Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Russell Crowe se luptă cu demoni în trailerul filmului "The Pope's Exorcist" - VIDEO

Russell Crowe este protagonistul filmului "The Pope's Exorcist", ce va apărea în cinematografe pe 14 aprilie 2023. Pelicula este inspirată de fapte reale, mai exact de experiențele preotului Gabriele Amorth. Detalii și trailer în articol.

Publicat

pe

Trailer "The Pope's Exorcist"
Trailer "The Pope's Exorcist" │ FOTO: captură YouTube / Sony Pictures Entertainment

Trailerul "The Pope's Exorcist" îl prezintă pe Russell Crowe în rolul preotului Gabriele Amorth, exorcistul oficial al bisericii catolice. El se află în fața unui consiliu bisericesc de la Vatican unde explică că majoritatea practicilor de exorcizare pe care le efectuează se termină cu el spunându-le persoanelor "posedate" să meargă la medici sau la psihiatri. Cu toate acestea, Papa (Franco Nero) îl roagă să investigheze un caz în care un adolescent pare să fie realmente posedat de un demon.

În timp ce Amorth se ocupă de caz, descoperă o veche conspirație care se referă la o experiență pe care biserica catolică a avut-o cu același demon. Mai mult decât atât, protagonistul pare să se afle în pericol, făcându-i pe membrii consiliului să se întrebe ce se poate întâmpla dacă exorcistul Papei ar cădea el însuși victima unui demon.

"The Pope's Exorcist" este regizat de Julius Avery, pe un scenariu scris de Michael Petroni și Evan Spiliopolous. Filmul se bazează pe cărțile lui Gabriele Amorth: "An Exorcist Tells His Story" și "An Exorcist: More Stories".

În viața reală, Amorth, care a murit în 2016 la 91 de ani, a susținut că a efectuat peste 70.000 de ritualuri de exorcizare pe o perioadă de trei decenii. Gabriele Amorth și alți cinci preoți au fondat Asociația Internațională a Exorciștilor.

TRAILER "The Pope's Exorcist"

Trending