Câștigătorul primului sezon Stand-Up Revolution este Sergiu Mirică. Tânărul comediant a primit trofeul competiției și premiul de 20.000 de euro. Sergiu a concurat în finală cu Hannah Becker, Alexandru Banciu, Paul Szabo și Sașa Ciobanu, din echipa lui Costel, Alexandru Dobrotă și Hector Ayala, din echipa lui Dan Badea, Dan Țuțu, singurul concurent al lui Teo, și Tavi Perțea și Claudiu Popa, colegii, dar și competitorii săi, în același timp, din echipa lui Vio. Invitatul special al galei a fost Alexandru Minculescu, cel care a venit cu o supradoză de umor, prelungind suspansul așteptării rezultatului votului.
Despre ce a fost numărul de stand-up al lui Sergiu Mirică din finala Stand-Up Revolution
În finala de pe 7 august, Sergiu Mirică a pregătit un număr de 9 minute, pe care l-a început cu câteva glume legate de ziua de team building, petrecută alături de Vio și colegii de echipă, Tavi Perțea și Claudiu Popa. Cei patru au fost împreună la karting, Mirică comparând această activitate cu traficul de zi cu zi din București. Comediantul a reluat apoi seria de povestiri din viața sa de chiriaș cu venituri reduse, incluzând în numărul său destăinuiri legate de relațiile sale, dar și despre o experiență neplăcută, care l-a determinat să se mute din apartamentul în care locuia. Jurații au apreciat momentul, spunându-i că are deja un stil al său și că prezența lui scenică este, de asemenea, un atu.
VIDEO: Numărul lui Sergiu Mirică din finala Stand-Up Revolution
"Ce bucurie mi-ați făcut! Cine v-a zis că asta îmi doresc?!", a declarat entuziasmat Sergiu Mirică, la momentul înmânării trofeului Stand-Up Revolution.
Mândru că primul câștigător Stand-Up Revolution a fost din echipa sa, Vio a completat: "Speram să fie bine, dar ce s-a întâmplat parcă a fost ca prin vis."