Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Republica Moldova a ales artistul care o va reprezenta la Eurovision 2023

Republica Moldova şi-a ales pe 4 martie 2023 reprezentantul la Eurovision 2023, după etapa finală a selecţiei. Pasha Parfeni, cu melodia "Soarele şi Luna" a fost cel votat, atât de către juriu, cât şi de către telespectatori.

Publicat

pe

Videoclip Pasha Parfeni Soarele si Luna
Videoclip Pasha Parfeni Soarele si Luna │ FOTO: Pasha Parfeni

Pe locul 2 în clasament s-a aflat Aliona Moon, iar pe 3 Sunstroke Project. Republica Moldova va concura în prima semifinală Eurovision 2023, care se ţine pe 9 mai 2023 la Liverpool. România va intra în concurs în a doua semifinală, cea ţinută pe 11 mai şi va fi reprezentată de Theodor Andrei cu piesa "D.G.T (Off and On)". Moldova s-a descurcat excelent la ediţia Eurovision din 2022, atunci când Zdob şi Zdub a terminat pe locul 7, cu 253 de puncte. Piesa "Trenuleţul" a fost foarte apreciată.

Pasha Parfeni a reuşit să cucerească publicul acum cu piesa "Soarele şi Luna", care îmbină un pop ritmat cu elemente folclorice. Melodia este foarte bine produsă şi are elemente de muzică de club cuplate cu un fluier care se va auzi pe toate dancefloor-urile în acest an. Videoclipul este plin de simbolism şi metafore, muze feminine cu flori şi coarne, care bântuie o pădure mistică. Pasha Parfeni este atât şaman, cât şi om prins în transă de către creaturile mistice care dansează în jurul său.

Printre cele mai cunoscute piese ale artistului se numără "Orele", colaborare cu Cleopatra Stratan, dar şi "Lasă-mă", colaborare cu Nicoleta Nucă. Pasha Parfeni, pe numele său real Pavel Parfeni este un muzician în vârstă de 36 de ani, fost membru al formaţiei SunStroke Project. Este atât cântăreţ, cât şi prezentator de televiziune şi are în palmares o sumedenie de concursuri muzicale, de la Cerbul de Aur, la Festivalul Mamaia, competiţii din Bulgaria, Belarus, Rusia.

În 2010 a încercat să participe la selecţia naţională Eurovision din partea României, dar nu avea cetăţenie română. În 2012 a câştigat selecţia naţională a Republicii Moldova cu piesa "Lăutar". Atunci a terminat pe locul 11 cu 81 de puncte. Tot Pasha a compus şi piesa "A Million" pentru Aliona Moon, care a participat la Eurovison 2013. Parfeni a urcat pe scena din Malmo ca acompaniament la pian pentru Aliona.

Comentează

Trending