Gilberta Wilson are 29 de ani și este solist vocal. Este originară din Huși, dar locuiește în Spania. Părinții ei s-au despărțit când era mică, iar concurenta și mama sa și-au construit o nouă viață, într-o altă țară. Gilberta a declarat că anul trecut a participat la Vocea Spaniei și a făcut parte din echipa lui Luis Fonsi. Acum, a venit timpul să își arate talentul muzical și la Vocea României. La audiții a interpretat piesa "Di Mi Nombre" (Rosalia) și a întors toate scaunele.
"Gilberta, ești foarte specială! În momentul ăsta, sincer, am și uitat că sunt la Vocea României și cred că m-am gândit mai mult la <<the joy of singing>> (n.r. bucuria de a cânta). Vreau să-ți mulțumesc pentru asta! Cred că ești unul dintre puținii concurenți care ne-a entuziasmat atât de tare pe toți cinci", a declarat Irina Rimes.
Theo Rose a adăugat:
"A fost atât de bine, de la început până la final. Îmi vine să te laud întruna, dar nu rezolv nimic. Trebuie să mă laud și pe mine ca să te conving să vii la mine-n echipă. Ai făcut extraordinar de bine că ai venit la Vocea României, să vadă toată țara ce avem."
Smiley a spus:
"Gilberta, eu când am ascultat albumul Rosaliei, m-am blocat la piesa asta și am ascultat-o vreo 10 zile la rând în mașină. Îmi place foarte tare piesa. Eu am niște grade de entuziasm. Prima dată mi se ridică părul de pe mâini, după aia de pe picioare. La ultimul grad mi se electrizează barba. Tu ai ajuns la electrizarea bărbii. Mi s-a părut fantastic ceea ce ai cântat. Mi-ar plăcea mult să lucrez cu tine."
Tudor Chirilă a avut de spus următoarele:
"E un avantaj să cânți atât de bine, este și un dezavantaj. Asta trebuie cumva replicat. Iar eu te invit să putem să facem chestia asta împreună. Cred că eu, la Vocea României, pentru asta sunt bun. Să încerc să depășesc momentul ăsta […]. Tu ești un câștig pentru oricare echipă. Dar dacă îmi permiți să te însoțesc pe parcursul ăsta, în căutarea unor momente care să se ridice peste ăsta, aș aprecia și ți-aș mulțumi. Și cred că mi-ai mulțumi și tu mie ulterior."