"Mă va purta" este o creație melancolică, ce poartă ascultătorul într-o călătorie prin momente trecute și dorințe prezente.
"Există amintiri, nostalgii a căror lumină dau puterea de a merge înainte", a declarat Călin Pop despre mesajul piesei.
Călin Pop și-a început cariera muzicală în 1980 împreună cu colegii săi de o viaţă, trupa Celelalte Cuvinte, pe care a fondat-o încă din perioada de liceu. Formată din mai sus numitul, alături de Marcel Breazu, Leontin Iovan, Tiberiu Pop şi Ovidiu Roşu, Celelalte Cuvinte este una dintre cele mai longevive trupe rock din România.
Păstrându-şi, de-a lungul timpului, atât componenţa, cât şi stilul, Celelalte Cuvinte a devenit o trupă-legendă a rock-ului românesc, cu o identitate aparte. Sonorităţile muzicale ale trupei sunt identificate imediat de orice fan. Niciodată comercialul nu a fost un criteriu de creaţie sau interpretare în cazul de faţă.