Emi şi Cuza au câştigat şi în episodul 2 şi continuă pe această traiectorie pozitivă, fără a putea fi opriţi. Concurenţii "Te Cunosc de Undeva!" au făcut show în cea de-a patra gală, iar emisiunea a debutat cu Jazzy Jo şi Zarug, care i-au interpretat pe Delia şi Grasu XXL, provocarea fiind mai mare pentru Zarug, care auzea piesa pentru prima dată.
Dani Klein, cunoscută drept Vaya con Dios a fost adusă în scenă de către Carmen Chindriş şi Romică Țociu, urmată de un duet între regele latino Ricky Martin şi regina pop din Australia, Kylie Minogue. Cine se afla în spate? Surorile Odagiu! Emi şi Cuza au avut cel mai muncit număr, plin de eleganţă şi impact, care a adus lacrimi în ochii celor prezenţi prin sensibilitatea momentului (Sting + Stevie Wonder). Provocarea Black Eyed Peas a avut totuşi alţi câştigători: Alexa şi Dima, care au învăţat 6 pagini de versuri şi au pus în scenă un moment plin de energie şi dans.
Transformarea cu numărul 6 din gala 4 ni i-a adus pe Maria Buză şi Paula Chirilă, care au intrat cu emoţii în pielea lui Ionel Tudorache, care a avut şi un mesaj special să le transmită celor doi. A fost şi un moment romantic în acest episod, povestea de dragoste pusă în scenă de Ilona Brezoianu şi Paula Chirilă, care s-au metamorfozat în Frumoasa şi Bestia, în versiune Ariana Grande şi John Legend. Un alt moment apreciat a fost cel al lui Ionuţ şi Anisia, care au cântat melodia "Jaga Jaga", genul acela de piesă pe care toţi o cunosc, dar nimeni nu ştie exact cine cântă.
La final câştigătorii ediţiei 4 au fost aleşi de către Ilona şi Ristei, care au dat dovadă de fair play şi i-au numit pe Emi şi Cuza, asta deşi se aflau la distanţă de un punct de băieţii de la Noaptea Târziu. Le-au acordat în cele din urmă 5 puncte, oferindu-le trofeul galei.
8 cupluri de concurenţi vă aşteaptă şi în episodul viitor, cu noi roluri atribuite de ruleta personajelor. Episodul 5 din "Te Cunosc de Undeva!" începe pe 28 mai de la ora 20:00 pe Antena 1. În juriu se află Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob şi Aurelian Temişan. Sezonul anterior al emisiunii "Te cunosc de undeva!" a fost câștigat de Adriana Trandafir și Romică Țociu.