Inspirată de filmele noir, noua reclamă Gucci o are în prim plan pe Billie, conducând o mașină de epocă pe dealurile de la Hollywood. Protagonista este urmărită de o altă mașină la volanul căreia se află tot Billie Eilish. Pe parcursul clipului, cele două Billie Eilish prezintă trei modele de ochelari de soare Gucci. La fel ca materialul vizual, ochelarii prezentați îmbină alura retro cu rafinamentul modern.
Vizualizate de Alessandro Michele și surprinse de fotograful Harley Weir sub conducerea artistică a Linei Kutsovskaya, scenele prezintă o selecție de noi stiluri de inspirație retro care oglindesc starea cinematografică a videoclipului. De asemenea, mașinile joacă și ele un rol cheie, explorând ideea că ele funcționează ca extensii simbolice ale celor care le conduc, dezvăluind intențiile, motivațiile și personalitatea acestora. Vizualul se încheie în vârful unui deal cu ambele versiuni ale lui Billie mărturisindu-și dragostea una față de cealaltă.
Potrivit publicației RollingStone, Billie Eilish a fost selectată pentru campanie datorită autenticității sale care se potrivește cu valorile de bază ale casei de modă. Totodată, Gucci menționează că tânăra artistă este considerată de mulți drept vocea generației sale, acest aspect contribuind la alegerea lui Eilish pentru campanie.
Noua reclamă cu Billie vine după ce Gucci a lansat recent campania de toamnă 2022. Materialele sunt inspirate tot din cinematografie, mai exact din filmele lui Stanley Kubrick: "2001: A Space Odyssey", "A Clockwork Orange" și "The Shining".