Marea Britanie a anunţat că Eurovision 2023 va avea loc la M&S Bank Arena din Liverpool în luna mai a anului viitor. Oraşul care ne-a dat trupa Beatles va fi gazda reputatului concurs, iar vestea a fost confirmată la emisiunea matinală The One Show. Comentatorul BBC Eurovision Graham Norton a făcut anunţul. Pe 13 mai încep festivităţile, iar oraşul era pe listă scurtă alături de Glasgow în ultima lună, după ce în august lista scurtă numără 7 oraşe.
UK a terminat Eurovision pe locul 2, cu Sam Ryder, muzicianul său primind 466 de puncte pentru piesa "Space Man". Câştigători au fost cei de la Kalush Orchestra, din Ucraina şi a fost şi ceva controversă cu privire la votul României şi al altor ţări. Numeroase oraşe şi-au depus candidatura pentru concurs, printre care şi Birmingham, Glasgow, Leeds, Liverpool, Manchester, Newcastle şi Sheffield. Marea Britanie nu e străină de găzduirea Eurovision Song Contest, deoarece a mai făcut asta de opt ori.
A fost gazdă la Londra în 1960, 1963 şi 1968, dar şi în 1977. Concursul a ajuns la Edingburgh în 1972, Brighton în 1974, Harrogate în 1982 şi Birmingham în 1998. BBC a confirmat că pentru 2023 Liverpool va găzdui finala de pe 13 mai, dar şi semifinalele de pe 9 şi 11 mai 2023.
La ediţia din acest an au urcat pe scenă Maneskin, câştigătorii din 2021 şi au interpretat o piesă nouă, "Supermodel". Evenimentul s-a ţinut la Torino, iar România a fost reprezentată acolo de WRS, care s-a calificat în finală după câţiva ani de aşteptare. Moldova s-a clasat pe locul 7, iar România pe 18 în finală. Kalush Orchestra din Ucraina a câştigat competiţia cu piesa "Stefania", iar ansamblul de 6 artişti a strâns aproape 1 milion de dolari pentru a susţine refugiaţii ucrainieni, după ce şi-a vândut trofeul.
În iunie Ucraina anunţa că nu poate găzdui Eurovision 2023.