Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Cel de-al zecelea sezon "Chefi la cuțite" va avea o premieră maraton

"Chefi la cuțite" revine pe micile ecrane cu o ediție aniversară ce marchează un deceniu de când se cunosc cei trei maeștri ai gastronomiei. Emisiunea promite numeroase surprize, inclusiv o premieră "maraton" despre care găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Platou emisiune "Chefi la cuțite"
Platou emisiune "Chefi la cuțite" │ FOTO: PR

Au mai rămas mai puțin de două săptămâni până la premiera sezonului aniversar "Chefi la cuțite". Show-ul culinar revine la Antena 1 cu o premieră maraton, în 4 ediții consecutive: duminică, 4 septembrie, de la ora 20:00, și luni, marți și miercuri, 5, 6 și 7 septembrie, de la ora 20:30.

Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu și-au ascuțit cuțitele pentru cea mai intensă competiție într-un nou platou de filmare spectaculos, creat pentru a marca cei 10 ani de prietenie și rivalitate care-i leagă. De la zona în care jurizează Chefii, bancurile de lucru ale concurenților și camera susținătorilor la spațiul în care se dau luptele pentru amuletă și camera Chefilor, telespectatorii vor descoperi "noua casă" Chefi la cuțite, cu decoruri ce dau grandoarea și strălucirea potrivite pentru un sezon special.

Un alt ingredient aparte al competiției aniversare este faptul că show-ul are pentru prima data două prezentatoare: Irina Fodor prezintă primele ediții Chefi la cuțite, rol pe care l-a preluat atunci când Gina Pistol a fost diagnosticată cu Covid-19. Iar Gina Pistol revine în următoarele ediții, fiindu-le alături Chefilor și concurenților până în finală.

După premiera maraton, show-ul culinar va fi difuzat de trei ori pe săptămână la Antena 1, în fiecare luni, marți și miercuri, de la ora 20:30, telespectatorii urmând să descopere noi provocări în desfășurarea competiției, farfurii spectaculoase, cea mai ascuțită luptă pentru amulete, invitați surprinzători și cei mai talentați concurenți pasionați de gastronomie.

Emisiuni radio-tv

Două echipe luptă în Finala Asia Express 2024 (Video)

Pe 13 noiembrie, echipele finaliste luptă pentru trofeul Asia Express 2024. Două echipe au ajuns în ultima etapă, cea de-a treia fiind eliminată de Zeul Roșu după deschiderea cutiilor primejdioase.

Publicat

pe

Mane Voicu și Ioana State în Finala Asia Express 2024
Mane Voicu și Ioana State în Finala Asia Express 2024 │ FOTO: Antena 1

În emisiunea de pe 11 noiembrie, surorile Negoiță au ajuns ultimele la Irina, primind primul cufăr primejdios. Probele au continuat, echipele făcând cea de-a doua oprire la Irina Fodor. Conform regulilor anunțate la început, echipa care ajunge ultima la Irina, primește cel de-al doilea cufăr ce ar putea ascunde zeul roșu.

Primii care au ajuns în punctul de oprire au fost Nicolai Tand Sorin Brotnei. Au fost urmați de Mane Voicu și Ioana State, surorile Negoiță ajungând, astfel, din nou în poziția de a alege un cufăr.

"Nu am plâns că pierdem, am plâns de frustrare că se întâmplă asta", a declarat Carmen Negoiță.

VIDEO: Echipa care a primit a doua cutie primejdioasă

La ultima probă echipele s-au dat cu tiroliana și au numărat boabe de orez. "Bicicleta începea să se balanseze și-mi era frică să nu sară janta de pe cablu", a spus Sorin Brotnei.

VIDEO: Răutăți în ultima probă din semifinală: M-am abținut să nu-i pun piedică!

Mane Voicu și Ioana State au reușit să ajungă primii la cea de-a treia oprire, fiind declarați, astfel primii finaliști de la Asia Express 2024. Cea de-a doua echipă finalistă a fost dezvăluită la careu, după dechiderea cuferelor primejdioase.

Nicolai Tand Sorin Brotnei au avut un cufăr, iar surorile Negoiță au avut două. Norocul a fost de partea lui Nicolai și a lui Sorin, care au primit un zeu verde.

Eliminate din competiție, Carmen Negoiță și Andreea Perețeanu nu au fost surprinse de rezultat.

"Noi am purtat zeul roșu de la prima tură", a spus Carmen Negoiță după ce Irina a deschis cufărul ales la prima oprire.

VIDEO: Cine sunt finaliștii din Asia Express 2024 - Drumul Zeilor (deschiderea cuferelor)

Marea Finală a sezonului 7 Asia Express se va disputa între echipa formată din Nicolai Tand și Sorin Brotnei și echipa Ioana State și Mane Voicu. Ei sunt finaliștii care vor lupta pentru premiul de 30.000 de euro.

"Indiferent ce se va întâmpla în această cursă, putem spune că am trăit o experiență completă Asia Express, de la început până la final. Dar dacă până acum am spus că au fost emoții, acum chiar sunt cele mai mari emoții", a declarat Sorin Brotnei.

"Încă nu ne vine să credem că am ajuns aici. Probabil că ne va lua ceva timp ca să procesăm ceea ce ni se întâmplă. Pentru noi este o realizare extraordinară faptul că am ajuns aici. Avem șansa să parcurgem Drumul Zeilor până la capăt și asta e ceva ce nu poate fi descris în cuvinte, ce sentimente incredibile ne încearcă acum", a spus Ioana State.

Urmează o cursă trepidantă, în care concurenții vor căuta indicii și comori și vor rezolva mistere în cele mai nebănuite situații, întrecându-se sub apă, în aer și pe uscat. Marea Finală Asia Express 2024 se difuzează pe 13 noiembrie, de la 20:30.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Zeul roșu face ultima eliminare de la Asia Express 2024 (Video)

În Bali, echipele rămase în competiție luptă din răsputeri pentru a scăpa de amenințarea celor trei cufere primejdioase. Zeul roșu va trimite acasă încă o pereche, marcând ultima eliminare de dinaintea Finalei Asia Express 2024.

Publicat

pe

Carmen Negoiță și Andreea Perețeanu la Asia Express 2024
Carmen Negoiță și Andreea Perețeanu la Asia Express 2024 │ FOTO: Antena 1

Conform mecanismului consacrat în această etapă a competiției, întrecerea are trei puncte de oprire: la fiecare punct, ultima echipă sosită la Irina trebuie să aleagă o cutie. Prima oprire a adus deja un cufăr pentru una dintre perechi: Carmen Negoiță și Andreea Perețeanu. În emisiunea de pe 11 noiembrie, surorile au ajuns ultimele la Irina, dar au mărturisit, în ciuda dezamăgirii profunde, că nu-și vor pierde speranța și entuziasmul pentru următoarele două întreceri, care pot fi hotărâtoare.

"Ne-am frustrat foarte tare pentru că am plecat de la cazare cu mare întârziere. N-am știut că ne va costa foarte mult faptul că nu stăm la drum", a declarat Carmen Negoiță.

VIDEO: Carmen Negoiță și Andreea Perețeanu au primit primul cufăr care ar putea ascunde zeul roșu

Cursa continuă în această seară, când concurenții vor ajunge în locul în care se produce cea mai scumpă cafea din lume, fabricată din excrementele unui animal numit civetă – și vor trece prin toți pașii preparării acesteia, pentru ca la final să primească misiunea de a o vinde pe o sumă nu tocmai ușor de obținut.

Proba va împinge una dintre echipe foarte aproape de provocarea unui scandal. Iar acesta va fi doar începutul aventurii de diseară, care îi va propulsa pe concurenți spre înălțimile pline de adrenalină ale sporturilor extreme.

Se deschid cuferele cu zei, iar una din cele 3 echipe va fi eliminată înaintea finalei Asia Express 2024

Presiunea incredibilă a competiției va aprinde scânteia conflictului între două echipe, iar schimbul de replici dure îi va ambiționa și mai tare pe concurenți.

La cine vor ajunge celelalte două cutii rămase în joc și cine sunt finaliștii sezonului 7 Asia Express telespectatorii vor afla în emisiunea de pe 12 noiembrie, când Irina Fodor va deschide cuferele cu Zei.

Marea Finală Asia Express 2024 se difuzează pe 13 noiembrie

Marea finală a show-ului va fi difuzată miercuri, la Antena 1. În emisiunea de pe 13 noiembrie vor fi anunțați câștigătorii premiului de 30.000 de euro.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Vocea României 2024: moment de karaoke cu Gina Pistol și chefii de la Masterchef

Se pare că muzica și mâncarea gustoasă merg mână-n mână. Prima ediție a Confruntărilor de la Vocea României s-a bucurat de o surpriză venită din partea Ginei Pistol și a chefilor de la Masterchef: Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea.

Publicat

pe

Gina Pistol cântă cu Smiley la Vocea României 2024
Gina Pistol cântă cu Smiley la Vocea României 2024 │ FOTO: PRO TV

Antrenorii de la Vocea României au fost surprinși de o apariție specială pe scena emisiunii. Gina Pistol, Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea și-au făcut apariția cu un platou de bucate gustoase, dar au livrat și un moment muzical special.

Gina și Smiley au dat startul distracției cu piesa "Aia e". Aceștia au fost apoi acompaniați de restul antrenorilor.

"Eu cu Gina cântăm foarte mult în casă, mai mult ea decât mine. Tot ea a cântat și la noi la nuntă, eu n-am apucat, și am zis să cântăm o dedicație pentru chefi", a spus Smiley.

Horia Brenciu, Theo Rose, Irina Rimes și Tudor Chirilă au cântat alături de Gina și Smiley, ba chiar au și improvizat, compunând pe loc rime amuzante.

Florin, Cătălin și Sorin nu s-au lăsat mai prejos și au intrat în joc, demonstrând că nu sunt talentați doar în bucătărie, ci și la muzică.

"Eu îi știu, i-am mai prins pe la petreceri. Ei cântă toți", a mărturisit Smiley.

Sorin Bontea a spus în glumă:

"V-am ascultat pe toți, cântați foarte bine. Măi, unul dintre voi a luat mi minorul fals, dar nu știu care dintre voi."

Antrenorii de la Vocea României s-au bucurat de această vizită surpriză, Irina Rimes declarând:

"A fost o surpriză foarte gustoasă. A fost așa de intens momentul că mi-a lăsat gura apă."

Citește în continuare

Trending