Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Dakota Johnson și Sydney Sweeney dobândesc superputeri în "Madame Web" - TRAILER

Sony a lansat primul trailer pentru "Madame Web", un film în care o mulțime de supereroine salvează o lume în care Spider-Man nu pare să existe încă. Printre protagoniste se numără Dakota Johnson și Sydney Sweeney. Detalii și video în articol.

Publicat

pe

Trailer "Madame Web"
Trailer "Madame Web" │ FOTO: captură YouTube / Sony Pictures Entertainment

"Madame Web" o prezintă pe Cassandra Webb (Dakota Johnson), un paramedic care aproape își pierde viața încercând să salveze o persoană. Acest eveniment are o consecință mai mult decât interesantă - Webb dobândește capacitatea de a prezice viitorul. La început, Cassandra nu poate înțelege ce înseamnă atunci când toate aceste scenarii îi apar în minte și se simt atât de real, dar în scurt timp realizează că sunt viziuni care nu s-au întâmplat încă.

O imagine însă este marcantă pentru protagonistă. Ea vede un bărbat pe nume Ezekiel Sims încercând să ucidă trei tinere. Atunci, Cassandra realizează că rolul asasinului este unul extrem de important. În același timp, trailerul arată cum fiecare dintre femei - Julia Carpenter (Sydney Sweeney), Mattie Franklin (Celeste O'Connor) și Anya Corazon (Isabela Merced) - sunt destinate să devină diverse eroine păianjen, ca în benzile desenate Marvel.

"Madame Web" este regizat de SJ Clarkson, pe baza unui scenariu scris de ea împreună cu Claire Parker. Distribuția este completată de Isabela Merced, Emma Roberts, Adam Scott, Celeste O’Connor, Tahar Rahim, Mike Epps și Zosia Mamet. Filmul ajunge în cinematografe pe 14 februarie 2024.

După succesul filmului "Spider-Man: Across the Spider-Verse" de la Sony Pictures Animation, este clar că încă există un apetit pentru personajele care se pot târî pe pereți și balansa pe pânze. "Madame Web" este cel mai nou capitol din universul Sony al personajelor Marvel, după "Venom"(2018), "Venom: Let There Be Carnag" (2021) și "Morbius" (2022).

Urmează un al treilea film "Venom" programat pentru 8 noiembrie 2024 și "Kraven the Hunter", cu lansare pe 30 august 2024. "Madame Web" este prima adaptare de benzi desenate realizată de Sony care prezintă o femeie în rolul principal.

TRAILER: Madame Web

Trending