons Of a Broken Spirit", care a urcat până pe locul 1 în topul UK Rock & Metal Albums.

Architects pleacă în prima etapă din turneul american alături de Of Mice & Men şi While She Sleeps. În a doua etapă va urca pe scenă alături de We Came As Romans şi Brutus. Au fost nişte ani foarte ocupaţi pentru grupul britanic, care în afară de albumul din 2022 a mai lansat unul în 2021, "For Those That Wish to Exist".

Formaţia împlineşte în 2024 20 de ani de carieră şi a abordat genuri că metalcore, post hardcore, metal alternativ şi chiar mathcore la începuturile sale. A cântat la Rockstad Extreme Fest 2023, la Râşnov.

Comentează

Trending