Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Nicole Cherry va urca pe aceeași scenă cu Sam Smith, la Summer in the City 2023

Nicole Cherry este primul artist român confirmat la prima ediție Summer in The City, ce va avea loc în Piața Constituției din București pe 3 și 4 iunie. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Videoclip Nicole Cherry - Împreună separat
Videoclip Nicole Cherry - Împreună separat │ FOTO: captură YouTube

Cu peste 200 de mii de abonați și 120 milioane de vizualizări pe YouTube, cântăreața în vârstă de numai 24 de ani se va alătura unor nume cu greutate din showbiz-ul internațional, precum LP sau Sam Smith, care concertează pentru prima oară în România.

"Sunt onorată și fericită să fac parte din lineup-ul Summer in the City, și mai ales, să fiu pe aceeași scenă cu Sam Smith. Voi pregăti un show special cu această ocazie și sper să surprind publicul în mod plăcut. Voi avea piese noi, colaborări cu artiști din România pe care le voi interpreta în premieră în cadrul acestui eveniment. Recunosc că am emoții, sper să reușesc să îl întâlnesc pe Sam Smith și să ne vedem în număr cât mai mare în Piața Constituției la Summer in the City!", a declarat Nicole Cherry.

Nicole Cherry este una dintre vocile remarcabile ale industriei muzicale din România. Cu nenumărate hituri în topurile radio și TV, incluse în multiple playlisturi pe magazinele digitale, milioane de vizualizări pe YouTube și milioane de fani pe social media, Nicole s-a poziționat în cei 10 ani de carieră ca un artist de top, cu show-uri spectaculoase. "Memories", "Florile tale", "Din cauza ta", "Dansează amândoi" sunt doar câteva din piesele relevante care definesc repertoriul său variat.

Organizat de D&D East Entertainment și Marcel Avram, festivalul Summer in The City îi va avea în lumina reflectoarelor pe celebrii Robbie Williams, Sam Smith, LP, Editors, Calum Scott, Abby Roberts și artiști români.

Prețuri bilete Summer in the City

Biletele pentru festivalul Summer in the City sunt disponibile online, în varianta de day tickets, dar și ca abonament. Fanii pot opta pentru ziua în care concertează artistul lor preferat sau pentru un abonament de două zile. Prețurile pentru o singură zi pornesc de la 369 lei pentru categoria Acces General și ajung până la 1679 lei pentru categoria VIP. Pentru mai multe detalii despre bilete, accesează agenda InfoMusic.

Comentează

Muzică și film

Loredana, Andra, Nicole Cherry se numără printre aparițiile surpriză din filmul "Căsătoria"

Loredana, Andra, Gojira, Nicole Cherry, Șerban Copoț și Serghei Mizil fac parte din distribuția filmului "Căsătoria", regizat de Mihai Bendeac, care va ajunge în premieră pe marile ecrane din țară începând cu 6 decembrie.

Publicat

pe

Loredana și Mihai Bendeac în filmul "Căsătoria"
Loredana și Mihai Bendeac în filmul "Căsătoria" │ FOTO: Vertical Entertainment

"Căsătoria" spune povestea unui parior degenerat aflat într-o situație disperată (Liviu Pintileasa) și a celor doi prieteni ai săi (Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin) care caută câștiguri ușoare care să le întrețină viciile. Comedia este distribuită de Vertical Entertainment pe marile ecrane din țară din 6 decembrie 2024.

Din distribuția filmului fac parte actorii Gloria Găitan, Mihaela Teleoacă, Alin Florea, Lucian Ionescu, Anca Dinicu, Ilona Brezoianu, dar și alte nume cunoscute din showbiz, care aduc un plus de farmec proiectului cinematografic.

Ce personaje vor interpreta Andra, Loredana sau Nicole Cherry

Andra este Diva care, prin vocea ei, sensibilizează și impresionează pe ritmuri de tango, într-o adaptare modernă a piesei "Spune-mi unde, spune-mi cine", cântate original de Dan Spătaru în anii 1968.

Tot din arhiva muzicală românească, Loredana recreează pe marile ecrane primul ei moment de glorie: debutul muzical din 1986, când avea doar 16 ani. Loredana interpreta atunci melodia "Mă întreb ce să fac?" în cadrul Festivalului de muzică ușoară de la Mamaia. Artista a devenit rapid cea mai tânără participantă și câștigătoarea marelui premiu din istoria festivalului.

Gojira (George Andreescu) este omul potrivit, la momentul potrivit, adică polițist. Cu multă prezență de spirit și inspirație, Gojira are dificila misiune de a intensifica intriga și de a o puncta sonor.

"Când Mihai Bendeac m-a solicitat pentru filmul său <<Căsătoria>>, mi-am dat seama că va fi unul dintre cele mai importante roluri de-ale mele într-un film românesc. Din acest motiv, m-am pregătit intens timp de 6 luni, înțelegând foarte bine scenariul, dar și rolul meu. M-am prezentat la filmări. Acestea au durat 15 minute și nu am avut nicio replică. Serios acum, m-am bucurat foarte tare să lucrez la acest film cu profesioniști adevărați și, bineînțeles, cu Mihai Bendeac", a declarat Gojira.

O prezență stilată și inocentă, Nicole Cherry schimbă neintenționat destinul protagoniștilor cu o intervenție salvatoare din postura de comerciantă cochetă. Iar la polul opus, Serghei Mizil are un scenariu foarte dinamic și iese în evidență ca taximetristul zgomotos, pregătit să te ducă oriunde contra prețului "corect".

Șerban Copoț a mai cochetat cu actoria în trecut, însă în "Căsătoria" este pentru prima dată când arată că poate fi și băiatul rău. Despre colaborarea pentru această producție, Șerban a mărturisit:

"A fost o plăcere să lucrez cu Mihai Bendeac și, sincer, eram foarte curios să descopăr cum se descurcă și din postura de regizor. După ce am văzut câteva scene montate din film, pot declara cu tărie că sunt mândru să fac parte din distribuția unui film care va rămâne în istoria cinematografiei."

TRAILER Film "Căsătoria":

Citește în continuare

Muzică și film

"Căsătoria", filmul regizat de Bendeac, a primit un trailer - VIDEO

Prima doză de umor din pelicula "Căsătoria" ajunge la public sub forma unui trailer amplu, de două minute și jumătate. Comedia scrisă și regizată de Mihai Bendeac va avea premiera în cinematografe pe 6 decembrie.

Publicat

pe

Bendeac în filmul "Căsătoria"
Bendeac în filmul "Căsătoria"

"Căsătoria" este o comedie ce spune povestea a trei prieteni: Pagubă, Arsenie și Conașu. Cei trei pornesc într-o extraordinară aventură în căutarea victimelor perfecte care să le întrețină cu mulți bani dependența de jocuri de noroc. Când totul pare a merge conform planului, lucrurile o iau razna.

Pe Mihai Bendeac îl vom vedea în rolul lui Pagubă, Liviu Pintileasa va fi Conașu, iar Vlad Drăgulin Arsenie. Din distribuţia filmului mai fac parte Gloria Găitan, Mihaela Teleoacă, Alin Florea, Lucian Ionescu, Nicole Cherry, Anca Dinicu, Ilona Brezoianu, Serghei Mizil, Andra și Loredan Groza.

"Viața, prieteni dragi, nu e despre a fi pe val, ci despre a face valuri", spune Conașul în primul trailer al peliculei "Căsătoria", creionând astfel trăsăturile de caracter ale personajului.

În trailer-ul de două minute și jumătate al filmului facem cunoștință și cu Pagubă și Arsenie, dar și cu alte personaje, interpretate de nume cunoscute precum Serghei Mizil, Nicole Cherry, Andra și Loredana Groza.

VIDEO: "Căsătoria" - Trailer Oficial

Înainte de premiera filmului, programată pe 6 decembrie, Mihai Bendeac a transmis publicului viziunea sa cu privire la acest proiect.

"Eu cred că un film poate fi judecat abia după câteva zeci de ani. Cele cu adevărat bune sunt urmărite peste generații și mi-aș dori să fie cazul. Am încercat să creez, înainte de orice, o experiență cinematografică. O comedie asumată ca atare, bine construită, cu o poveste bine spusă, cu un dram de emoție, aventură și îndeajuns de eclectică astfel încât să mă reprezinte.

Ce am aflat în ultimii 3 ani? Păi știu sigur un lucru. Cinema-ul, așa cum înțeleg eu să-l fac, implică enorm de multă muncă. Iar dacă oamenilor nu le va plăcea filmul acesta, sigur n-aș avea puterea, pe viitor, să o iau de la capăt.

Până una alta, alături de o formidabilă echipă, am creat această producție filmată în peliculă și marea mea bucurie ar fi să știu că cei care pășesc în sălile de cinema, copii, adolescenți, maturi, vârstnici, vor ieși de acolo fericiți. Restul nu contează", a scris Mihai Bendeac într-un reel publicat pe pagina sa de Facebook.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Puya, Grasu XXL, Nicole Cherry și Oscar cântă în deschiderea lui 50 Cent, la Summer in the City

A început numărătoare inversă pentru Summer in the City, petrecerea verii unde cap de afiș este 50 Cent. Organizatorii prezintă artiștii din deschidere, nume cunoscute din industria muzicală românească.

Publicat

pe

Puya la Media Music Awards 2015 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

A mai rămas puțin timp până la cea de-a doua ediție Summer in the City. Evenimentul are loc pe 18 august la Romaero și este dedicat hip hop-ului. Nu este de mirare că headliner este 50 Cent, unul dintre cei mai mari artiști ai acestui gen muzical.

Rapperul va interpreta hituri celebre precum "In Da Club", "Candy Shop" sau "Just a Lil Bit" și va fi acompaniat de zeci de dansatori și invitați surpriză care vor amplifica spectacolul și vor oferi fanilor hip hop-ului o experiență de neuitat.

"Anul acesta, Summer in the City va fi o adevărată sărbătoare a hip hop-ului. Pe scenă va urca 50 Cent, unul dintre cei mai mari hip hop-eri din lume, alături de cei mai buni hip hop-eri români. Este impresionant și emoționant să vedem cum hip hop-ul românesc cântă pe aceeași scenă cu un nume greu al genului. Ne așteptăm la un spectacol incendiar, plin de energie și momente memorabile, care vor rămâne mult timp în inimile fanilor!", a declarat organizatorul festivalului.

Cine sunt artiștii care vor cânta în deschidere la Summer in the City 2024?

În deschiderea concertului lui 50 Cent, vor urca pe scenă Puya, Grasu XXL, Nicole Cherry și Oscar. Aceștia vor pregăti atmosfera cu hituri ce le-au marcat carierele și au definit peisajul muzical urban din România.

Puya activează pe scena hip-hop din 1995. Primul album, "Băieți de cartier", a fost lansat alături de La Familia în 1997. Cariera solo a început-o în 2000 cu discul "Până la capăt în felul meu". Au urmat albume ca "Foame de bani" (lansat cu Sișu), "Muzică de tolăneală și depravare", "Românisme 1" și "Românisme 2". Cel mai recent album al său se intitulează "Aventurile Domnului Puy(a)" și a fost lansat în decembrie 2019.

Grasu XXL este artistul care a schimbat scena de rap din România cu piese precum "Maria Ioana", "Turbofin" sau "Déjà vu". Cântă de la 14 ani, iar în 2006 și-a lansat albumul solo de debut - "Curaj". Un an mai târziu a fondat Okapi Sound alături de Agresiv, Guess Who, Paco, Maximilian, Spike și Tranda. Grasu XXL este recunoscut și pentru colaborările reușite alături de AMI, Alex Velea, Guess Who, Horia Brenciu și mulți alții.

Cu nenumărate hituri în topurile radio și TV, incluse în multiple playlisturi pe magazinele digitale, milioane de vizualizări pe YouTube și milioane de fani pe social media, Nicole Cherry s-a poziționat în cei 10 ani de carieră ca un artist de top, cu show-uri memorabile.

"Memories", "Florile tale", "Din cauza ta", "Dansează amândoi" sunt doar câteva din piesele relevante care definesc un repertoriu complex. Nicole Cherry a colaborat cu Mohombi, Joey Montana, Carla's Dreams, NANE, Connect-R și alte nume din România și s-a făcut remarcată în filmul "Romina VTM".

Oscar s-a remarcat pe scena hip-hop-ul din România încă de când era în școala generală și participa la Battle MC. A crescut ca om, s-a maturizat ca artist, iar astăzi este un reper al generației sale datorită versurilor puternice și a mesajelor sale. Discografia sa este formată din albumele "Apă", "Ștefan III", "Înapoi la viață", "Ștefan IV", "Ștefan IV: Umbra" și "Ștefan IV Ever".

Prețuri bilete Summer in the City 2024

Biletele se găsesc online, la prețuri ce pornesc de la 260 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Citește în continuare

Trending