Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Eurovision România 2023: au fost selectaţi cei 12 finalişti

Weekend-ul 17-18 decembrie 2022 a fost dominat de finală mică şi cea mare a Cupei Mondiale 2022 şi aproape că era să ratăm faptul că România şi-a ales finaliştii Selecţiei Naţionale Eurovision 2023. 12 finalişti au fost selectaţi, după ce au fost înscrise 84 de piese în faza de preselecţie.

Publicat

pe

Eurovision Song Contest Selectia Nationala 2023
Eurovision Song Contest Selectia Nationala 2023 │ FOTO: TVR

Juriul Selecţiei Naţionale a Eurovision Song Contest 2023 a ales aceste preselecţii. Juriul îi include pe Sebastian Ferenţ (Untold şi Neversea), Laura Coroianu (Emagic), Bogdan Stratula (Urban Sunsets Radio), John Varbiu (Summer Well), Alin Vaida (Festivalul Jazz în the Park), Mihai Predescu (Şeful delegaţiei României pentru Eurovision 2023) şi Remus Achim, regizorul proiectului Eurovision Song Contest 2023.

Preselecţia va culmina cu show-ul de pe 11 februarie 2023. Atunci Televiziunea Română pregăteşte un spectacol al Selecţiei Naţionale a Eurovision Song Contest 2023. Va fi transmis în direct în studiourile SRTV, transmis la TV, dar şi online. Atunci vor fi inteprretate live cele 12 piese muzicale şi publicul va fi cel care va alege reprezentantul României la Eurovision Song Contest 2023.

Fiecare melodie va fi votată pe durata difuzării sale.

Iată cei 12 finalişti:

  • Adriana Moraru - Faralaes
  • Aledaida - Bla Bla Bla
  • AMIA - Puppet
  • Andrada Popa - No time for me
  • Andreea D Folclor Orchestra - Periniţa mea
  • Deiona - Call on me
  • Erin Dăneţ - Bad&cool
  • Maryliss - Hai Vino
  • Ocean Drive - Take you home
  • No Artist - Statues
  • Steven Roho x Gabriella x Formaţia Albatros - Lele
  • Theodor Andrei - D.G.T. (Off and on)

Cine ocupă locul 1 în gala de pe 11 februarie ne va reprezenta la Eurovision 2023, ţinut în Marea Britanie. Această ţară va organiza evenimentul în locul Ucrainei, din cauza războiului în care este prinsă ţara. Semifinalele vor avea loc pe 9 şi 11 mai 2023, pe Liverpool Arena, iar finala pe 13 mai 2023. Ediţia din 2022 a fost câştigată de Kalush Orchestra, din Ucraina, iar pe locul 2 a fost Marea Britanie.

Eurovision Song Contest se desfăşoară anual începând din 1956 şi este cel mai longeviv program de televiziune muzical din lume, fiind transmis pe tot globul. Televiziunea Română organizează Selecţia Naţională şi participa la Eurovision din 1993. Cele mai bune clasări au fost cu locul 3 în 2005 şi 2010 (Luminiţa Anghel + Sistem şi Paul Seling + Ovi). Mihai Trăistariu a terminat pe locul 4 în 2006 cu "Tornero".

Trending