Urmărește-ne în Social Media

Muzică & Dans

Adam Chițu a câștigat Red Bull Dance Your Style 2023

Adam Chițu a fost desemnat cel mai bun dansator de street-dance din România la Red Bull Dance Your Style. Tânărul de 18 ani va reprezenta România la Finala Mondială Red Bull Dance Your Style, care va avea loc pe 4 noiembrie 2023, la Festhalle Frankfurt, în Germania. Detalii și video în articol.

Publicat

pe

Red Bull Dance Your Style Romania │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Aseară, Circul Metropolitan din București a găzduit finala competiției Red Bull Dance Your Style 2023, unde 16 dintre cei mai talentați dansatori de street-dance din toată țara s-au întrecut în dueluri 1 la 1, în fața unui juriu entuziast format din peste 1500 de spectatori. După 3 ore intense, Adam Chițu a câștigat aplauzele publicului și va reprezenta România la finala mondială a competiției de la Frankfurt, pe 4 noiembrie. În urma battle-urilor fără egal de joi seară, Răzvan Feraru a impresionat publicul cu talentul său și a obținut locul al doilea, după un duel efervescent cu Adam.

Finala Națională Red Bull Dance Your Style 2023 a fost dominată de pasiune. Concurenții au dansat pe melodii surprinzătoare pentru a cuceri publicul, care și-a ales în fiecare etapă favoriții și i-a susținut cu aplauze. Fără juriu profesionist, coregrafii planificate sau repetiții, Red Bull Dance Your Style a fost un spectacol de improvizație 100%, unde DJ-ul și audiența au jucat un rol crucial. De la dancehall la afro, hip-hop, waacking, vogue, electro, house dance și popping, pe scena Circului Metropolitan s-au întrecut aseară stiluri diferite de street-dance. Încă o dată, hip-hop-ul a triumfat: primele două ediții au fost adjudecate tot de dansatori de hip-hop.

"De 3 ani urmăresc acest concurs și-mi doream foarte mult să particip și să-l câștig. Am început să dansez de la 7 ani, cu breaking și hip-hop, iar ulterior le-am făcut pe amândouă. Primul meci a fost cel mai greu moment al serii pentru mine, pentru că am avut emoții foarte mari. Ce m-a ajutat foarte mult a fost susținerea tuturor celor de la Challenge Arts, trupa mea de suflet, și a întregii mele familii. M-am simțit foarte bine în seara asta! E doar a doua mea participare la un concurs mare, după Hip Hop International Phoenix, Arizona, USA, 2019, unde am fost cu trupa", a declarat Adam Chițu, câștigătorul Red Bull Dance Your Style 2023.

De la Oman la Noua Zeelandă, Uzbekistan sau Mauritius, aproape un sfert dintre țările din întreaga lume își vor trimite în acest an campionii în finala din Germania. Adam Chițu va reprezenta România la Finala Mondială Red Bull Dance Your Style de la Festhalle Frankfurt.

Comentează

Trending