Andreea Bălan a vorbit despre începuturile carierei sale şi că s-a trezit una dintre cele mai celebre pesoane din România în vreme ce era în liceu. Până să ajungă la 18 ani deja povestea Andre se terminase şi a luat-o de la zero. Am aflat şi aspecte inedite, precum faptul că s-a vopsit brunetă şi a încercat să cânte pop rock pentru a se desprinde de imaginea de blondina trupei Andre.
Primele sale hituri din cariera solo au venit prin intermediul lui Marius Moga. S-a discutat mult la podcastul lui DJ Gojira şi despre banii risipiţi pe parcursul ascensiunii Andre şi despre faptul că dacă erau investiţi cu cap poate că Andreea Bălan era milionară în euro şi nu mai avea ambiţii artistice acum. Artista s-a declarat şi încântată să cânte la "Zilele Oraşului", fiind un artist mainstream, care nu pune în scenă doar un concert, ci un "număr de revistă", cu 6-10 schimbări de stil de dans şi de costume.
De altfel Andreea a petrecut timp în America de Sud, perfecţionând zeci de stiluri de dans. Are la activ şi premii la "Dansez pentru tine", alături de Petrişor. Cei doi au dansat salsa, rock&roll, jive, R&B şi multe alte stiluri. Andre a avut o carieră scurtă, între 1998 şi 2001, care a inclus 7 albume, 4 discuri de platină şi unul de aur, pentru cele 1.5 milioane de examplare vândute.
Primul album solo al Andreei sosea în 2002, "Te joci cu mine". De atunci au mai fost lansate 5 albume şi 20+ de videoclipuri, iar printre colaboratorii săi se numără Puya, Connect-R, Keo. Andreea Bălan a mai vorbit despre co-parenting pentru cele două fiice, Clara şi Ella, menţionând în treacăt şi relaţiile sale, cu Keo şi George Burcea. Am aflat şi cum s-a născut ideea reuniunii Andre în 2019, după ce Andreea a suferit un stop cardiac şi o comă.