Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Vama se duelează cu Killa Fonic în Red Bull SoundClash 2023

Începutul de primăvară ne aduce veşti despre următorul Red Bull SoundClash şi se pare că în ediţia 2023 vom avea două nume mai mari ca niciodată pe scenă. E vorba despre Vama şi Killa Fonic, iar detalii despre eveniment aveţi în articol.

Publicat

pe

Red Bull SoundClash 2023 poster
Red Bull SoundClash 2023 poster │ FOTO: Red Bull SoundClash

La ediţia 2022 am avut un mega battle între Irina Rimes şi Spike, câştigat de acesta din urmă, dar cu câteva surprize plăcute din partea Irinei, care a ieşit din zona de confort. Spike l-a adus şi pe Adi Minune pe scenă pentru un moment surprinzător. În 2017 am avut un SoundClash între CTC şi Carla's Dreams, la care s-au încins spiritele şi am avut câteva diss-uri neaşteptate. În 2018 Grasu XXL s-a duelat cu Loredana, iar în 2019 Viţa de Vie a făcut egal cu Subcarpaţi.

Revenind în 2023, acum Vama şi Killa Fonic vor sta faţă în faţă la bătălia muzicală a unui, Red Bull SoundClash 2023. Vor fi riff versus beats, iar pe 11 mai, la Romexpo doua scene faţă în faţă vor găzdui acest eveniment. Sunt 4 runde de battle, iar miza e una singură: cine strânge aplauze mai multe şi mai puternice câştigat. Killa Fonic e un artist foarte versatil, care transcende trap-ul şi l-am văzut virând şi spre rock şi cu chitara în mâna la un moment dat.

Vama are de asemenea versatilitate, alunecând spre reggae, rock progresiv, funk, jazz şi multe altele. Personalitatea puternică a lui Tudor Chirilă va fi greu de învins de Killa, dar swag-ul său va cântări greu. Vama are 17 ani de carieră în spate, iar componenţa este următoarea: Tudor Chirilă, Eugen Caminschi, Gelu Ionescu, Lucian Cioargă și Dan Opriș. Ei umplu sălile de spectacole şi au hituri care au cucerit radiourile precum "Perfect fără tine", "Copilul care aleargă către mare" sau "Post Iubire". Au şi single-uri iconice ca "Pandemie" sau "Prăbuşire".

Iată şi rundele din cadrul Red Bull SoundClash 2023:

  • THE WARM UP – Rivalii își încălzesc fanii cu 3 piese din repertoriul lor.
  • RUNDA 1: 'THE COVER' – Artiştii abordează un hit celebru în dulcele stil propriu.
  • RUNDA 2: 'THE TAKE OVER' – Vama începe o piesă, Killa Fonic o preia din mers pe cealaltă scenă şi o continuă în stilul propriu, apoi începe Killa și preia Vamă și tot așa între cele 2 scene... timp de 4 piese.
  • RUNDA 3: 'THE CLASH' – Artiștii reinterpretează 3 piese proprii în 3 stiluri muzicale diferite.
  • RUNDA 4: 'THE WILDCARD' – Pe fiecare dintre scene își face apariția un invitat surpriză.

Bilete

Biletele sunt disponibile pe RedBull.ro/soundclash la preţul de 69 lei până pe 9 aprilie.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte joi, 11 mai 2023

Red Bull SoundClash: Vama vs. Killa Fonic

Loc
Romexpo
Comentează

Albume noi

Killa Fonic lansează albumul "Radiofonic"

Killa Fonic schimbă și de data aceasta frecvența cu cel mai nou material al său, "Radiofonic". Discul include 21 de piese și colaborări cu artiști precum Chimie, Oscar și Monica Anghel.

Publicat

pe

│ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Piesele prezintă vaste personalități muzicale ale lui Killa Fonic, prin diverse feluri de interpretare, sound-uri din multiple genuri muzicale și narațiuni care să pună ascultătorii pe gânduri. Killa Fonic nu pleacă singur în aventura noului său album, ci însoțit de nume precum Chimie, Oscar, DJ Sfera, Dayana, LiToo The Purp și o surpriză de zile mari - Monica Anghel. O combinație perfectă de talente și stiluri diverse, care promite să aducă un plus de energie și autenticitate fiecărei piese.

Killa Fonic x Chimie x DJ Sfera - "Condei pentru 1000 jurnale" (Lyric Video)

Tracklist "RADIOFONIC":

  1. K
  2. Păsări migratoare
  3. Condei pentru 1000 jurnale by Killa Fonic, Chimie & DJ Sfera
  4. Wind in the water by Killa Fonic, Dayana & DJ Sfera
  5. Oglinzi cristal
  6. Nimic obligatoriu
  7. Geometrie sonoră
  8. Madonna
  9. OG status
  10. Friday Loungin' Noir Edition 2 by Killa Fonic & DJ Sfera
  11. În vânt
  12. E.H.N.P.H 2
  13. Mando
  14. Invincibil
  15. Dor de sine by Killa Fonic, Nerub & Valeera
  16. Number 1 Headband by Killa Fonic & LiToo The Purp
  17. Fake news nu durează mult by Killa Fonic & Oscar
  18. Eau de villain by Killa Fonic & Monica Anghel
  19. Supergoodvillain
  20. Clar e cerul precum apa
  21. Toshiro Mifune

Creativitatea artistică, versatilitatea muzicală și sinceritatea brutală fac din Killa Fonic un artist inedit în România. A debutat în proiectul Șatra B.E.N.Z. și a continuat să își construiască cariera solo, lansând până acum 11 albume de succes precum "Ramses 1989", "Lamă Crimă", "Emotiv Munteana", "Trendsetter" și "Osvaldo". Printre hiturile sale se numără "Bambolina" cu Carla's Dreams, "Miami Bici", Azteca și bbno$, "MAMBO", "Richie Rich", "NIMENI" și "Lucifer".

Colaborarea sa cu Delia pentru "Cum am știut" a fost un real succes, iar piesa "Miami Bici" a dominat clasamentele în 2020, fiind desemnată Top Romanian Track și ajungând pe locul #1 pe Apple Music și Spotify. De asemenea, piesa "Brasileira" a adunat milioane de vizualizări pe YouTube și a ocupat locul #3 pe Spotify. Mai mult decât atât, artistul a lansat în numai doi ani albumele "MAT-STHĀNI SARVA-BHŪTĀNI" și "OPUS MAGNUM", realizat în colaborare cu Gridan, și EP-urile experimentale "SS1000" și "Rock This Way". Recent, artistul a lansat prima sa colaborare alături de Andra pentru piesa "Parfum de damă".

Citește în continuare

Concerte & turnee

Află cine sunt invitații speciali ai concertului Vama de la Arenele Romane

Vama revine și anul acesta la Arenele Romane cu un concert spectaculos, devenit deja tradiție atât pentru trupă, cât și pentru fani. Tudor Chirilă și colegii săi au dezvăluit cine sunt invitații surpriză care vor urca pe scenă alături de ei. Te invităm să afli despre cine e vorba.

Publicat

pe

VAMA în concertul About Us de la Arenele Romane pe 21 septembrie 2018 │ FOTO: Alexandru Drăgoi / InfoMusic.ro

Pe 27 iulie, Vama va urca pe scena Arenelor Romane cu un show complex. Pe participați îi vor așteaptă hit-uri îndrăgite, piese pline de energie, dar și momente emoționante. Mai mult, trupa a invitat o serie de colegi de breaslă pentru niște reprezentații muzicale memorabile.

Cine sunt invitații speciali ai concertului Vama de la Arenele Romane?

Delia

Primul invitat anunțat a fost Delia Matache, care promite să aducă o energie debordantă la Arenele Romane. Artista a fost surprinsă la repetiții cântând la flaut, în timp ce Chirilă exersa la clarinet.

Una din cele mai emblematice artiste din România, Delia se află constant pe cele mai înalte poziții din topurile muzicale datorită hit-urilor pe care le lansează. Universul ei artistic este într-o continuă dezvoltare, iar acest lucru este cel mai vizibil în show-urile ei sold-out de la Sala Palatului: "Deliria", "Psihedelia", "Acadelia", show-urile în aer liber de la Verde Stop Arena: "Cum era" și "Rockadelia", "Flex" sau evenimentul excusivist "Delia's Winter Wonderland" de la Teatrul Național din București.

Smiley

Coleg în industrie și camarad la Vocea României cu Tudor Chirilă, Smiley a acceptat invitația de a împărtăși cu Vama cele mai frumoase momente muzicale.

"Dacă tot a fost Campionatul European de Fotbal, l-am provocat pe Smiley la un joc. Reguli simple: Pierzi, cânți la Arenele Romane. Câștigi, tot cânți la Arene! Așa că, Smiley, așteptăm revanșa pe 27.07", a transmis trupa Vama.

Artiștii din deschidere

Concertul Vama de la Arenele Romane va fi deschis de două artiste fresh, care promit multe din punct de vedere muzical.

IOVA

IOVA este artista alături de care trupa a lansat recent piesa "Ești sigură că vrei".Solistă și compozitoare, tânăra a încântat lumea cu talentul ei. Pasiunea pentru muzică a început la vârsta de 11 ani, când a început să ia lecții de chitară și pian. Doi ani mai târziu, și-a format propria trupă rock. IOVA s-a afirmat ca artist solo după ce a fost membru LaLa Band.

Drumul ei în industria muzicală a început după ce a trimis un demo la HaHaHa Production în toamna lui 2015, ca mai apoi să își lanseze primul single - "Be like water" în 2018. De-a lungul carierei, IOVA s-a ridicat mereu la un nou nivel. A acceptat provocarea label-ului ei de a crea 26 de piese ceea ce a dus la apariția conceptului "Bi-Polar: Why tf am I like this?!", o poveste împărțită în 4 acte (PEOPLE, SEARCHING, HER și SELF), fiecare reprezentând o parte din călătoria artistei.

Alexandra Căpitănescu

Alexandra Căpitănescu, câștigătoarea Vocea României 2023 și cea care a adus din nou victoria în echipa lui Tudor Chirilă, va aduce rock-ul la Arenele Romane. Maestrul și ucenicul vor cânta pe aceeași scenă și vor retrăi momente pline de emoție așa cum au făcut-o în timpul emisiunii.

Alexandra Căpitănescu este un artist unic, cu autenticitate, originalitate, trăire și o voce cameleonică. Are potențialul de a susține un concert live cu intensitate de la început până la sfârșit. Are ușurința de a-și construi momente muzicale memorabile și să facă un show exploziv. Recent, Alexandra a lansat "Căpitanu", primul EP din carieră.

Prețuri bilete concert Vama la Arenele Romane

  • Biletele de acces sunt disponibile online, la prețul de 149 lei (+comision) - Acces General. Copiii cu vârsta între 7-14 ani beneficiază de reducere - 49 lei (+comision).
Citește în continuare

Trending