Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Five Finger Death Punch îşi anulează concertul de la Bucureşti

Uneori concertele şi festivalurile cele mai aşteptate se amână sau sunt anulate din motive imposibil de controlat. Five Finger Death Punch tocmai şi-a anulat concertul din România, dar şi restul datelor europene din cauza unor complicaţii ale operaţiei de hernie a solistului Ivan Moody.

Publicat

pe

Five Finger Death Punch poza grup 2023
Five Finger Death Punch poza grup 2023 │ FOTO: FFDP www.instagram.com

Five Finger Death Punch anulase iniţial câteva concerte, crezând că starea lui Ivan Moody va deveni mai bună, dar se pare că trebuie să anuleze tot restul turneului. Asta pentru a îi permite muzicianului să îşi revină din operaţia recentă de hernie. Pe 2 iunie 2023 formaţia din Las Vegas a publicat un comunicat de presă în care explică faptul că Moody a fost sfătuit de doctori să se odihnească şi să se abţină de la călătorii până la începutul lunii iulie.

Five Finger Death Punch anulase deja în acest punct 9 concerte în Europa, inclusiv 3 ca act în deschiderea celor de la Metallica. Trebuia să cânte în Olanda, la Paris şi în Germania. Au fost înlocuiţi de solista Nightwish, Floor Jansen în Amsterdam şi de Epica în Paris şi Hamburg. Iată cele mai noi concerte anulate:

  • 14 iunie: Bucureşti, România, Metalhead Festival
  • 18 iunie: Gothenburg, Suedia, Ullevi Stadium
  • 23 iunie: Aarburg, Elveţia, Summerside Festival

În aprilie Moody a postat un mesaj video în care explica cum a ajuns la operaţie. Totul a pornit de la o filmare pentru un clip, iar artistul a făcut câteva sărituri şi apoi a simţit ceva făcând "pop". A doua zi s-a simţit ciudat, a ajuns la doctor, care s-a declarat surprins că încă poate merge. Avea nu mai puţin de 3 hernii care trebuia să fie operate imediat.

Operaţia a fost un şoc pentru corpul artistului, care îşi foloseşte intens diafragma şi abdomenul pentru a cânta, ceea ce nu prea poate acum. FFDP continuă să ţină concerte şi turnee pentru a promova cel mai nou album "AfterLife", lansat în 2022. A ajuns pe locul întâi 1 în iTunes Top 100 Albums, dar şi topuri Rock şi Metal în SUA, Canada, Australia, Germania.

O postare a formaţiei menţiona şi că informaţii despre evenimentul de la Bucureşti vor apărea ulterior.

Comentează

Trending