Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Robbie Williams a făcut o confesiune de suflet la București: „Pentru că voi existaţi, eu încă mai trăiesc!”

Cel de-al doilea concert al lui Robbie Williams de la București a fost plin de emoție, artistul dezvăluindu-și vulnerabilitățile prin mărturisirile făcute în fața celor aproximativ 12.000 de oameni.

Publicat

pe

Concert Robbie Williams la București pe 19 august 2023 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Acesta ne-a purtat prin istoria sa muzicală şi personală, începând cu perioada Take That în care a suferit că nu era solistul principal, însă la un moment a prins încredere când a fost ales să fie el acela pentru piesa “Could It Be Magic”. De asemenea, nu a ezitat să expună un fragment necenzurat din primul videoclip al boyband-ului intitulat “Do What U Like”.

“Atunci când m-am alăturat trupei, am crezut că sunt într-un fel de gang, dar nu era aşa pentru că acei băieţi nu mă plăceau. Mă percepeau drept supărător, leneş, prost, deloc popular și asta m-a făcut să mă simt trist. Şi nu doar atât. Gary Barlow era solistul principal pe toate piesele. M-am gândit la momentul când voi primi şansa să fiu eu solist pe una din piese. Şi am primit această ocazie. Dar, erau atât de multe reguli făcute de management care mă ameninţa constant că voi fi dat afară din trupă.”

Un moment emoţionant a fost acela când a ales să cânte “Back For Good”, piesa care beneficiază de un videoclip filmat în 1995 în care Robbie apare pentru ultima oară lângă băieţi, reuniunea lor pentru un nou album şi o serie de concerte având loc 15 ani mai târziu. “Eram fericit pentru ei, erau mai mari decât în trecut. Şi mi-am spus: dacă nu îi poţi bate, alătură-te lor.”

“Într-o zi, după cel de-al treilea album, am realizat că nu mă mai pot concedia, aşa că am încălcat toate regulile. M-am dus la Glastonbury şi am petrecut timp cu o anumită trupă.”

Motivaţionala “Don’t Look Back în Anger” a fost următoarea inclusă în setlist, un fel de armistiţiu de pace cu membrii TT şi cu cei de la Oasis cu care a fost în conflict şi după acei ani. Revenirea tuturor la sentimente mai bune a lăsat drumul liber, fiind multe speculaţii privind un nou viitor turneu alături de foştii colegi din trupă cu care a cunoscut faima.

Concert Robbie Williams la București pe 19 august 2023 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

În 2018, cu ajutorul unei mame surogat, se năştea una din fetiţele artistului Colette sau Coco aşa cum este alintată de părinţi. Ziua fetiţei s-a suprapus cu cea a concertului de la Bucureşti, motiv important pentru a fi marcat în timpul acestuia:

“De toate lucrurile de care fugeam, trebuia de fapt să fug înspre ele. În anii ’90, aveam două reguli: nu mă voi însura niciodată şi nu voi avea copii. Sunt împreună cu soţia mea de 18 ani şi am 4 copii. Îi ador, sunt întreaga mea lume. Ei reprezintă motivul pentru care fac totul. Iar astăzi este o zi specială pentru că este ziua fetiţei mele mici, Coco. Avea 4 ani, iar acum a împlinit 5 ani. Să ştiţi că este cel mai amuzant om pe care l-ai putea întâlni. Are cel mai mare suflet şi este în acelaşi timp şi dură. Te iubesc, Coco. Aici este tatăl tău, în Bucureşti, care îţi va cânta alături de oameni frumoşi de aici un cântec. La mulţi ani!”

Filmarea acestui moment a fost publicată post eveniment de soția artistului, Ayda Field Williams.

Artistul a interacţionat cu multi membri din public, a oferit tricouri în timpul melodiei “Candy”, a dedicat piese celor aflati in primele rânduri, plus că a existat şi un moment în care a coborât printre o parte din cei prezenţi, glumind apoi:

“Am mers în audienţă ca să văd ce tip de oameni sunteţi. Pot spune că nu mai e că în anii ‘90. Unii oameni mi-au verificat temperatura, alţii au vrut să vadă dacă am mâncat suficient, iar doi oameni mi-au verificat părţile intime.”

Concert Robbie Williams la București pe 19 august 2023 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Spre finalul concertului, am primit o nouă confesiune marcantă legată de viaţă sa, cu sinceritate şi lacrimi în ochi:

“Călătoria mea a fost frumoasă, dar cu multe momente cumplite. Pare că am fost născut cu o rană deschisă. Mult prea sensibil, aveam nevoia acută să fiu plăcut, iubit şi dacă nu se întâmpla aşa, resimţeam o imensă ruşine. Era dureros să trăieşti cu mintea mea ultrasensibilă. Chiar dacă am devenit cunoscut odată cu trupa, vocile din mintea mea se acutizau şi deveneau din ce în ce mai zgomotoase. Îmi spuneau că nu sunt demn de succesul pe care îl am, că nu pot cânta, că sunt gras, că arăt stupid şi că nu pot dansa. Aşadar, am încercat să extrag aceste voci din minte cu alcool şi droguri. Dar, totul a devenit din ce în ce mai rău. Am reuşit să renunţ la ele, nu mai consum alcool de 23 de ani, însă când reuşeşti să faci asta, rămâi fix aşa cum eşti tu. Sensibil, depresiv, anxios, izolat, cu frică de mulţime, dislexic, cu tulburare dismorfică corporală. Zilele deveneau din ce în ce mai lungi. Mă trezeam şi mă întrebam care e restul vieţii dacă tot ceea ce fac e să îndur totul. Două lucruri m-au ţinut pe planetă: soţia mea şi voi, fanii mei. Pentru că voi existaţi, eu încă mai trăiesc şi sunt foarte recunoscător. Vă mulţumesc că m-aţi protejat când nu ştiaţi că faceţi asta. Dumnezeu să vă binecuvânteze!”

Revenirea lui Robbie Williams la Bucureşti s-a petrecut în cadrul festivalului Summer in the city organizat de Marcel Avram şi D&D East Entertainment. Citește întreaga recenzie aici.

Comentează

Muzică și film

Elton John, Pharrell Williams, Selena Gomez se află pe lista scurtă a nominalizărilor de la Premiile Oscar 2025

Academia americană de film a anunțat recent lista scurtă a nominalizărilor pentru gala din 2025, stabilită prin voturile unor comisii din fiecare branșă. Printre categoriile dezvăluite se numără "Cel mai bun cântec original" și "Cea mai bună coloană sonoră".

Publicat

pe

Elton John / Selena Gomez
Elton John / Selena Gomez │ FOTO: captură YouTube

Lista scurtă a premiilor Oscar este echivalentul examenelor parțiale pentru candidații la trofee. Prezența lor în numărătoare le conferă mai multă încredere în câștigarea unui premiu. De exemplu, pelicula "Emilia Pérez" a obținut șase nominalizări, inclusiv pentru machiaj, coloană sonoră, lungmetraj internațional sau "cel mai bun cântec original". Este urmat de musicalul "Wicked", care a primit patru.

Lista scurtă pentru "Cel mai bun cântec original" prezintă melodii care au fost scrise special pentru filmele în care apar. Autorii lor sunt nume importante din industria muzicală, precum Elton John, Pharrell Williams, Trent Reznor și Atticus Ross sau Kneecap.

Cântecul "Never Too Late" al lui Elton John și Brandi Carlile este nominalizat pentru "Elton John: Never Too Late", în timp ce "Sick In The Head" al trio-ului Kneecap reprezintă filmul biografic cu același nume. Piesa "Piece By Piece", semnată de Pharrell Williams, este extrasă din filmul animat ce prezintă viața artistului. "Compress / Repress" (Trent Reznor și Atticus Ross) din "Challengers", "Mi Camino" (Selena Gomez) din "Emilia Pérez" sau "Forbidden Road" (Robbie Williams) din "Better Man: Robbie Williams" au fost incluse în lista scurtă.

Premiile Oscar 2025: tipuri de voturi și categorii

Votarea preliminară se aplică pentru scurtmetraj de animație, lungmetraj documentar, scurtmetraj documentar, lungmetraj internațional, scurtmetraj live action, păr și make-up, coloană sonoră, cântec original, efecte sonore și vizuale.

Voturile pentru determinarea nominalizaților din toate cele 23 de categorii se deschide pe 8 ianuarie și se încheie pe 12 ianuarie. Nominalizările vor fi anunțate pe 17 ianuarie.

Ceremonia de premiere va avea loc pe 2 martie și va fi prezentată de Conan O'Brien.

Lista scurtă a Premiilor Oscar 2025

Cel mai bun cântec original

  • Aaron Pierre & Tiffany Boone - "Tell Me It’s You" (Mufasa: The Lion King)
  • Adrian Quesada & Abraham Alexander - "Like a Bird" (Sing Sing)
  • Auli'i Cravalho Featuring Rachel House - "Beyond" (Moana 2)
  • Camille, Zoe Saldaña & Karla Sofía Gascón - "El Mal" (Emilia Pérez)
  • Elton John & Brandi Carlile - "Never Too Late" (Elton John: Never Too Late)
  • Kneecap - "Sick in the Head" (Kneecap)
  • Kristen Wiig - "Harper and Will Go West" (Will & Harper)
  • Lainey Wilson - "Out of Oklahoma" (Twisters)
  • Maren Morris - "Kiss the Sky" (The Wild Robot)
  • Pharrell Williams & Princess Anne High School Fabulous Marching Cavaliers - "Piece by Piece" (Piece by Piece)
  • Robbie Williams - "Forbidden Road" (Better Man)
  • Saoirse Ronan & Nicholas Britell - "Winter Coat" (Blitz)
  • Selena Gomez - "Mi Camino" (Emilia Pérez)
  • Trent Reznor & Atticus Ross - "Compress / Repress" (Challengers)

Cea mai bună coloană sonoră

  • Aaron Zigman - The Six Triple Eight
  • Amelia Warner - Young Woman and the Sea
  • Andrea Datzman - Inside Out 2
  • Alberto Iglesias - The Room Next Door
  • Benjamin Wallfisch - Alien: Romulus
  • Bryce Dessner - Sing Sing
  • Chanda Dancy - Blink Twice
  • Clément Ducol & Camille - Emilia Pérez
  • Cristobal Tapia de Veer - Babygirl
  • Daniel Blumberg - The Brutalist
  • Danny Elfman - Beetlejuice Beetlejuice
  • Hans Zimmer - Blitz
  • Harry Gregson-Williams - Gladiator II
  • John Cardon Debney - Horizon: An American Saga Chapter 1
  • Kris Bowers - The Wild Robot
  • Robin Carolan - Nosferatu
  • Tamar-kali - The Fire Inside
  • Trent Reznor & Atticus Ross - Challengers
  • Volker Bertelmann - Conclave
  • John Powell & Stephen Schwartz - Wicked

Cel mai bun sunet

  • Alien: Romulus
  • Blitz
  • A Complete Unknown
  • Deadpool & Wolverine
  • Dune: Part Two
  • Emilia Pérez
  • Gladiator II
  • Joker: Folie à Deux
  • Wicked
  • The Wild Robot

Lungmetraj documentar

  • The Bibi Files
  • Black Box Diaries
  • Dahomey
  • Daughters
  • Eno
  • Frida
  • Hollywoodgate
  • No Other Land
  • Porcelain War
  • Queendom
  • The Remarkable Life of Ibelin
  • Soundtrack to a Coup d’Etat
  • Sugarcane
  • Union
  • Will & Harper

Lungmetraj internațional

  • Armand (Norvegia)
  • Dahomey (Senegal)
  • Emilia Pérez (Franța)
  • Flow (Letonia)
  • From Ground Zero (Palestina)
  • The Girl With the Needle (Danemarca)
  • How to Make Millions before Grandma Dies (Thailanda)
  • I’m Still Here (Brazilia)
  • Kneecap (Irlanda)
  • Santosh (U.K.)
  • The Seed of the Sacred Fig (Germania)
  • Touch (Islanda)
  • Universal Language (Canada)
  • Waves (Cehia)
  • Vermiglio (Italia)

Păr și make-up

  • The Apprentice
  • Beetlejuice Beetlejuice
  • A Different Man
  • Dune: Part Two
  • Emilia Pérez
  • Maria
  • Nosferatu
  • The Substance
  • Waltzing with Brando
  • Wicked

Efecte vizuale

  • Alien: Romulus
  • Better Man
  • Civil War
  • Deadpool & Wolverine
  • Dune: Part Two
  • Gladiator II
  • Kingdom of the Planet of the Apes
  • Mufasa: The Lion King
  • Twisters
  • Wicked

Scurtmetraj de animație

  • Au Revoir Mon Monde
  • A Bear Named Wojtek
  • Beautiful Men
  • Bottle George
  • A Crab in the Pool
  • In the Shadow of the Cypress
  • Magic Candies
  • Maybe Elephants
  • Me
  • Origami
  • Percebes
  • The 21
  • Wander to Wonder
  • The Wild-Tempered Clavier
  • Yuck!

Scurtmetraj documentar

  • Chasing Roo
  • Death by Numbers
  • Eternal Father
  • I Am Ready, Warden
  • Incident
  • Instruments of a Beating Heart
  • Keeper
  • Makayla’s Voice: A Letter to the World
  • Once upon a Time in Ukraine
  • The Only Girl in the Orchestra
  • Planetwalker
  • The Quilters
  • Seat 31: Zooey Zephyr
  • A Swim Lesson
  • Until He’s Back

Scurtmetraj live action

  • Anuja
  • Clodagh
  • The Compatriot
  • Crust
  • Dovecote
  • Edge of Space
  • The Ice Cream Man
  • I’m Not a Robot
  • The Last Ranger
  • A Lien
  • The Man Who Could Not Remain Silent
  • The Masterpiece
  • An Orange from Jaffa
  • Paris 70
  • Room Taken
Citește în continuare

Muzică și film

Filmul "Better Man: Robbie Williams" apare în cinematografele din România pe 27 decembrie

Robbie Williams face poate cea mai sensibilă și profundă confesiune despre viața lui începând cu 27 decembrie, în exclusivitate pe marile ecrane din țară, odată cu premiera musicalului "Better Man: Robbie Williams".

Publicat

pe

Jonno Davies în ”Robbie Williams: Better Man” (Paramount Pictures)
Jonno Davies în ”Robbie Williams: Better Man” (Paramount Pictures) │ FOTO: Paramount Pictures

"Better Man: Robbie Williams" este regizat de Michael Gracey și distribuit în cinematografele naționale de Vertical Entertainment, în format standard și Dolby Atmos. Pentru că nu s-a considerat niciodată cea mai evoluată persoană, Robbie este portretizat în film drept o maimuță vorbitoare, conform viziunii regizorului. Cineastul nu a ezitat nici când a trebuit să prezinte problemele cântărețului cu dependența de droguri și instabilitatea mintală, dar și despărțirile de persoanele dragi din viața lui, inclusiv a iubitei Nicole Appleton (membră a trupei pop All Saints).

"Better Man: Robbie Williams" reprezintă o selecție a celor mai importante momente din viața artistului, fie că au fost succese, iubiri sau greșeli mai mult sau mai puțin grave. Pelicula este nominalizată la Globurile de Aur 2025 pentru "Cea mai bună piesă originală dintr-un film" ("Forbidden Road")

Single-ul "Forbidden Road" a fost scris de Robbie Williams alături de Freddy Wexler - compozitor și producător care a colaborat cu artiști de renume precum Ariana Grande, Justin Bieber, Selena Gomez și ZAYN. Compoziția este un adevărat imn al filmului și reprezintă esența următorului album semant Robbie Williams, ce va fi disponibil din 27 decembrie 2024. Discul va cuprinde toate piesele ce apar pe soundtrack-ul oficial al filmului.

Robbie Williams este unul dintre cei mai decorați artiști muzicali din lume, 85 de milioane de albume vândute în întreaga lume, 14 single-uri numărul 1 și un record de 18 BRIT Awards. Totalul albumelor sale de top din Marea Britanie din munca sa solo și înregistrările lansate cu Take That se situează acum pe locul 19 și îl plasează în primele două trupe din toate timpurile, cu cele mai multe numere #1 din catalogul lor.

Citește în continuare

Muzică și film

Filmul "Better Man: Robbie Williams" prezintă primul poster oficial

Fanii lui Robbie Williams au parte de un festin odată cu viitoarea biografie muzicală a artistului, "Better Man: Robbie Williams". Primul poster oficial al filmului este un omagiu adus copertei albumului "Life Thru a Lens", dar cu o întorsătură. Pelicula are premiera în cinema pe 27 decembrie.

Publicat

pe

Jonno Davies în ”Robbie Williams: Better Man” (Paramount Pictures)
Jonno Davies în ”Robbie Williams: Better Man” (Paramount Pictures) │ FOTO: Paramount Pictures

Inspirat de albumul din 1997 care include hituri precum "Let Me Entertain You" și "Angels", posterul transmite emoția brută și perspectiva intimă a muzicii sale, în timp ce îl portretizează pe Williams așa cum este văzut în întregul film - ca o maimuță CGI. Imaginile fac o punte între trecutul său emblematic și noua construcţie cinematografică, invitând fanii să revină în era ce l-a catapultat către celebritatea globală.

Bazat pe povestea adevărată a ascensiunii fulgerătoare, a căderii dramatice și a reinventării remarcabile a superstarului pop britanic, biopic-ul "Better Man: Robbie Williams" este un musical live-action fascinant, care va atrage publicul într-o incursiune prin viața controversată a artistului și cele mai mari hituri ale sale. Sub regia vizionară a lui Michael Gracey ("Omul Spectacol/ The Greatest Showman"), care a contribuit și la scrierea scenariului, filmul este relatat din perspectiva unică a lui Williams, captând spiritul său inconfundabil.

Regizorul Michael Gracey: "Este o poveste originală, iar Robbie este un personaj unic"

Biografia urmărește evoluţia lui Williams de la copilărie, la a fi cel mai tânăr membru al trupei fenomen Take That, până la realizările sale inegalabile ca artist solo, confruntându-se totodată cu dificultăţile pe care faima gigantică și succesul le pot produce.

"Este o poveste originală, iar Robbie este un personaj unic", spune regizorul Michael Gracey. "Așa că am vrut să mă asigur că modul în care descriem această poveste și cum o prezentăm ​​– în ceea ce privește punctul în care ne concentrăm – a fost, de asemenea, unic din punct de vedere creativ."

Gracey l-a surprins pe Williams în repetate ori considerându-se o maimuță.

"Robbie spunea lucruri de genul: <<Sunt în spate, dansând ca o maimuță>>. După un timp, m-am gândit "Nu ar fi uimitor să-l reprezint pe Robbie ca o maimuță în film?! Deoarece el este cel care povestește și așa se vede el pe sine."

Robbie Williams: "Când Michael a spus: <<Hai să fii o maimuță!>>, am simțit instantaneu că este cea mai mare turnură pentru acest film"

"Viața mea pare să fie întotdeauna un act de mers pe sfoară fără plasă ​de siguranță”, recunoaște Williams. "Aș putea să cad în orice moment și de multe ori chiar o fac. Așa că, atunci când Michael a spus: <<Hai să fii o maimuță!>>, am simțit instantaneu că este cea mai mare turnură pentru acest film. Mi-a plăcut riscul pe care și-l asumă atât de mult și știam că trebuie să mergem cu această idee."

Imaginea originală a copertei albumului a fost realizată de renumitul fotograf profesionist Andy Earl, responsabil cu peste 120 de coperte unice de albume, lucrând cu artiști precum Robbie Williams, Pink Floyd, Johnny Cash, Madonna și Prince.

Posterul oficial "Better Man: Robbie Williams"

Afiș "Better Man: Robbie Williams"

Afiș "Better Man: Robbie Williams"

Williams joacă în film alături de Jonno Davies ("Hunters", "Kingsman: The Secret Service"), care a preluat rolul principal al lui Williams de-a lungul vieții sale de adolescentă și adult. Distribuția mai include și câștigătorul premiului BAFTA Steve Pemberton, nominalizata BAFTA Alison Steadman, Damon Herriman ("The Turist"), Kate Mulvany ("Hunters", "Elvis") și Anthony Hayes ("War Machine"). Tom Budge ("Bloom", "Gallipoli"), Raechelle Banno ("Home and Away", "The Ruby Landry Saga") Jake Simmance ("Anatomy Of A Scandal"), Liam Head, Chase Vollenweider și Jesse Hyde completează distribuţia.

"Better Man: Robbie Williams" este produs de Paul Currie ("Blacklight", "Hacksaw Ridge"), Coco Xiaolu Ma ("Blacklight"), Craig McMahon ("Never Too Late") și Jules Daly ("The Tomorrow War", "Boss Level"). Distribuit de Vertical Entertainment, filmul ajunge pe marile ecrane din România din 27 decembrie 2024.

Robbie Williams, omul și artistul

Robbie Williams este unul dintre cei mai premiați artiști muzicali din lume, cu șase din Top 100 cele mai bine vândute din istoria Marii Britanii, 85 de milioane de albume vândute în întreaga lume, 14 single-uri numărul 1 și un record de 18 BRIT Awards – mai mult decât oricare alt artist. El și-a asigurat al 14-lea album numărul 1 din Regatul Unit în 2022, cu "XXV" doborând recordul pentru artistul solo cu cele mai multe albume numărul 1 din Marea Britanie.

Totalul albumelor sale de top din Marea Britanie din munca sa solo și înregistrările lansate cu Take That se situează acum pe locul 19 și îl plasează în primele două trupe din toate timpurile, cu cele mai multe numere 1 din catalogul lor. În 2003, concertele sale susținute la Knebworth au atras 375.000 de fani pe parcursul a trei nopți - un record de prezență care nu a fost încă depășit.

Citește în continuare

Trending