Câștigătorul fiecărui battle este decis prin votul publicului din sală. Dar a ales bine Costel perechile de adversari? Între colegii de juriu s-a născut o dezbatere pe această temă.
"Puteai să fii șmecher și, din echipa ta, să rămână doar vârfurile!", a comentat Dan Badea alegerile lui Costel.
Teo este, însă, de altă părere.
"Mie mi se pare că, exact cum sunt categoriile de greutate, la fel trebuie să fie și meciurile. Nu-l pui pe unul de la categoria 100 kg să se bată cu unul de la categoria muscă!", a spus Teo.
Surprizele pregătite de Costel vor putea fi urmărite la Stand-Up Revolution, în cadrul emisiunii de sâmbătă. Cel mai așteptat battle din echipa sa este cel dintre Ștefana și adversarul ei, îndelung căutat de Costel în audiții. "Din prima zi, de când el a ales-o pe Ștefana, tot ce am auzit la audiții a fost: <Să-i găsesc pe cineva Ştefanei… Pe cine găsesc pentru Ștefana?>. Ziceai că totul se învârte în jurul ei", a declarat Dan Badea.
"Nu am știut că mentorul meu, Costel, s-a preocupat atât de mult cu cine o să fiu la battle", a spus Ștefana.
Acum, juratul Stand-Up Revolution a găsit, în sfârșit, răspunsul! Se anunță, așadar, o ediție Stand-Up Revolution intensă, pentru că Ștefana se va confrunta cu un concurent care a acaparat atenția publicului feminin: Kobe. Cum va decurge acest battle, dar și restul duelurilor și cine sunt semifinaliștii din echipa lui Costel telespectatorii vor vedea sâmbăta aceasta, la Antena 1, de la 20:00.
Duminică este rândul lui Dan Badea să ii treacă pe concurenții săi prin furcile caudine ale battle-urilor. Câștigătorii acestei etape vor fi, astfel, cu un pas mai aproape de marele premiu de 20.000 de euro.
Stand-up Revolution este prima emisiune de stand-up din România. În juriu sunt Teo, Vio și Costel, comedianți cu peste 15 ani de experiență și sute de show-uri susținute pe scenele cluburilor locale, dar și din afara țării. Lor li se alătură Dan Badea, om de televiziune, actor de comedie și artist de stand-up comedy.