Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Andia a lansat "Pentru că", o piesă în colaborare cu Deliric - AUDIO

Andia și Deliric colaborează pentru prima dată și lansează piesa "Pentru că". Melodia este disponibilă în articol, te invităm să o asculți.

Publicat

pe

Andia & Deliric - Pentru că
Andia & Deliric - Pentru că │ FOTO: captură YouTube / Andia

Compusă de Andia, Deliric, Vlad Lucan și Alex Pelin, "Pentru că" este o piesă de dragoste rănită. Este o poveste pe note muzicale ce vorbește despre durerea care apare după finalul unei iubiri, despre amintiri care încă dor, dar care sunt prea puternice pentru a dispărea din minte.

"Pentru că" este extrasă de pe un album pe care Andia îl va lansa toamna aceasta. Tot în curând va apărea și videoclipul oficial al piesei. Este de așteptat ca emoțiile transmise de cei doi artiști să fie îmbrățișate de imagini la fel de sensibile.

Andia a reușit să cucerească inimile a milioane de ascultători, precum și topurile muzicale de radio și televiziune și a fost prezentă pe locul 1 în top Media Forest cu "La nevedere", "Salcâmii", "Retrograd", "Slăbiciuni", "Anotimpuri" și "Sfârșitul lumii". Artista a lansat și primul său album, "Pietre prețioase", care conține 10 piese ce abordează diferite teme, de la dragoste, până la natura umană. Recent, artista a colaborat cu 3 Sud Est pentru cântecul "Inseparabili".

Deliric, pe numele real Răzvan Eremia, s-a îndrăgostit de hip hop în copilarie. La 15 ani i-a întâlnit pe DOC, Vlad Dobrescu, DJ Paul, Nwanda, Cedry2k și Carbon, împreună punând bazele grupului Facem Records. După doi ani, în 1999, Deliric formează grupul CTC – Controlul Tehnic de Calitate. Urmează mixatape-uri și colaborări cu nume ca Da Hood și RACLA, în 2002 fiind lansat primul material discografic CTC. Sub pseudonimul Deliric 1 au fost lansate albumele "Inspecția Tehnică Periodică" (2011) și "Delicatese" (2013). Printre cele mai recente piese se numără "Lasă" și "Gogoși".

AUDIO: Andia & Deliric - Pentru că

Comentează

Albume noi

Deliric lansează un nou album în 2025; Află detalii despre "DXSS III"

Deliric începe anul cu un anunț îmbucurător pentru fani. Rapper-ul pregătește lansarea unui nou album, respectiv continuarea discului lansat în urmă cu 5 ani, "Deliric X Silent Strike II". Partea a treia va apărea în 2025, Deliric explicând într-un mesaj lung de ce a durat 5 ani realizarea acestui nou material.

Publicat

pe

Deliric
Deliric │ FOTO: Captură YouTube

Deliric va lansa primăvara aceasta albumul "Deliric X Silent Strike II". Aflat momentan în lucru, discul este aproape finalizat. Pauza de 5 ani nu fost una programată, însă, potrivit unui mesaj lung postat de rapper online, pandemia a dat peste cap planurile inițiale de lansare.

"E 2025. Am de gând să scot un nou album. E vorba de DXSS III, finalul trilogiei colaborative Deliric și Silent Strike. Teoretic aveam în plan să scoatem albumele la interval de 3 ani, dar între timp a luat-o lumea razna și iată-ne astăzi aici", explică Deliric.

Rapper-ul detaliază apoi ce schimbări s-au petrecut în ultimii 5 ani și cât de important a devenit online-ul. Platformele de tip TikTok au pus bețe în roate promovării artiștilor de nișă, conținutul lor nefiind aliniat la cerințele "click-baitish" ale momentului.

Deliric: "Pe social media chiar dacă aveai mii sau zeci de mii de urmăritori, rar îți mai "amintește" feed-ul tău de ei. Pentru că ești bombardat de content care e demonstrat că face curios pe oricine"

"Au trecut deja 5 ani. Am avut neșansa să scoatem albumul în ajunul pandemiei. Am muncit mult să-l facem și să avem un roll-out pe măsură, iar totul a culminat cu un concert de lansare care ne-a depășit toate așteptările. Am avut 5500 de oameni la Arenele Romane, probabil cel mai de anvergură concert al unui artist/trupe din hip-hop-ul românesc. Iar când ne pregăteam să culegem laurii, să rupem țara în două la concerte și festivaluri, lumea s-a pus pe pauză pentru 3 ani. Am rămas frustrați și debusolați. Totul a devenit mai superficial și pe alocuri lipsit de sens, iar noi ceva mai depresivi și mai cinici.

În perioada asta s-a produs și o transformare fundamentală în modul în care funcționează online-ul. S-a trecut de la modelul care avea la bază urmăritorii la unul bazat pe "interese". Pentru artiști ca noi, de nișă, modelul vechi părea să funcționeze mai bine. Noi avem un produs pretențios, mai greu de digerat, dar în care avem mare încredere. Munceam constant pentru a convinge oameni noi și a-i converti în urmăritori, iar ei ulterior erau expuși constant la muzica noastră.

Asta s-a schimbat în ultimii ani pe măsură ce toate marile platforme au aderat la modelul de gen TikTok pentru a distribui conținut. Pe scurt, algoritmul este optimizat să te țină cât mai mult pe platforma respectivă și te bombardează cu content click-baitish. Gândește-te că intri într-un magazin cu gândul să cumperi fructe și legume, dar ești abordat de sute de agenți care îți fac oferte cât mai apetisante de dulciuri, sucuri, bomboane și înghețată încât până când ai ieșit din magazin ai 3 feluri de diabet.

Cum s-a tradus toată treaba asta pentru oamenii care fac muzică: pe social media chiar dacă aveai mii sau zeci de mii de urmăritori, rar îți mai "amintește" feed-ul tău de ei. Pentru că ești bombardat de content care e demonstrat că face curios pe oricine. În general orice ține de scandal, controverse, frică de toate felurile (război, criză, boli etc.), sexualitate extremă, curiozități, conflicte etc. Așa că cel mai probabil dacă artistul tău preferat a scos o piesă bună, tu nu ai aflat de ea. Că nu ți-a apărut nimic în feed-ul de Insta/FB/TikTok, YouTube nu ți-a recomandat-o și cel mai probabil nici Spotify", spune Deliric.

Pentru un artist de nișă, adaptarea la aceste schimbări un este una ușoară. Deliric mărturisește că s-a antrenat să scape de timiditate pentru a face un content mai atractiv pe social media.

Deliric: "Am reușit să îmi stăpânesc timiditatea, ajungând uneori chiar în extrema cealaltă. Uneori sunt prea vorbăreț sau fac pe nebunul"

"Evident că toți artiștii sunt conștienți de aceste schimbări. Cel puțin instinctiv. Iar dacă nu ești vreun Kendrick sau Jay Z, să ai în spate o mașinărie enormă care să manevreze atenția publicului spre tine, povara cade pe umerii tăi. Și atunci devine o luptă existențială: te adaptezi sau ești sortit uitării. Iar adaptarea pare să presupună: să faci un soi de circ pe social media și să faci piese cât mai simple și mai provocatoare. Iar ce îi face pe unii artiști să fie buni la ce fac este tocmai faptul că sunt mai retrași, mai introvertiți, mai timizi. Asta e ce i-a făcut să se focuseze pe craft-ul lor și să se piardă în pasiunea pe care o au. În niciun caz nu le vine ușor să jongleze cu portocale în stories. And there you have it. Catch 22.

Eu am fost întotdeauna timid și de multe ori tăcut. Tot timpul introspectiv. Asta m-a făcut să mă refugiez în muzică iar modul meu de a refula a fost prin a scrie. Toate sentimentele pe care nu le puteam articula în realitate, le-am ascuns în versuri. Timiditatea este compatibilă cu scrisul, dar nu este cu scena. Așa că în ultimii 20 de ani m-am antrenat să fiu extrovertit. Printre primele ocazii când am ieșit în fața unui public mai mare, mi-a dat sângele pe nas. Între timp am reușit să îmi stăpânesc timiditatea, ajungând uneori chiar în extrema cealaltă. Uneori sunt prea vorbăreț sau fac pe nebunul. Și dacă piese simple și trendy nu sunt în stare să fac, măcar mă descurc să jongleze cu niște portocale. Parțial m-am adaptat!

Dar sunt conștient de discrepanța dintre cele două personaje. Că pare că se luptă doi Delirici. Pentru cei care mă cunosc personal, piesele mele par ciudate iar Deliric de pe Insta pare natural. Pentru că tot timpul vorbesc "la mișto", sunt aparent distrat, binedispus etc. Pentru cei care mă cunosc de pe piese, mai melancolic, mai pesimist, comportamentul meu de zi cu zi și din social media pare ciudat."

Rapper-ul își întreabă apoi fanii ce conținut ar fi interesant pentru ei, astfel încât să nu se îndepărteze prea mult de artistul Deliric.

Deliric: "Mi-aș dori să nu cad pradă tentației de a încerca să fac prostii virale"

"Sunt conștient că fără să faci content, nu prea merge. Deși aș prefera de multe ori să nu “pierd timpul” cu social media, nu cred că este o opțiune în 2025. Dar mi-aș dori să nu cad pradă tentației de a încerca să fac prostii virale (deși cel mai probabil o să mai încerc și d-astea cand mă panichez ca vorbesc de unul singur). Aș prefera să fac ceva de care să fie real interesați cei care mă urmăresc cu interes. În speranța că ajunge la voi acest post și că oricum i-am triat prin textul lung pe cei care erau "doar în trecere", aș vrea să vă rog pe voi să mă ajutați. Să îmi scrieți cum credeți că ar trebui să arate social media mea în viitorul apropiat. Să îmi dați idei ce v-ar plăcea să vedeți la mine pe stories, pe reels. Ce ar fi interesant să pun pe YouTube, pe Facebook. Ce formate? Ce subiecte?"

Mesajul lui Deliric se încheie cu detalii despre noul album, "Deliric X Silent Strike III", asteptat să apară în primăvară.

Deliric: "Întotdeauna am făcut albumele cu convingerea extra pesimistă că la final o să ne placă doar nouă. De fiecare dată ne-ați contrazis. Sper să fie la fel și de data asta"

"De muzică nu o să vă întreb. Pentru că nu am făcut-o niciodată. Pe aia o să o livrez "de-a gata". Ce vă pot spune este că am lucrat probabil mai mult ca niciodată la un album. Și chiar vorbeam cu Silent zilele astea că este totodată albumul la care am lucrat cu cea mai mare plăcere. Simt că am facut progrese și eu cu scrisul și Silent cu compoziția. Sper doar că nu ne-am complicat prea tare. Întotdeauna am făcut albumele cu convingerea extra pesimistă că la final o să ne placă doar nouă. De fiecare dată ne-ați contrazis. Sper să fie la fel și de data asta. Mai avem puțin de lucru la el. În primăvară sper să îl ascultați și voi."

Deliric este artistul nonconformist apreciat pentru sinceritate și transparență, cunoscut pentru muzica sa solo, dar și ca parte din trupa CTC, pentru colaborărilor cu artistul de muzică electronică Silent Strike, dar și pentru succesul în lumea antreprenoriatului cu PORC, brandul de streetwear pe care l-a cofondat în 2012.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Cine cântă la Târgul de Crăciun din Piața Constituției între 6 și 8 decembrie

Târgul de Crăciun din Piața Constituției este deschis și în weekend-ul 6 - 8 decembrie. Printre artiștii care vor urca pe scenă se numără Andia și Moonlight Breakfast. Concertele sunt cu intrare liberă.

Publicat

pe

Târgul de Crăciun București din Piața Constituției 2024
Târgul de Crăciun București din Piața Constituției 2024 │ FOTO: Târgul de Crăciun București / CREART

Deschis pe 29 noiembrie, Târgul de Crăciun din Piața Constituției așteaptă vizitatori și în weekend-ul 6 - 8 decembrie. Târgul va rămâne deschis până pe 26 decembrie. 

Ce mesaje transmit artiștii care vin la Târgul de Crăciun București din Piața Constituției

În perioada 6 - 8 decembrie, publicul se va putea bucura de noi concerte cu intrare liberă. Pe scena tradițională vor urca Moonlight Breakfast, Alina Eremia, Corul de copii "Andante", Mario Fresh, MA RA MU și Andia.

"Hei! Sunt Cristina, de la Moonlight Breakfast, și abia așteptăm să ne vedem pe 6 decembrie la Târgul de Crăciun București din Piața Constituției, la 7 și jumătate seara, pentru că avem multe piese noi de Crăciun pe care abia așteptăm să le cântăm. Așa că sperăm să ne vedem acolo", spune vocalista grupului Moonlight Breakfast, supranumit "cea mai bună trupă de export a României".

"Cei care sunteți în București, ne vedem pe 8 decembrie în Piața Constituției, la Târgul de Crăciun. Așadar, pregătiți-vă vinul fiert, pentru că o să fim acolo împreună pe 8 decembrie", spune Andia într-un mesaj video publicat pe Facebook.

În cele peste 130 de căsuțe amenajate la târg, vizitatorii vor găsi și produse realizate de meșteșugari și artizani locali. Printre acestea se numără obiecte din ceramică pictate manual, obiecte de vestimentație tradițională, bijuterii și obiecte de decor. Aici găsiți detalii privind prețurile principalelor atracții.

În articolul nostru de pe InfoMusic găsiți și harta Târgului de Crăciun din București 2024, precum și detalii privind mijloacele de transport în comun.

Programul Târgului de Crăciun București 2024 / Piața Constituției (6 - 8 decembrie)

Vineri, 6 decembrie

12:00 – 13:00 Momente de teatru "Free Style Puppetry” ale Teatrului de Animaţie "Ţăndărică"

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 19:00 Corul de copii "Andantino"
  • 19:00 – 19:30 Corul de copii "Sunetul Muzicii", coordonator Cristina Manoliu
  • 19:30 – 20:30 Moonlight Breakfast – "Christmas Magic"
  • 20:30 – 21:30 Alina Eremia

Sâmbătă, 7 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Crăciunul Domnului Scrooge"

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 19:00 – 19:30 Grupul de copii "Dor, Lior Dor", coordonator Alin Rusu
  • 19:30 – 20:00 Corul de copii "Andante"
  • 20:00 – 20:30 Orchestra "Mezzoforte Soul Music", dirijor Marian Alexandru
  • 20:30 – 21:30 Mario Fresh

Duminică, 8 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Magia Crăciunului"

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 19:00 Ansamblul "Poieniţa" din Poiana Stampei, jud. Suceava
  • 19:00 – 19:30 MA RA MU
  • 19:30 – 20:30 Zeyla şi Mircea Ardeleanu
  • 20:30 – 21:30 Andia
Citește în continuare

Concerte & turnee

Cum e la Târgul de Crăciun din București 2024 - Programul concertelor gratuite și prețurile principalelor atracții

Târgul de Crăciun din București 2024 s-a deschis. În Piața Constituției s-au aprins luminițele, iar primele concerte au dat tonul atmosferei festive. Până pe 26 decembrie, sărbătoarea continuă. În articol găsești programul concertelor, dar și prețurile atracțiilor principale, de la roata panoramică și trenuleț la delicii culinare.

Publicat

pe

Târgul de Crăciun din București 2024
Târgul de Crăciun din București 2024 │ FOTO: Târgul de Crăciun București

Pe 29 noiembrie, Târgul de Crăciun din Piața Constituției s-a deschis. Cea de-a 17-a ediție a Târgului de Crăciun din București a debutat cu aprinderea luminițelor și concertele susținute de Nicole Cherry și Loredana Groza. Târgul va rămâne deschis până pe 26 decembrie, perioadă în care vizitatorii se pot bucura de produsele comercializate în cele peste 130 de căsuțe, de roata panoramică, de trenulețul electric, de carusel și, nu în ultimul rând, de Casa lui Moș Crăciun.

Câteva prețuri orientative de la Târgul de Crăciun din București 2024:

  • Un pahar de vin fiert - 10 lei / 14 lei / 20 lei
  • Ciocolată caldă Dubai - 30 de lei
  • O căsuță de turtă dulce - 22 de lei
  • Un Moș Crăciun de turtă dulce - 20 de lei
  • Kataif cu nucă - 10 lei / 100 g
  • Baclava cu fistic - 8 lei / 100 g
  • Cozonac cu mac - 9 lei / 100 g
  • Pizza Margherita - 25 lei
  • Pizza Salami - 30 lei

În cele peste 130 de căsuțe, vizitatorii vor găsi și produse realizate de meșteșugari și artizani locali. Printre acestea se numără obiecte din ceramică pictate manual, obiecte de vestimentație tradițională, bijuterii și obiecte de decor.

Cât costă atracțiile pentru copii

Copiii se pot da în carusel, în trenulețul electric sau în roata panormică. În timpul săptămânii, programul este de la ora 12:00 la ora 22:00, iar în weekend-uri de la ora 10:00 la ora 22:00.

  • O tură cu caruselul sau cu trenulețul electric - 15 de lei
  • O tură în roata panoramică - 25 de lei

Casa lui Moș Crăciun

În casa lui Moș Crăciun, spiridușii ajută la redactarea scrisorilor cu dorințe. Pe 14 decembrie, la ora 17:00, sosește Moș Crăciun, iar scrisorile le vor fi înmânate elfilor. Timp de 11 zile, Moșul va fi prezent în Piața Constituției și va asculta dorințele copiilor.

Programul de întâlniri cu Moș Crăciun este:

  • 15, 21, 22 decembrie – în intervalele orare 10:00 – 13:00 / 17:00 – 22:00,
  • Între 16 – 20 și 23 – 24 decembrie, în intervalele orare 12:00 – 14:00 / 17:00 – 22:00.

"Atelierul Elfilor"

Un spațiu inspirat de povestea Moșului și de elfii săi harnici, unde participanții pot experimenta magia pregătirilor de Crăciun, prin confecționarea unor jucării și decorațiuni de hârtie. Acest atelier creativ, cu o capacitate de 8 locuri concomitent și dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani, va avea loc:

  • luni – joi (16:00 – 21:00),
  • vineri – duminică (14:00 – 21:00)
  • între 20 și 24 decembrie (13:00 – 22:00).

Care sunt costurile și așteptările organizatorilor

"Ediția din 2024 este similară cu cea din 2023. Am avut anul trecut 1, 3 milioane de vizitatori, din care 30% turiști străini. Ne costă cam 8 - 9 milioane și recuperăm cam 3 - 4. Diferența e plătită de municipalitate", a declarat Nicușor Dan, intervievat de prosturile de tevelviziune prezente la târg.

Care este programul concertelor gratuite de la Târgul de Crăciun din București 2024

În Piața Consituției au fost amenajate două zone artistice - O zonă urbană și una tradițională. În Zona Urbană vor întrețina atmosfera diferiți DJ, iar în zona tradițională vor avea loc momente artistice susținute de cunoscuți interpreți români.

Publicul se va bucura de show-uri live din partea unor artiști precum: Alina Eremia, Mario Fresh, Andia, Iris, Bosquito, Marius Mihalache Band, Elena Gheorghe, Feli, Narcisa Suciu, Florin Ristei, Ducu Bertzi, Ștefan Hrușcă, Direcția 5, Damian & Brothers. Programul complet al concertelor este disponibil mai jos.

În articolul nostru de pe InfoMusic găsiți și harta Târgului de Crăciun din București 2024, precum și detalii privind mijloacele de transport în comun.

Vineri, 6 decembrie

12:00 – 13:00 Momente de teatru "Free Style Puppetry” ale Teatrului de Animaţie "Ţăndărică"

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 19:00 Corul de copii "Andantino"
  • 19:00 – 19:30 Corul de copii "Sunetul Muzicii", coordonator Cristina Manoliu
  • 19:30 – 20:30 Moonlight Breakfast – "Christmas Magic"
  • 20:30 – 21:30 Alina Eremia

Sâmbătă, 7 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Crăciunul Domnului Scrooge"

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 19:00 – 19:30 Grupul de copii "Dor, Lior Dor", coordonator Alin Rusu
  • 19:30 – 20:00 Corul de copii "Andante"
  • 20:00 – 20:30 Orchestra "Mezzoforte Soul Music", dirijor Marian Alexandru
  • 20:30 – 21:30 Mario Fresh

Duminică, 8 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Magia Crăciunului"

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 19:00 Ansamblul "Poieniţa" din Poiana Stampei, jud. Suceava
  • 19:00 – 19:30 MA RA MU
  • 19:30 – 20:30 Zeyla şi Mircea Ardeleanu
  • 20:30 – 21:30 Andia

Vineri, 13 decembrie

Prezentator: Liana Stanciu

  • 19:00 – 19:30 Far Away From Earth
  • 19:30 – 20:30 Bere Gratis
  • 20:30 – 21:30 IRIS – Cristi Minculescu, Valter & Boro

Sâmbătă, 14 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Crăiasa Zăpezii şi povestea ei"

Prezentator: Liana Stanciu

  • 18:30 – 19:00 Trupa "Aryma" și Corul de copii "Meloritm"
  • 19:00 – 19:30 Picii lu’ Soreasca
  • 19:30 – 20:30 "Winter Love" by Zina Ghiţulescu şi Alexandru Iordache
  • 20:30 – 21:30 Bosquito

Duminică, 15 decembrie

12:00 – 13:00 Spectacol de teatru "Alertă în Laponia" al Teatrului "Ion Creangă"

Prezentator: Liana Stanciu

  • 18:30 – 19:00 Opereta Stars
  • 19:00 – 19:45 XMAS Classics by Daniel Lazăr şi Ioana Uruc
  • 19:45 – 20:30 Cosmin Seleși Orchestra
  • 20:30 – 21:30 Marius Mihalache Band

Vineri, 20 decembrie

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 18:50 Florin Grigore
  • 19:00 – 19:45 Colindătorii din Mureş cu Mihaela şi Ciprian Istrate
  • 19:45 – 20:30 Grupul de copii "Mlădiţe Ilfovene" cu Marioara Man Gheorghe şi Grigore Gherman
  • 20:30 – 21:30 Elena Gheorghe

Sâmbătă, 21 decembrie

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 19:00 – 19:30 Ansamblul "Zestrea" din Bacău
  • 19:30 – 20:30 Narcisa Suciu
  • 20:30 – 21:30 Feli

Duminică, 22 decembrie

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 19:00 Ansamblul de datini şi obiceiuri "Brezaia" din Argeş
  • 19:00 – 19:40 Ducu Bertzi
  • 19:40 – 20:40 PRESTIGE ORCHESTRA – "Christmas Show"
  • 20:40 – 21:30 Florin Ristei

Luni, 23 decembrie

Prezentator: Iuliana Tudor

  • 18:30 – 19:00 Ansamblul de datini şi obiceiuri "Urşii din Comăneşti", jud. Bacău
  • 19:00 – 19:30 Corul de copii "Tronos Junior" al Patriarhiei Române
  • 19:30 – 20:00 Daniel Trifu
  • 20:00 – 20:30 Ansamblul de datini şi obiceiuri "Ţinutul Momârlanilor"
  • 20:30 – 21:30 Ştefan Hrușcă

Marţi, 24 decembrie

Prezentator: Liana Stanciu

  • 18:30 – 20:30 Concert extraordinar de Crăciun "SILENT NIGHT" – Orchestra Metropolitană Bucureşti – dirijor Daniel Jinga cu soliştii: Monica Anghel, Marcel Pavel, Luminiţa Anghel, Andrei Lazăr, Nico, Sanda Ladoşi, Iordache Basalic

Miercuri, 25 decembrie

Prezentator: Liana Stanciu

  • 19:00 – 19:30 Angely’s Santa Claus
  • 19:30 – 20:30 The URS
  • 20:30 – 21:30 Direcția 5

Joi, 26 decembrie

Prezentator: Liana Stanciu

  • 19:00 – 19:30 Alexia Ţalavutis
  • 19:30 – 20:30 Diana Matei & Taraful Cleante
  • 20:30 – 21:30 Damian & Brothers
Citește în continuare

Trending