Filmul se numeşte "Top Gun: Maverick" şi este succesorul celui din 1986, sosind în 2022, după o serie de amânări. Insiderii care au ascultat melodia deja o văd favorită la premiile Oscar din 2023. Lady Gaga a primit deja un Oscar în 2019 pentru "Cea mai bună piesă originală", melodia "Shallow" din filmul "A Star Is Born". Artista a jucat în acea peliculă alături de Bradley Cooper.
Lady Gaga a explicat compoziţia sa într-un tweet:
Atunci când am scris piesă pentru "Top Gun: Maverick", nici nu mi-am dat seama de multiplele niveluri pe care le ocupă în inima filmului, în mintea mea şi natura lumii în care trăim. Am lucrat la ea an întregi, perfecţionând-o, încercând să o facem a noastră. Am vrut să fac din muzica o piesă în care să împărţim nevoia adâncă de a fi înţeleşi şi a ne înţelege unii pe alţii, o dorinţă de a fi aproape atunci când ne simţim departe şi o abilitate de a sărbători eroii vieţilor noastre.
Sunt recunoscătoare lui Tom Cruise, Hans Zimmer şi Joe Kosinski pentru această oportunitate şi a fost o experienţă frumoasă să lucrez cu ei. Eu, BloodPop, Ben Rice şi toţi cei care au lucrat la melodie alături de noi sunt încântaţi să o împartă cu voi. Această piesă este o scrisoare de dragoste pentru lume în timpul unor vremuri foarte grele. Am vrut atât de mult să o auziţi. Şi o veţi asculta pe 3 mai.
Teaser piesa "Hold My Hand":
#HOLDMYHAND ✈️ MAY 3 @TopGunMovie https://t.co/bSPhBnVPpN pic.twitter.com/CAAQyo2qRs
— Lady Gaga (@ladygaga) April 29, 2022
"Top Gun: Maverick" îl are pe Tom Cruise în rolul pilotului de avioane de luptă Pete "Maverick" Mitchell, iar acţiunea se petrece la 30 de ani de la primul film. Pete este acum instructor la o academie de navală şi trebuie să îl pregătească pe locotonetul Bradley Bradshaw, jucat de Miles Teller. Este fiul fostului prieten al lui Maverick, Nick "Goose" Bradshaw. În distribuţie se află şi Jennifer Connely, Jon Hamm şi Val Kilmer.
Filmul are premiera la festivalul de la Cannes 2022 înainte să ajungă în cinematografe pe 27 mai.