Iniţiativa este creată pentru a sărbători cele mai iubite şi folosite piese din toată lumea. Hashtagul #SongOfTheSummer a atins 5 miliarde de vizualizări pe TikTok, iar prin el utilizatorii au putut descoperi cele mai bune melodii proaspăt lansate, chiar înainte să fie auzite pe alte platforme. Artişti noi sau consacraţi au avut şansa de a îşi mări comunitatea de fani şi să interacţioneze cu aceştia.
Utilizatori din toată lumea au ascultat piesa "Barbie", dar au savurat şi "Cupid", plus "Planet of the Bass", acestea fiind printre cele mai mari trenduri culturale de pe TikTok. În 2023 melodiile verii provin de la o varietate de artişti, de la Doechii la Myke Towers. Cel mai savuros caz e al lui Mae Stephens, care a trecut de la un job de supermarket la celebritate pe TikTok şi a ajuns pe locul întâi în topul melodiilor verii cu hitul "If We Ever Broke Up".
"Sunt foarte onorată să fiu în topul listei Melodiilor verii pe TikTok! Nu am cuvinte, nu mi-aș fi imaginat niciodată că voi ajunge așa departe! A fost uimitor să văd atâția oameni și atâtea idei creative prinzând contur cu ajutorul piesei mele. Nu aș putea să le mulțumesc îndeajuns celor care mi-au susținut, ascultat, distribuit și încurajat melodia! Sunteți incredibili și sunt foarte recunoscătoare! Această poveste demonstrează că TikTok poate aduce succes oricui! Astăzi, platforma este una dintre cele mai importante părți ale industriei muzicale! :)", a spus artista Mae Stephens.
Melodiile verii 2023 pe TikTok sunt clasificate în funcție de numărul de videoclipuri în care au fost folosite în vara anului 2023.
Topul melodiilor după numărul de creații::
- If We Ever Broke Up de Mae Stephens
- What It Is - Solo Version de Doechii
- girls like me don't cry (sped up) de thuy
- Cupid – Twin Ver – Sped Up Version de FIFTY FIFTY
- LALA de Myke Towers
- Makeba de Jain
- มองนานๆ de FLI:P
- Everyday de Ariana Grande, Future
- Barbie Girl de Aqua
- Endless Summer de Alan Walker & Zak Abel