Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Tot ce am înţeles din podcastul lui Gojira cu Ian, Nane, Amuly, Azteca

Pe 27 decembrie 2022, DJ Gojira a ţinut un podcast special la Happy Fish, aducându-i pe cei mai relevanţi artişti trap din România la o discuţie. Dorinţa DJ-ului era de a încheia un beef care ţine de ceva vreme şi a lămuri ce au împărţit trapperii. Ce a ieşit aflaţi mai jos.

Publicat

pe

Podcast Gojira Happy Fish Ian Azteca Rava Amuly Nane
Podcast Gojira Happy Fish Ian Azteca Rava Amuly Nane │ FOTO: Happy Fish

Cel mai cunoscut beef (dispută între rapperi) de la masă îl aveau Ian cu Azteca, care erau colegi la Ocult Records, casa de discuri pe care au cofondat-o şi o deţineau. Am aflat şi alte lucruri interesante din acest podcast, piperat cu înjurături, insulte, ameninţări şi anume că Nane a avut o problemă gravă de sănătate în 2021. Artistul s-a operat pe creier, pentru a înlătura o tumoare. Ian l-a ironizat, ameninţându-l că "îi deschide operaţia".

S-a discutat la podcastul lui Gojira la Happy Fish şi despre incidente ca "Amuly dă-te jos" plus diferite întâlniri mai mult sau mai puţin "băieţeşti". Am făcut un rezumat mai jos despre ce a avut de spus fiecare:

  • Rava: a vorbit cel mai puţin, nu ştia de ce a fost invitat, aparent de la un Story pe Instagram. Ian îl vrea semnat la el, pe 20% comision.
  • Amuly: Al doilea cel mai agresiv dintre cei de la masă, Amuly a venit cu dovezile la el, cu screenshot-uri şi detalii. A explicat conflictele (aproape) fizice cu Ian, dar a vorbit şi despre avertizările date de mama sa cu privire la Ian, plus fosta prietenie şi colaborare care îl lega de "Jean".
  • Azteca: Azteca a fost cel mai rezervat şi cuminte, vorbind doar în prima parte a podcastului. S-a axat pe aspectul casei de discuri Ocult Records, ocazie cu care am aflat că Ian a înregistrat numele, iar Azteka a schimbat parola domeniului web.
  • Nane: Cel mai agresiv de la masă, Nane l-a enervat foarte rău inclusiv pe DJ Gojira, gazda întâlnirii. I-a întrerupt pe toţi care vorbeau, l-a ameninţat pe Ian cu bătaia şi l-a invitat la o gală RXF, acceptată cu jumătate de gură. A discutat deschis despre colaborările care duc trapperii în mainstream, Delia fiind exemplul numărul 1, alături de Theo Rose. Nu s-a ferit să devină personal şi a tot menţionat că Ian ar fi molestat diferite persoane şi că are video-uri cu artistul în ipostaze tandre cu băieţi.
  • Ian: A venit cu bodyguarzi BGS, a sărit la bătaie la un moment dat, a avut o atitudine superioară şi nu prea şi-a susţinut punctele de vedere cu argumente sau dovezi. A avut doar contractul cu Global Records de arătat şi a plecat de la masă atunci când s-a discutat despre NFT-uri şi returnarea banilor pe ele.

Podcastul video:

771.000 de views a generat podcastul şi asta doar în 24 ore de la postarea sa, performanță care îl va trimite direct în Trending. Ce e clar e că nu mai există cale de împăcare pentru aceștia şi că i-am putea vedea pe Ian şi Nane boxând la o gală RXF. Rava a părut cel mai împăciuitor, dar nici Azteca nu a închis toate uşile pentru o eventuală împăcare.

Concerte & turnee

Calum Scott, Editors, Faithless urcă pe scena CODRU Festival 2024

Calum Scott, Editors și Faithless sunt cei mai noi artiști care completează lineup-ul CODRU Festival, eveniment ce va avea loc între 30 august și 1 septembrie la Timișoara. Găsești în articol mai multe detalii.

Publicat

pe

Tom Smith în concertul Editors de la București pe 19 august 2023
Tom Smith în concertul Editors de la București pe 19 august 2023 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

CODRU, festivalul care plantează, aduce la Timișoara și anul acesta trei zile de muzică, artă și sustenabilitate. Ediția de anul acesta vine cu o altă surpriză pentru fani - CODRU Festival se mută din Pădurea Bistra în inima Timișoarei, în Parcul Central din oraș. Aflat la cea de-a patra ediție, CODRU a fost inclus de două ori în top 10 festivaluri din Europa la categoria Best Medium Festival în cadrul European Festival Awards. Peste 100.000 de persoane sunt așteptate la Timișoara între 30 august și 1 septembrie.

Concept nou la CODRU Festival 2024

Festivalul CODRU revine în 2024 cu surprize pentru fanii festivalului. Despre vorba de un nou concept de festival, care aduce farmecul naturii în centrul orașului. Conceptul creativ de anul acesta promite să aducă "Inima CODRULUI în inima orașului". Ediția de anul acesta, care va avea loc la kilometrul 0 al Timișoarei, în Parcul Central, pregătește multe activități pentru întreaga familie.

Ce artiști internaționali vin la CODRU Festival?

Ca în fiecare an, CODRU promite să fie o experiență multiculturală vibrantă. Programul va cuprinde două scene principale, concerte live, DJ set-uri, instalații artistice (land art), performance-uri și zone special amenajate pentru copii. Organizatorii au pregătit anul acesta o selecție a unora dintre cei mai îndrăgiți artiști de renume internațional din diferite genuri muzicale. Calum Scott revine în România, alături de Editors, Faithless, Patrice și Wilkinson.

Ce artiști români vin la CODRU Festival?

Încă de la început, festivalul CODRU și-a dorit să promoveze artiștii autohtoni. Pe lângă trupe deja consacrate, CODRU a lăsat scena deschisă și pentru artiștii locali. Lineup-ul internațional este completat de o serie de artiști îndrăgiți de la noi precum Vița de Vie, Vama, Erika Isac, Ian, Nane, Nouă Unșpe, Oscar, Puya, Rava care vor electriza atmosfera în cele trei zile de festival.

Bilete CODRU Festival 2024

  • Abonamentele pentru CODRU Festival 2024 sunt disponibile online, la prețul de 281,75 lei, în perioada earlybird. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Trending