"We are here 4EVA" este prima producție în limba engleză după succesul din 2007 al piesei "Baby is crying", ce s-a bucurat la vremea respectivă de aprecierea unor artiști precum Snoop Doog & Wyclef Jean. Atunci, trupa a fost invitată pe scena MTV European Music Awards (Munich), la secțiunea New Sounds of Europe, iar VH1 a difuzat în heavy-rotation videoclipul melodiei.
"We are here 4EVA" este unul din poemele scrise de Daniel "Rocca" Stoicea în timpul pandemiei, transpuse ulterior pe note de către trupa FiRMA. Versurile povestesc o conversație intimă dintre Anima și Animus, în încercarea aplanării unei dileme eterne.
"Succesorul album FiRMA se naște văzând cu ochii, din dragoste pentru muzică și tot ceea ce îmbracă dânsa, după ce se sting luminile", a declarat Daniel "Rocca".
FiRMA își explorează cu succes sursele de inspirație, iar "We are here 4EVA" este cea mai recentă dovadă în acest sens. În urmă cu câteva luni, trupa a lansat "Deşteptarea Primăverii", un album de muzică şi versuri originale, compus special de Rocca pentru piesa de teatru cu acelaşi nume, pusă în scenă la Teatrul Mic de regizorul Vlad Cristache şi nominalizată la premiile UNITER. Anterior, trupa a organizat două concerte speciale, intitulate "Origini", în care le-au avut ca invitate pe Ana Blandiana și Maia Morgenstern.
FiRMA și-a reconfirmat în toate contextele poziția printre cele mai importante și fascinante trupe de alternative din România, prin acordurile originale, lirica subtilă și printr-o poveste vizuală inovatoare, la baza căreia stă viziunea grafică și regizorală a solistului Daniel 'Rocca' Stoicea. Trupa a îmbinat genuri muzicale precum rock, pop, synth, funk, blues & trip-hop, punând întotdeauna pasiune pentru sunetul de calitate şi compoziţia originală, de la începuturile lor ieşite din tipare din anii 2000, până la fervoarea maturităţii actuale.