Korn îşi promovează albumul din 2022, "Requiem" cu un scurt turneu european, care îi aduce pe Jonathan Davis and co inclusiv în Bulgaria. Artiştii au fost ultima dată în România în 2015, la Arenele Romane, sărbătorind două decenii de la albumul de debut şi interpretând piese de pe acel LP. Trupa americană rămâne foarte prolifică şi deşi a scos albume în 2019 şi 2022, deja pentru 2024 avem promisă muzică nouă.
Cel puţin aşa a declarat chitaristul Brian "Head" Welch într-un interviu recent. Brian s-a realăturat grupului cu un deceniu în urmă, la 8 ani după ce părăsit trupa pentru a se lupta cu adicţiile sale. 2024 e un an special, fiind şi cel care marchează 30 de ani de la apariţia albumului de debut Korn. Welch a revenit la Korn în 2013, după ce urcase pe scenă cu grupul la Carolina Rebellion, festival din Carolina de Nord.
Cheia pentru a scăpa de vicii a fost pentru Welch religia, iar basistul Reginald "Fieldy" Arvizu a avut la rândul său parte de o convertire religioasă în ultimii ani. Fieldy a avut propriile probleme cu substanţele în 2021, fiind înlocuit de basistul de la Suicidal Tendencis, Roberto "Ra" Diaz pe durata turneului de atunci.
"Requiem" este ultimul album Korn, lansat în februarie 2022 şi produs de Chris Collier şi Korn. A intrat în topul Billboard Hard Rock Albums pe locul 1 şi a vândut 23.000 de unităţi în prima săptămână. În 2023 am avut parte în sfârşit de colaborarea pe care Jonathan Davis o tot aştepta: cea cu Adidas, brand de modă al cărui mare fan este.
Şi acum iată şi datele promise ale concertelor Korn din Europa în 2024:
- 22 iulie - Atena, Grecia - Ejekt Festival
- 25 iulie - Plovdiv, Bulgaria - Hills Of Rock Festival
- 29 iulie - Prater, Austria - Metastadt Open Air
- 30 iulie - Katowice, Polonia - Spodek
- 1 august - Berlin, Germania - Zitadelle Spandau
- 14 august - Munchen, Germania - Zenith
- 15-17 august - Sulingen, Germania - Reload Festival
- 18 august - Charleville-Mezieres, Franta - Cabaret Vert
- 19 august - Bonn, Germania - Kunst!rasen