Noi vedete au spus DA provocării celui de-al șaselea sezon America Express, cel mai dur reality show din România, difuzat de Antena 1. Continentul rămâne același în acest an, dar Drumul Soarelui îi va purta prin Columbia, Ecuador și Argentina, pe un traseu cu locuri spectaculoase, pline de povești și istorie. Misiunile vor fi pe măsură, iar lupta pentru Amuleta Supremă de 30.000 de euro și titlul de câștigători ai celui mai dur reality show din România se anunță a fi aprigă și de această dată.
Cele nouă perechi de la America Express - Drumul Soarelui
- Alexia Eram și fratele ei, Aris
- comedianții George Tănase și Ionuț Rusu
- Romică Țociu și fiul lui, Cătălin
- Iulia Albu și iubitul ei, Mike
- Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu
- Cleopatra Stratan și Edward Sanda
- Iuliana Pepene, prezentatoarea Observatorului de dimineață, și jurnalista de război Sonia Simionov, de asemenea parte din echipa Observator
- creatoarele de conținut Sânziana Negru și Laura Giurcanu
- actrița Ada Galeș și mama ei, scriitoarea Antoneta Galeș
Ce au declarat participanții America Express:
Alexia Eram: "Chiar și faptul că voi fi cu fratele meu, 24 de ore din 24, este ceva nou. Cine petrece non stop atâta timp cu un frate la vârsta asta?"
"Am acceptat invitația de a pleca în America Express pentru că ne place foarte mult acest format tv în care îți sunt testate limitele într-un fel special. Pe de altă parte, cred că nici în momentul de față nu știm exact în ce ne-am băgat, dar suntem siguri, și eu și fratele meu, că poate fi una dintre cele mai interesante experiențe ale vieții. Și dacă nu la 20 de ani, când?! Ne dorim să ne bucurăm de fiecare moment, să-l trăim la maximum, să învățăm cât mai multe, să descoperim locuri, oameni și obiceiuri și să rămânem cu amintiri frumoase. Chiar și faptul că voi fi cu fratele meu, 24 de ore din 24, este ceva nou. Cine petrece non stop atâta timp cu un frate la vârsta asta? Cred că va fi o bază solidă pentru viitorii <frați adulți>" - Alexia Eram.
Cleopatra Stratan și Edward Sanda: "ne plac provocările și simțim nevoia de a căpăta noi experiențe!"
"Am ales să plecăm în America Express din cel mai simplu motiv: ne plac provocările și simțim nevoia de a căpăta noi experiențe! Avem așteptări mari, inevitabile, însă ne-am propus din start să ne bucurăm din plin de tot ce ne va oferi cursa America Express. Atât eu, cât și Edward am decis să participăm doar noi cu noi, pentru că știm că formăm cea mai mare putere împreună (din toate punctele de vedere) și că această cursă ne va întări și mai mult relația! Abia așteptăm!" - Cleopatra Stratan și Edward Sanda
Romică Țociu: "Cred că la început eu voi fi locomotiva, după care voi deveni și eu vagonul"
"Până acum nu am găsit curajul necesar, dar de data asta cred că și traseul a trezit în mine niște chestii interesante. Columbia, Ecuador, Argentina - mi se pare extraordinar faptul că le poți vedea dintr-o altă perspectivă, nu ca un simplu turist, e ceva unic! În plus, fiul meu, Cătălin, a zis că ăsta e visul lui, că-și dorește foarte mult să fie acolo. Așa că, dacă e vorba de adrenalină, de a ne implica, am zis că e locul nostru! Energia și tinerețea lui, are 28 de ani, o să își spună cuvântul. Cred că la început eu voi fi locomotiva, după care voi deveni și eu vagonul. Așteptările mele sunt foarte mari, numai să nu mă pună să înot, că am o frică de apă..." - Romică Țociu
Sânziana Negru: "E experiența care te pune față-n față cu tine, cu toate trăirile tale, te vezi clar cu calități și defecte, în cea mai onestă formă a ta"
"Eu văd America Express ca pe experiența despre care povestești inclusiv la 10 sau 20 de ani după ce ai trăit-o, într-o seară de vară, la masă cu niște străini pe care tocmai ce i-ai cunoscut, în vacanța ta cu familia. E experiența care te pune față-n față cu tine, cu toate trăirile tale, te vezi clar cu calități și defecte, în cea mai onestă formă a ta. Îmi place aventura, îmi place să ies din zona de confort, îmi place să explorez locuri și lucruri noi, de asta consider că mi se potrivește mănușă această emisiune. Cred că așteptările legate de emisiune nu țin de ce vine din exterior, sunt mai mult legate de mine, să fac față tuturor provocărilor, să mă adaptez situațiilor și să mă bucur la maximum de ce tot ce vine spre mine. Laura e partenerul în care am mare încredere, fiecare vine în completarea a ce îi lipsește celeilalte și abia așteptăm să trăim împreună probabil cea mai nebună experiență a vieții noastre".
Giulia și Vlad Huidu: "E prima dată când participăm la un reality show și ne dorim mult să ne descoperiți exact așa cum suntem în viața de zi cu zi"
"Pentru noi, America Express este poate aventura vieții. Ne așteptăm să fie pe cât de frumos pe atât de greu, însă suntem un cuplu extrem de unit, care a trecut prin multe încercări, așa că nu ne speriem prea ușor de obstacolele care vor apărea în calea noastră. Faptul că avem susținerea copiilor, a familiei și a prietenilor ne motivează și mai tare să dăm tot ce avem mai bun în această emisiune concurs. E prima dată când participăm la un reality show și ne dorim mult să ne descoperiți exact așa cum suntem în viața de zi cu zi. Noi suntem the badass couple, așa că să înceapă America Express" - Giulia și Vlad Huidu
Ionuț Rusu: "E o oportunitate unică să scoți la iveală spiritul de aventurier pe care cu toții îl înmagazinăm încă din copilărie"
"Încă de la primul sezon difuzat, această emisiune și-a pus amprenta în mentalul colectiv și, implicit, al meu. E o oportunitate unică să scoți la iveală spiritul de aventurier pe care cu toții îl înmagazinăm încă din copilărie și, mai mult decât atât, să nu plătești nimic pentru asta (vă dați seama cât ar costa să te duci pe banii tăi acolo…). Iau parte la această experiență cu gândul că îmi va schimba perspectiva asupra modului de trai în general și sper că voi aprecia mai mult doza de confort pe care o avem acasă. Am o duzină de așteptări de la călătoria noastră, însă dacă mă întorc de acolo cu abilitatea de a îndrăzni să cer atunci când am nevoie de ceva, mă consider cel mai câștigat om. În principiu, aș vrea să las o parte din timiditate acolo, undeva în Anzi și să nu mă mai întorc la ea. În ce privește dinamica mea cu George, avem o relație mult prea armonioasă, iar această emisiune este o ocazie unică de a ne certa și noi măcar o dată. Strategia noastră imbatabilă este ca el să își facă griji pentru misiuni, iar eu să îi țin pe oameni de vorbă, astfel încât el să se poată îngrijora liniștit. Sperăm ca fiecare să preia câte puțin din caracteristicile celuilalt: eu să învăț de la el să mă stresez, iar el de la mine să fie inert. Astfel, echilibrăm balanța. Suntem convinși că, indiferent de parcursul nostru, vom evolua enorm pe toate planurile și că vom învăța într-o lună și ceva cât nu am învățat în ani de zile. Motivația noastră pentru a rămâne cât mai mult în concurs este: FĂRĂ MERS LA NUNȚI ÎN VARA ASTA!" - "Ionuț Rusu
Sonia Simionov: "Vreau să râdem mult, să ne distrăm, să ne bucurăm de ce vedem şi ce facem, să învăţăm lucruri noi"
"Aşteptările mele sunt direcţionate către mine şi echipa din care fac parte. Noi creăm experienţa. Show-ul oferă cadrul, tu te ocupi să îl umpli. Vreau să râdem mult, să ne distrăm, să ne bucurăm de ce vedem şi ce facem, să învăţăm lucruri noi. Dar competiţia e la fel de importantă pentru mine. Sigur că ţine şi de noroc, în multe situaţii, dar cred că cel mai important este ca eu şi Iuliana să dăm tot ce putem ca să trecem de toate probele şi să nu cedăm... când simţim să cedăm. Să ne sprijinim şi să ne încurajăm. Ştii cum e, când simţi că nu mai poţi, mai poţi puţin. Şi apoi să râdem din nou. Eu şi Iuliana ne ştim de mulţi ani. Noi facem parte din redacţia Observator şi job-ul nostru este să facem ştiri. Deci relaţia noastră e mai mult de colegialitate şi se bazează pe respect pentru meseria de jurnalist. America Express ne va oferi un cu totul alt cadru de relaţionare. În ciuda aparenţelor, eu şi Iuliana avem multe lucruri în comun şi cred că vom reuşi să ne punem în valoare atuurile pe care le avem. Ne-am împărţit deja atribuţiile în ceea ce priveşte probele, sunt convinsă că putem surprinde. Chiar şi pe noi" - Sonia Simionov
Iulia Albu: "Vom descoperi locuri și oameni noi, lucruri și locuri nebănuite, atât pe traseu, cât și în noi înșine. Suntem aici pentru EXPERIENȚA COMPLETĂ!"
"America Express putea primi un singur răspuns din partea mea: un MARE <<DA>>! De ce Acum? Pentru că Acum este momentul nostru. Gustul pentru această aventură l-am prins încă de la participarea mea ca special guest Asia Express. Nu, nu sunt pregătită pentru ce urmează și, credeți-mă, nici voi nu sunteți! Vom descoperi locuri și oameni noi, lucruri și locuri nebănuite, atât pe traseu cât și în noi înșine. Suntem aici pentru EXPERIENȚA COMPLETĂ!" - Iulia Albu
Ada Galeș: "Sunt extrem de entuziasmată și curioasă să trăiesc experiența asta cu totul"
"Dincolo de mamă și fiică, suntem bune prietene, ne admirăm și ne susținem reciproc, provocându-ne deseori pentru a descoperi lucruri interesante. Faptul că plecăm împreună în America Express ne face să ne simțim în siguranță una cu cealaltă, ne dă încredere și bucurie. Sunt extrem de entuziasmată și curioasă să trăiesc experiența asta cu totul. Să mă bucur de oameni, de locuri, de jocuri și sunt recunoscătoare că am privilegiul să fac asta alături de mama. Sunt convinsă că va fi provocator, dar și că o să ne distrăm bine de tot una cu alta" - Ada Galeș