Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Ce piese ar putea cânta Slipknot la concertul din România de pe 20 iulie (Setlist posibil)

Publicat

pe

│ FOTO: Slipknot poster concert 2022 www.facebook.com

Pe 20 iulie 2022 Slipknot vine în sfârşit în România, în cadrul unui concert organizat la Romexpo, pe care îl aşteptăm de 2 ani. A fost amânat de 2 ori de pandemie, iar acum aşteptăm în deschiderea trupei şi grupul Jinjer. Cum fanii ard de nerăbdare să îi vadă pe Corey Taylor şi ai lui live, am făcut nişte săpături şi am aflat cum ar putea arăta setlist-ul trupei.

Cu această ocazie ţin să vă recomand site-ul Setlist.fm, unde găsiţi setlist-uri pentru toate marile formaţii. O privire rapidă peste toate concertele Slipknot din această vară ne prezintă o pauză de aproape o lună pentru grup de la ultimul concert la cel de la Romexpo. Aici apar 2 variante: ori prindem trupa odihnită, fără a veni obosită de pe drum, ori o prindem "răcită", ca un fotbalist care nu a avut timp să se încălzească. Observ că Slipknot îşi începe toate concertele intrând pe scenă pe piesele "For Those About to Rock (We Salute You)" de la AC/DC şi "Get Behind Me Satan and Push", de la Billie Jo Spears.

În cazul concertului de la Machaca, din Mexic, Slipknot a cântat 13 piese, apoi a făcut bis cu "People=Shit" şi "Surfacing". S-au auzit clasice precum "Wait and Bleed", "Duality" (mosh pit time!) şi "Spit It Out". La "My Plague" nu s-au dus, deşi tocmai a apărut un nou serial "Resident Evil", franciza care a făcut mare Slipknot prin asocierea filmului cu piesa. Sunt şi noutăţi precum "Unsainted" de pe albumul din 2019, "We Are Not Your Kind", dar şi "The Chapeltown Rag", ultimul single scos de cei 9 muzicieni.

Iată întregul setlist de la ultimul concert Slipknot:

  • For Those About to Rock (We Salute You)
  • (AC/DC song)
  • Get Behind Me Satan and Push
  • (Billie Jo Spears song)
  • Disasterpiece
  • Wait and Bleed
  • All Out Life
  • Sulfur
  • Before I Forget
  • The Chapeltown Rag
  • Dead Memories
  • Unsainted
  • The Heretic Anthem
  • Psychosocial
  • Duality
  • Custer
  • Spit It Out

Bis:

  • (515)
  • People = Shit
  • Surfacing
  • 'Til We Die

La un concert din SUA văd că s-a auzit şi "Vermilion", dar şi "The Devil In I". Mă bucur să văd "'Til We Die" în setlist, poate cea mai tristă baladă Slipknot, percepută ca un bonus de pe "All Hope Is Gone" din 2008. Tot răsfoind Setlist.fm am descoperit şocat că Slipknot nu a mai fost în Europa de 2 ani (februarie 2020) şi ajunge aici fix în România pentru prima oprire.

Avem şi un bonus pentru voi. Iată cum a arăta setlist-ul celor de la Jinjer la concertul de pe 16 iulie din Germania:

  • Call Me a Symbol
  • On the Top
  • Pit of Consciousness
  • I Speak Astronomy
  • Disclosure!
  • Judgement (& Punishment)
  • Teacher, Teacher
  • Perennial
  • Aş I Boil Ice
  • Mediator
  • Pisces
  • Home Back
  • Vortex
  • Colossus

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte miercuri, 20 iulie 2022

Slipknot

Loc
Romexpo
Comentează

Muzică nouă

Jinjer a lansat piesa "Green Serpent", de pe noul album din 2025

Poate cea mai populară formaţie metal din Europa de Est, Jinjer tocmai a lansat piesa "Green Serpent", single de pe viitorul său album. LP-ul se numeşte "Duel" şi va debuta în februarie 2025 prin Napalm Records. Avem şi un videoclip oficial mai jos.

Publicat

pe

Videoclip Jinjer Green Serpent
Videoclip Jinjer Green Serpent │ FOTO: Jinjer

Jinjer a cântat în România în 2022, în deschiderea concertului Slipknot de la Bucureşti, dar a venit şi la Rockstadt Extreme Fest 2024, la Râşnov. Acum ne bucurăm de un single nou, pe numele său "Green Serpent", care combină ritmuri nervoase de metalcore cu o voce când blândă, când agresivă a solistei, Tatiana Shmayluk. Sunt şi pasaje de metal progresiv, cum am tot auzit de la Jinjer în ultima vreme.

Ultimul album lansat de ucrainieni a fost "Wallflowers" din 2021. În octombrie am avut parte de single-ul "Kafka", iar la început de an a apărut "Rogue". Iată ce a spus basistul Jinjer, Eugene Abdukhanov despre noul disc:

În primul rând, e greu de crezut că suntem pe punctul de a lansa cel de-al cincilea album de studio! După toate lansările pe care le-am făcut, faptul că avem în sfârșit „Duél” în mâinile noastre și suntem gata să-l împărtășim lumii ne face foarte mândri că trupa noastră încă nu și-a pierdut creativitatea și inspirația. Faptul că încă ne provocăm pe noi înșine să lansăm cea mai bună muzică pe care am creat-o vreodată, cu fiecare nouă apariție, este ceea ce menține JINJER în mișcare.

Acest viitor album a avut cel mai lung proces de compoziție pe care l-am experimentat vreodată și a durat aproape doi ani pentru a fi finalizat. Am muncit foarte mult în fiecare minut liber pe care nu l-am petrecut în turneu, înregistrând demo-uri din nou și din nou și căutând mereu sunetul perfect pentru chitare, bas și tobe. A fost, de asemenea, prima dată când Tatiana a realizat preproducții vocale, așa că putem spune cu siguranță că niciuna dintre lansările noastre nu a fost atât de bine gândită și calculată precum aceasta.

Iată tracklist-ul noului album, "Duel":

01. Tantrum
02. Hedonist
03. Rogue
04. Tumbleweed
05. Green Serpent
06. Kafka
07. Dark Bile
08. Fast Draw
09. Someone's Daughter
10. A Tongue So Sly
11. Duél

Jinjer s-a format în 2008 în orașul Horlivka, Ucraina, dar line-up-ul complet și consacrat a fost stabilit abia în 2010, odată cu venirea Tatianei ca solistă. Jinjer este cunoscută pentru spectacolele live electrizante, iar popularitatea lor a crescut rapid pe scenele internaționale, devenind o prezență constantă la festivaluri mari precum Wacken Open Air și Download Festival.

Membrii trupei s-au implicat activ în susținerea Ucrainei în timpul războiului cu Rusia. Trupa a organizat campanii de strângere de fonduri și a dedicat unele piese acestui subiect.

Citește în continuare

Muzică nouă

Jinjer anunţă un nou album, lansează piesa "Kafka"

Jinjer, una dintre trupele metal cu cea mai versatilă voce feminină a lansat piesa "Kafka", anunţând odată cu ea şi un album nou. Al cincilea album de studio al trupei din Ucraina se numeşte "Duel".

Publicat

pe

Coperta album Jinjer Duel
Coperta album Jinjer Duel │ FOTO: Jinjer

"Kafka" este cel mai nou single de pe albumul cel nou "Duel", care va debuta pe 7 februarie 2025. prin Napalm Records. Noul track e ceva mai calm decât restul creaţiilor trupei, având suişurile şi coborâşurile unei balade... sau pe aproape. Nu lipseşte instrumentalul metalcore, cu influenţe de metal progresiv, iar solista Tatiana Shmayluk ne oferă spre final şi un growl pe cinste.

În acest moment bătălia din metal se dă între Tatiana, Courtney de la Spiritbox şi Alissa de la Arch Enemy pentru cele mai apreciate voci. Noul album, cel din 2025 este primul material al trupei de la "Walflowers" din 2021. Acel LP a fost promovat de altfel şi în România, atunci când Jinjer a cântat în deschiderea concertului Slipknot de la Romexpo, din iulie 2022. I-au însoţit pe scena cei de la Vended, trupa fiului lui Corey Taylor.

2024 a fost un an ocupat pentru Jinjer, care a lansat un videoclip memorabil pentru single-ul "Someone's Daughter", urmat de intensul track "Rogue". Iată ce are de spus solista despre "Kafka":

A fi artist este uneori frumos, dar de cele mai multe ori este brutal... arta noastră este disecată cuvânt cu cuvânt și despărțită notă cu notă. Se așteaptă de la noi să fim mereu perfecți... și când nu suntem, suntem criticați. Un adevărat artist este vulnerabil, dar publicul este adesea plin de prădători care examinează fiecare mișcare. Este o pantă alunecoasă când muzica înseamnă totul pentru noi, dar laudele se transformă rapid în judecată. Este emoționant, dar în același timp ireal și absurd.

Iată şi tracklist-ul albumului "Duel":

01. Tantrum
02. Hedonist
03. Rogue
04. Tumbleweed
05. Green Serpent
06. Kafka
07. Dark Bile
08. Fast Draw
09. Someone's Daughter
10. A Tongue So Sly
11. Duél

JINJER este o formație ucraineană de progressive metal formată în 2009. Trupa este cunoscută pentru combinația lor unică de groove metal, metalcore, și elemente de jazz și reggae, precum și pentru vocalista Tatiana Shmayluk, apreciată pentru abilitatea sa de a alterna între vocea curată și growl. JINJER a lansat mai multe albume de succes, cum ar fi Cloud Factory (2014) și Macro (2019), iar cel mai recent album, Wallflowers (2021), a fost foarte bine primit. Grupul este recunoscut pentru turneele internaționale extinse și prezența energică pe scenă.

Citește în continuare

Trending