Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Află cum au decurs ultimele Confruntări de la Vocea României 2022

Pe 25 noiembrie, antrenorii și-au trimis în ring ultimele cupluri care s-au duelat pentru un loc în Confruntările de la Vocea României 2022. Miza a fost uriașă, iar concurenții au dat totul pe scenă pentru a-și îndeplini visul de a fi cu încă un pas mai aproape de marele trofeu.

Publicat

pe

Ultimele Confruntări de la Vocea României 2022
Ultimele Confruntări de la Vocea României 2022 │ FOTO: PRO TV

Etapa Confruntărilor de la Vocea României 2022 a ajuns la final, iar telespectatorii au putut fi martorii ultimei runde. Dacă înainte de această etapă unele voci s-au făcut remarcate mai mult, de data aceasta lucrurile s-au schimbat radical în cazul unor concurenți a căror performanță a fost depășită de cei care au reușit să aibă o reprezentație strălucitoare în ring. Ca în fiecare ediție, au fost răsturnări de situație, emoții uriașe și decizii neașteptate.

  1. Echipa Smiley & Theo Rose - Max Jorquera vs Jessica Lăzărescu, Laszlo Janoska vs Veronica Liberati, Andra Pierșinaru vs Simona Mareș
  2. Echipa Tudor - Dana Borteanu vs Liliana Radu, Carmen Cușa vs Mihailina Moisa
  3. Echipa Denis - Corina Ivanov vs Elis Opriș, Daniel Ciurea vs Iulia Gîza, Smaranda Marian vs Diana Guia
  4. Echipa Irina - Denisa Avram vs Ionuț Panait, Daria Pintilie vs Marina Nanava

Max Jorquera și Jessica Lăzărescu

Primii concurenți care au urcat pe scenă au fost Max Jorquera și Jessica Lăzărescu din echipa Smiley & Theo Rose. Cei doi au cântat piesa "You are the reason" (Calum Scott și Leona Lewis).

"Piesa a ieșit extraordinar! E incredibil cât de mult pot să se combine două voci. Ați ales piesa perfectă pentru ei, felicitări!", a spus Denis.

Irina Rimes a spus:

"Per total ați fost foarte bine. A fost foarte frumos momentul vostru, dar, din punct de vedere ca antrenor, dacă erați la mine-n echipă, eu aș fi ales o piesă mai interesantă pentru voi. Sunt subiectivă, nu vreau să dau în alegerea antrenorilor pentru că eu consider că fiecare antrenor are gusturile lui, are viziunea lui. Pe alocuri m-a plictisit. Dar a fost bine".

Jessica a mers mai departe. Max a părăsit competiția.

Dana Borteanu și Liliana Radu

Următoarea pereche a fost formată din Dana Borteanu și Liliana Radu, din echipa lui Tudor Chirilă. Concurentele au creat un adevărat spectacol cu piesa "New Orleans" (Blues Brothers).

"Wow! Cred că trebuie să mă adun întâi. Trebuie să spun că dacă aș fi fost undeva în public, la un musical, momentul vostru ar fi probabil cel pe care l-aș reține. În primul rând, că m-ați făcut să mă simt foarte bine. Mi-a plăcut faptul că ați făcut mai mult un duet decât un duel și asta face publicul să se simtă bine. A fost foarte frumos!", a spus Irina.

Theo Rose a adăugat:

"Ce joacă frumoasă! Ce ați reușit să transmiteți! Ce relaxare, cumva, și cât de norocoși suntem noi că am urmărit momentul ăsta. Foarte bună alegerea piesei, foarte bine construit momentul, foarte frumos! Vă felicit!"

Tudor Chirilă a mers mai departe cu Dana Borteanu. Liliana Radu a părăsit concursul.

Corina Ivanov și Elis Opriș

Pe scenă a urmat echipa Denis, cu Elis Opriș și Corina Ivanov în ring. Concurentele au interpretat piesa "Nothing Breaks Like a Heart" (Miley Cyrus & Mark Ronson).

"Fetelor, ați sunat foarte bine! Sunteți foarte bune ca voci! Felicitări pentru piesa asta, mie îmi place foarte mult alegerea", a fost de părere Irina.

Tudor Chirilă a avut altă opinie:

"Eu nu sunt de acord cu Irina. Mie mi se pare că ar fi putut fi un moment care să vă pună mai mult vocile în valoare decât zona asta de country, fără ca asta să însemne că n-ați cântat bine. Deci practic nu am nimic cu voi, am cu Denis în momentul de față".

Corina Ivanov a ieșit câștigătoare. Elis a părăsit competiția.

Denisa Avram și Ionuț Panait

Următorii pe scenă au fost Denisa Avram și Ionuț Panait, din echipa Irinei Rimes. Concurenții au interpretat piesa "Skinny Love" de la Birdy.

"Vocea [României] este despre poveste, este despre capacitatea ta de a te emoționa și de a emoționa pe alții. Nu este până la urmă de note, dacă nu sunt chiar acolo, pot să trec peste chestia asta. Avem nevoie de atât de multă sinceritate", a fost o parte din discursul lui Tudor.

Smiley a adăugat:

"Cred că generația care vine, generația voastră, mi se pare că vine cu foarte multă suferință. Și s-ar putea ca noi să nu înțelegem foarte multe lucruri din suferințele lor pentru că ei au crescut exact cu aceste instrumente de promovare și manipulare la îndemână. Cumva, au fost modelați într-un fel. Cred că simt presiunea societății mult mai tare decât o simțim noi sau decât am simțit-o noi la vârsta lor. Dar un lucru e foarte cert: adevărul întotdeauna vă va elibera, iar muzica făcută și cântată în adevăr îi va elibera și pe alții. Faceți asta din ce în ce mai des și vă veți simți din ce în ce mai bine".

Denisa merge mai departe în echipa Irinei. Ionuț a fost salvat de Tudor Chirilă.

Laszlo Janoska și Veronica Liberati

Echipa Smiley & Theo Rose a revenit cu un nou duet format din Laszlo Janoska și Veronica Liberati. Cei doi au interpretat piesa "Unchained Melody".

"Felicitări pentru moment! Mie mi se pare că, pe cât de simplă pare piesa asta, pe atât de complicat e să o cânți. Parcă mi-aș fi dorit să simt mai mult pe partea de feeling pentru că vocal v-ați descurcat foarte bine", a spus Denis.

Tudor a declarat:

"E greu cu piesele astea extrem de cunoscute. Nu poți reproșa nimic, poate doar faptul că în interpretarea ta, Laszlo, aș fi făcut un pic mai puține melisme, să nu mă duc în zona asta de pop atât de pregnantă. E un moment care a favorizat-o, din punctul meu de vedere, mai mult pe Veronica".

Smiley și Theo Rose au ales să meargă mai departe cu Veronica. Laszlo a părăsit emisiunea.

Daniel Ciurea și Iulia Gîza

Denis a creat un moment plin de energie alături de Daniel Ciurea și Iulia Gîza. Cei doi concurenți au cântat piesa "Let Me Entertain You".

"Eu am simțit energie și cred că mai mult m-am condus după energia voastră decât după cântat pentru că cântatul a cam lipsit din cauza nebuniei. Dar eu tot cu nebunie aș merge", a spus Irina.

Smiley a comentat:

"La mine nu a ajuns energia asta decât că v-am văzut mișcându-vă. Cred că trebuia să fie mult mai mult pentru cântecul ăsta, dar din cântat, nu din mișcat. A fost ca naționala de fotbal a României. Se aleargă, se muncește, se străduiesc oamenii, dar parcă nu dau goluri".

Denis a ales să meargă mai departe cu Daniel. Iulia a părăsit competiția.

Daria Pintilie și Marina Nanava

Echipa Irina Rimes a revenit pe scenă, cu un duet format din Daria Pintilie și Marina Nanava. Concurentele au interpretat piesa "Crazy", în varianta lui Tori Kelly.

"Ați făcut un moment incredibil! Felicitări!", a spus Denis.

Smiley a adăugat:

"Mie mi-a plăcut foarte mult. Ne-ați arătat și sensibilitate, și forță, și melisme nebune. Și ați și cântat împreună foarte bine".

Irina a ales să meargă mai departe cu Daria. Denis și Tudor Chirilă s-au întors pentru Marina.

"Draga mea, știi ce mi-a plăcut cel mai mult astăzi? Mi-a plăcut că te-am văzut zâmbind. Te-am văzut fericită, te-am văzut cum emani căldură, lumină. Știi ce-nseamnă asta? Că ești o fire foarte curajoasă și foarte puternică. Mi-aș dori din tot sufletul să te am în echipa mea", a spus Denis.

Marina a ales să meargă în echipa lui Denis.

Carmen Cușa și Mihailina Moisa

Carmen Cușa și Mihailina Moisa din echipa lui Tudor Chirilă i-au surprins pe antrenori cu interpretarea piesei "Army of me".

"E foarte greu la voi pentru că sunteți diferite și totuși v-ați conectat la piesa asta într-un mod excepțional. Felicitări pentru asta!", a declarat Irina.

Smiley a spus:

"Mi se pare că v-ați potrivit foarte bine. Era un moment pe care îl așteptam de la Tudor, adică genul ăsta de moment pe rockăreală, nebuneală. După gusturile mele, cred că îmi place mai mult Carmen. Dar amândouă ați fost fantastice, e doar o treabă de gust".

Tudor a ales-o pe Mihailina. Irina Rimes a "furat-o" pe Carmen.

Smaranda Marian și Diana Guia

Smaranda Marian și Diana Guia, din echipa lui Denis, au urcat pe scenă cu un moment plin de emoție. Concurentele au interpretat piesa "Impossible" de la Nothing But Thieves.

"V-ați armonizat bine. Au fost, într-adevăr, momente când v-ați pierdut vocile, dar energia a rămas aceeași. Ceea ce contează extraordinar de tare", a spus Theo Rose.

Irina a declarat:

"Fetelor, eu vreau să vă felicit pentru trei lucruri. Primul lucru este pentru că l-ați făcut pe Denis să plângă și eu nu l-am văzut niciodată pe Denis plângând. Al doilea lucru este pentru că v-ați armonizat perfect. Cred că a fost cea mai bună armonizare pe care am auzit-o. Și al treilea lucru, m-ați făcut să-mi placă foarte mult o piesă pe care nu o știam și asta este de apreciat. Asta e de aplaudat".

Denis a ales să meargă mai departe cu Smaranda. Diana a părăsit competiția.

Andra Pierșinaru și Simona Mareș

Echipa Smiley & Theo Rose a încheiat etapa Confruntărilor cu un duet remarcabil. Andra Pierșinaru și Simona Mareș au cântat o versiune atipică a piesei "Sweet Child O'Mine".

"Mie mi s-a părut un moment foarte frumos! Nu am nimic de reproșat sau să adaug. Ați fost foarte frumoase împreună", a fost de părere Denis.

Tudor Chirilă a spus:

"Ați cântat bine împreună, n-aș face o recomandare că pe mine m-a furat teatralitatea momentului. Mă bucur să fiu la Vocea României în primul rând".

Andra a trecut mai departe. Simona a părăsit competiția.

Emisiuni radio-tv

Află când începe al 15-lea sezon Românii au talent

Emoțiile se intensifică și noi talente sunt gata să cucerească scena unuia dintre cele mai iubite show-uri de televiziune din țară. Românii au talent revine în curând pe micile ecrane. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Juriu Românii au talent 2025
Juriu Românii au talent 2025 │ FOTO: PRO TV

Din 31 ianuarie, de la ora 20:30, cel de-al 15-lea sezon Românii au talent ne va face să visăm, să râdem, să aplaudăm și să fim surprinși de talentul autentic. Doar două săptămâni ne despart de reîntâlnirea cu cei patru jurați: Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete, dar și cu prezentatorii Smiley și Pavel Bartoș.

Telespectatorii vor deveni martorii unora talentele care îi vor face să spună: "Mergi în etapa următoare?" sau "Cine va primi mult râvnitul Golden Buzz și cine se va vedea nevoit să plece acasă și să muncească mai mult pentru talentul său?" Răspunsul la toate aceste întrebări îl vor afla vineri, 31 ianuarie, în același timp pe VOYO și PRO TV.

"Primăvara aceasta, România își va redescoperi eroii":

"Românii au talent a ajuns la sezonul 15, purtând povara succesului celor 14 sezoane care îl preced. Să fii lider absolut de audiență timp de 14 ani consecutiv, cu un format care are relativ puține oportunități de a inova semnificativ de la un an la altul, pune presiune pe fiecare nou sezon. Ce rămâne neschimbat și mereu interesant este că formatul în sine presupune întâlniri cu oameni, cu locuri, cu mentalități, cu obiceiuri, cu realități. Și ceea ce ne propunem mereu este să fim relevanți social, actuali, sinceri și să oferim emoție, speranță și stare de bine. Și, clar, divertisment.

Primăvara aceasta, România își va redescoperi eroii, va redescoperi frumusețea și autenticul care încă ne fac mândri că suntem români, într-un produs super-premium, inovator, dar accesibil și relevant. Revenim și la o structură care trimite spre votul publicului un număr mai mare de concurenți: mai multe semifinale, mai multe opțiuni pentru public de a-și trimite în finală favoriții. 36 de semifinaliști, față de 24, și o finală cu cei mai iubiți 10 concurenți ai sezonului. Va fi un sezon de poveste, dar nu pentru că este despre povești, ci pentru că va fi de povestit. Va fi memorabil. Memorabil și surprinzător", a declarat Adrian Batista, Head of Reality & Entertainment Content PRO TV.

De 15 ani, Românii au talent le oferă telespectatorilor un loc magic, în care se întâmplă lucruri extraordinare, un portal către o lume a oamenilor excepționali, care împărtășesc povești remarcabile, o fereastră ce oferă o privire într-o realitate în care orice e posibil. Sezonul #15depoveste aduce momente neașteptate, emoții uluitoare și talente surprinzătoare într-un spectacol național.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Theo Rose își declară dragostea pentru muzica interbelică cu spectacolul "Pe Vechi" de la Sala Palatului

Pe 11 martie 2025, Theo Rose va aduce la Sala Palatului concertul "Pe Vechi", un omagiu adus muzicii perioadei interbelice. Spectacolul va include reinterpretări ale unor piese celebre precum "Zaraza", "Cine mă puse pe mine" sau "Sâmbătă seara". Află cât costă biletele.

Publicat

pe

Theo Rose
Theo Rose │ FOTO: captură YouTube

"Pe Vechi" va aduce în fața publicului un spectacol unic de muzică interbelică, prezentat de Theo Rose, una dintre cele mai iubite voci din muzica românească actuală. Pe parcursul concertului de la Sala Palatului, publicul va trăi o experiență autentică și plină de nostalgie, acompaniată de o scenografie spectaculoasă și costume inspirate din anii '20 și '30. Spectacolul va fi mai mult decât un concert: va fi o declarație de dragoste a lui Theo Rose pentru muzica interbelică.

Theo Rose este una dintre cele mai populare și versatile artiste din România. Cu o carieră în continuă ascensiune, ea a reușit să cucerească inimile publicului cu numeroase piese de succes și colaborări de impact precum: "Roata", cu Damian Drăghici, "Stinge Luminile" (OST Miami Bici 2) cu Irina Rimes, "Ca-n România" cu MIRA și "Sângele Frate Nu Te Face" (OST Clanul) cu IAN.

Printre cele mai recente proiecte de succes se numără colaborarea cu Smiley pentru melodia "Ultimul Dans", cu Andrei Ursu pentru "Noaptea ne fură iubiri", piesă care a stat timp de 21 de săptămâni în topul celor mai ascultate piese de la radio, ajungând până pe locul #1, și piesa "Nu mă duc la club", alături de DOMINO și Alessanda, care a ajuns deja în Top 10 Media Forest, devenind virală și pe platforma TikTok.

De asemenea, Theo Rose a putut fi urmărită de telespectatori în cadrul celui mai recent sezon Vocea României. Artista a făcut din nou echipă cu Horia Brenciu, ajungând în marea finală a emisiunii cu Raluca Moldoveanu.

Prețuri bilete concert Theo Rose - Pe Vechi la Sala Palatului

  • Biletele de acces la concertul Theo Rose de la Sala Palatului se găsesc online, la prețuri cuprinse între 440 lei și 150 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

10.000 de euro dacă te uiți la PROTEVELION 2025; Concursul cu indicii revine la PRO TV

Postul PRO TV pune din nou la bătaie un premiu în bani la trecerea dintre ani. Cei care urmăresc PROTEVELION 2025 pot câștiga 10.000 de euro dacă notează corect cele 6 indicii. Află care sunt regulile concursului, dar și ce vedete vor urca pe scenă în noaptea de Revelion.

Publicat

pe

Andreea Bălan la PROTEVELION 2025
Andreea Bălan la PROTEVELION 2025 │ FOTO: Captură YouTube

PROTEVELION 2025, programul special pregătit de PRO TV pentru trecerea dintre ani, promite să transforme noaptea într-un spectacol memorabil. Artiști și actori îndrăgiți de public au filmat momente muzicale și umoristice inedite pentru ca evenimentul să fie cât mai atractiv pentru telespectatori. Ca și în anii trecuți, show-ul va fi prezentat de Raluka și Pavel Bartoș.

"Noi vom oferi momente care nu s-au mai văzut și făcut în niciun alt show, vom pune cele mai puternice vedete ale României în ipostaze unice și vom petrece alături de cei mai iubiți artiști ai tuturor genurilor", promite Radu Croitoru, Content Producer PRO TV.

Pentru a oferi publicului și mai multe motive pentru a urmări PROTEVELION-ul, postul pune din nou la bătaie un premiu de 10.000 de euro. Mai jos găsiți regulile concursului.

Prinde indiciul, concursul din cadrul PROTEVELION 2025 - Regulile jocului și formularul de înscriere

Pentru a intra în concurs, fiecare participant trebuie să completeze un formular, ce va fi disponibil pe pagina Prinde Indiciulîn intervalul difuzării PROTEVELION-ului, respectiv 31 decembrie, ora 20:00 - 1 ianuarie, ora 2:00. În formular, fiecare participant va trebui să introducă câteva date personale și cele 6 indicii/mesaje care apar în fiecare oră (unul pe oră). Un participant se poate înscrie o singură dată în concurs, cu o adresă de mail validă.

Potrivit regulamentului, câștigătorul premiului de 10,000 de euro va fi desemnat prin tragere la sorți pe 12 ianuarie 2025. Acesta va fi contactat pentru a intra în posesia premiului.

Ce artiști și vedete poți urmări la PROTEVELION 2025:

Postul nu a dorit să anunțe lista de vedete care participă la PROTEVELION 2025, însă în promo-ul filmat pentru acest spectacol putem zări o mare parte dintre artiștii care au filmat pentru Revelionul PRO TV-ului.

  • Damian Drăghici
  • Theo Rose
  • Irina Rimes
  • Andra
  • Jorge
  • Andreea Bălan
  • Smiley
  • Gina Pistol
  • Cosmin Seleși
  • Alex Bogdan
  • Monica Anghel
  • Horia Brenciu
  • Adrian Copilul Minune
  • Andi Moisescu
  • Cei trei Master Chefi
  • Dan Bittman
  • Carmen Tănase
  • Mihai Bendeac

VIDEO Teaser: PROTEVELION 2025 - Ai chef de distracție, Ai chef de PRO TV

Citește în continuare

Trending