Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Piaf! The Show anunță un turneu global, cu ocazia aniversării a 60 de ani de la trecerea în neființă a lui Edith Piaf

Astăzi, 10 octombrie, se împlinesc 60 de ani de când Edith Piaf a plecat dintre noi. Gil Marsalla și compania Directo Prod au anunțat un impresionant turneu global, cuprinzând nu mai puțin de 120 de concerte, ce vor celebra cariera regretatei artiste. Spectacolul ajunge și România anul viitor, la Sala Palatului din București.

Publicat

pe

Nathalie Lermitte în PIAF! The Show
Nathalie Lermitte în PIAF! The Show │ FOTO: PIAF! The Show

La mai bine de un secol de la nașterea sa și la 60 de ani de la trecerea în eternitate (10 octombrie 1963), moștenirea muzicală a lui Edith Piaf trăiește în continuare. Artiști de pretutindeni îi aduc un omagiu, reinterpretând melodiile sale celebre. Cu spectacole precum Piaf! The Show, artiști ca Nathalie Lermitte aduc pe scenă viața și muzica ei într-o manieră care continuă să încânte publicul.

Piaf! The Show, spectacolul care a electrizat Broadway-ul, în interpretarea extraordinarei Nathalie Lermitte, ajunge în sfârșit și în România. Evenimentul va avea loc la Sala Palatului pe 3 martie 2024. Prin intermediul cântecelor de neuitat ale lui Edith Piaf, al proiecțiilor de fotografii și imaginilor atent selecționate ale unor locuri pariziene celebre din epoca cântăreței, dar și cu ajutorul talentului incontestabil al lui Nathalie Lermitte, Piaf! The Show promite să poarte publicul în timp, într-o călătorie emoționantă.

Considerat cel mai mare succes francofon din lume, spectacolul Piaf! The Show a avut mai mult de 600 de reprezentații în peste 50 de țări, depășind vânzări de peste un milion de bilete, o realizare deosebită pentru această producție care contribuie în mod semnificativ la promovarea patrimoniului muzical francez și a culturii francofone în întreaga lume.

Conceput și regizat de Gil Marsala, Piaf! The Show este unanim considerat de apropiații lui Edith Piaf cel mai frumos tribut adus vreodată carierei cântăreței și s-a jucat cu casa închisă pe scenele celebrelor teatre din lume, precum Carnegie Hall din New York sau Olympia din Paris.

Mai multe despre Edith Piaf

De la debutul carierei sale din 1935 și până la momentul trecerii sale în neființă, în 1963, Edith Piaf a fost și a rămas o figură emblematică în peisajul muzical mondial. Ea este considerată cea mai mare cântăreață din Franța și una dintre cele mai celebre interprete ale secolului XX.

În 1935, la vârsta de 20 de ani, în timp ce cânta pe străzile din Paris, Piaf a fost descoperită de proprietarul unui club de noapte. Acesta i-a insuflat încredere promițătoarei interprete, i-a dat celebrul pseudonim (La Môme), care mai târziu a devenit parte din numele ei de scenă și a promovat-o spre celebritate.

Ea a ajuns cunoscută pentru interpretarea unor cântece remarcabile precum "La Vie en Rose," "Non, je ne regrette rien" și "Milord". Aceste melodii s-au transformat în scurt timp în capodopere muzicale și sunt strâns asociate de talentul și pasiunea inconfundabile ale artistei. Cu o voce care emoționa profund și versuri care surprindeau inimile ascultătorilor, Edith Piaf a creat muzică care a rezistat trecerii timpului.

Prețuri bilete Piaf! The Show la Sala Palatului

Bilete se găsesc online, la prețuri ce pornesc de la 155 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, te invităm să accesezi agenda InfoMusic.

Trending