Proaspăt sosiţi din etapa japoneză a turneului global, cei de la Maneskin au acordat un interviu recent în cadrul "The Allison Hagendorf Show". Acolo solistul a fost întrebat dacă ar face vreodată muzica în afară formaţiei italiene.
Iată răspunsul lui Damiano:
"De ce nu? Cred că ar putea fi un lucru foarte sănătos şi un lucru foarte distructiv. Singurul lucru care contează este cum te înţelegi cu trupa, pentru că trupa, ea e cea care mi-a dat tot ce am. Şi dacă am vreodată şansa să fac un proiect solo, trebuie să mă gândesc că e mulţumită lucrurilor făcute cu grupul.
Aceea este fundaţia mea. De acolo vin. Acolo m-am dezvoltat ca artist. Şi mai ales, sunt cei trei oameni care m-au susţinut întotdeauna şi mi-au ţinut spatele pe scenă. Şi întotdeauna am avut acest scut al trupei mele, al muzicienilor mei. Dacă eu greşesc, ei mă vor salva. Dacă ei greşesc, eu îl salvez.
Deci, asta e o dinamică care mă sperie, gândindu-mă la ea, că dacă într-o zi o să am un proiect solo, voi fi singur. Va fi totul pe umerii mei. "
Damiano a mai explicat şi că el crede că un proiect solo l-ar putea ajuta cu creativitatea în cadrul Maneskin, dar va ajuta şi ca fanii să înţeleagă grupul mai bine. A menţionat şi că vine un moment când fiecare artist trebuie să facă propriul proiect, să îşi definească mai bine personalitatea.
Trupa a lansat în toamna lui 2023 ediţia deluxe a albumului "Rush!", care include 5 piese noi, printre care şi "Honey (Are U Coming?)" sau "Valentine". Maneskin a început deja să fie cunoscută pentru faptul că în fiecare ţară în care merge cântă coveruri după hituri locale. I-am auzit cântând piese de la Dolly Parton, Juanes, Franz Ferdinand şi mulţi alţii.