Spectacolul special din Bonn a avut loc pe 1 iunie, la sediul Deutsche Telekom din Germania. Billie a cântat alături de fratele ei, FINNEAS, piese de pe albumul său de debut multipremiat cu discuri de platină "When We All Fall Asleep, Where Do We Go?" și de pe cel mai recent album al său, "Happier Than Ever", care a ajuns, de asemenea, în topurile de specialitate.
De-a lungul setului de 45 de minute, Billie a interacționat constant cu fanii ei, întrerupând show-ul de două ori pentru a le solicita celor din management să le ofere apă unor persoane care nu se simțeau bine. Tânăra artistă le-a spus, de asemenea, celor prezenți că îi iubește și că îi așteaptă și la viitoarele ei concerte. A încheiat concertul mulțumindu-le fanilor, celor din organizare și, nu în ultimul rând, fratelui ei, Finneas.
Setlistul concertului susținut de Billie Eilish în Bonn:
- Everything I Wanted
- Billie Bossa Nova
- Hostage
- idontwannabeyouanymore
- When The Party's Over
- Getting Older
- I love you
- Your Power
- Male Fantasy
- Ocean eyes
- Bad Guy
- Happier Than Ever
VIDEO: Billie Eilish Special Acoustic Show în Bonn
Acest concert susținut de Billie în colaborare cu Deutsche Telekom urmează campaniilor anterioare "What We Do Next" și "Project Futureproof", care au celebrat uriașul potențial al Generației Z.
Despre Billie Eilish
Billie Eilish a devenit rapid unul dintre cei mai importanți artiști din lume. Piesa "ocean eyes" a fost single-ul de debut, iar albumul de debut "WHEN WE ALL GO TO SLEEP, WHERE DO WE GO?" a debutat pe primul loc în Billboard Hot 200 din SUA, dar și în alte 17 țări, fiind cel mai ascultat album al anului 2019 la nivel mondial.
Billie Eilish a continuat să facă istorie, devenind cel mai tânăr artist care a primit nominalizări și a câștigat la toate categoriile majore la premiile GRAMMY. Billie Eilish este, de asemenea, cel mai tânăr artist care a scris și a înregistrat o piesă oficială James Bond - "No Time To Die" - pentru care a fost premiată cu Oscar.