Trecerea dintre ani va fi marcată de o petrecere la care nume sonore din industria muzicală vor participa. Astfel, Smiley, Irina Rimes, Holograf, Bitză, Cobzality, Alexia și Sasha Lopez vor urca pe scenă și vor bucura spectatorii cu cele mai îndrăgite piese.
Mai mult, așa cum se cuvine pentru noaptea de Revelion, participanții vor putea admira un spectaculos foc de artificii.
Accesul la petrecerea de Revelion 2024 din Parcul Titan este gratuit
Cu un impresionant număr de hituri deținute, Smiley este unul dintre cei mai aclamați artiști ai României. Până în prezent a lansat patru albume: "În lipsa mea" (2008), "Plec pe Marte" (2010), "Acasă" (2013) și "Confesiune" (2017), în care a investit pasiunea sa pentru muzică şi a jonglat, ca un adevărat acrobat, cu diferite stiluri muzicale: de la pop, soul, funk, la r'n'b şi hip-hop.
Irina Rimes este unul dintre artiştii emblematici ai industriei muzicale actuale din România, care şi-a pus amprenta asupra publicului, topurilor radio şi TV prin stilul unic de interpretare, piese statement, peste 340 de show-uri live intense şi pline de emoţie și peste 450 de milioane de vizualizări pe YouTube.
"Despre el", "Cosmos", "Pastila" și "ACASĂ" sunt cele patru albume compuse de Irina care includ hituri precum "Visele", "Ce s-a întâmplat cu noi", "Iubirea noastră mută", "Bandana", "Bolnavi amândoi", "Nu ştii tu să fii bărbat", iar colaborările cu artişti precum Guess Who, Carla's Dreams, The Motans, INNA, Grasu XXL, Bruja sau Cris Cab, dar şi piesele compuse pentru Andra, Antonia, Nicole Cherry, confirmă versatilitatea sa.
După 40 de ani de succes continuu, Holograf este una dintre cele mai longevive și mai valoroase trupe românești. Formația a reușit să țină mereu pasul cu schimbarea, dar în același timp să își păstreze intact ADN-ul rock ce o definește. Holograf mizează pe conținut de valoare și surse de inspirație autentice, care au câștigat inimile fanilor de-a lungul timpului.