"Dacă ai știi", "Cu nimeni nu te-aș înlocui", "Cu tine să zbor", "Ești stilul meu" ori "O fată ca ea" vor fi auzite în luna octombrie, în importante metropole de peste ocean precum New York, Washington DC, Glendale, Cleveland, Florida ori Chicago.
Cristi Enache, Marian și Carmin Ionescu, Nicu Damalan, Alina Crișan și Laurențiu Zmau au promis în an aniversar că vor traversa oceanul pentru a continua seria concertistică "Povestea noastră", un turneu imenss ce cuprinde aproape 100 de concerte în țară, dar și în cele mai importante comunități de români de pe mapamond.
"Cum am putea să mulțumim mai frumos celor care ne-au fost alături în tot acest timp, dacă nu prin ce ştim noi mai bine să facem: muzică", a spus Marian Ionescu, membru fondator al grupului Direcția 5.
Show-urile Direcția 5 vor continua cu petreceri concertistice dedicate culturii și muzicii românești și basarabene, și vor fi întreținute de solistele Mihaela Gurău și Cristiana Vlad.
Cu mii de concerte la activ, Direcţia 5 este o prezenţă consecventă şi foarte iubită pe scenele din România. Trupa a lansat primul album din carieră în 1991, iar, de atunci, în fiecare an a lansat câte un material discografic ce îi poartă amprenta. Background-ul muzical colosal face ca trupa să fie recunoscută și apreciată chiar și peste hotare, lansând peste 20 de albume și peste 400 de piese, printre care și colaborări cu nume de referință din muzica românească - Lidia Buble, Delia, Andra, Nicoleta Nucă, Loredana Groza și Paula Seling.