Grimus lansează noul album "Abandonic" la Quantic; Dan Byron și Doru Trăscău sunt invitați speciali
Vineri seară, pe 27 mai, clujenii de la Grimus revin la București pentru un nou concert, în cadrul căruia vor prezenta albumul "Abandonic". Evenimentul de lansare va avea loc în Quantic, iar în deschidere vor cânta Dan Byron și Doru Trăscău în formula Live Acoustic Duo.
""Abandonic" s-a născut în anul 2020 în lockdown, în incertitudine și izolare, la distanță de tot ceea ce a însemnat normal până în acel moment. Majoritatea ideilor au fost compuse acustic, trimise colegilor de trupă și construite fără să ne întâlnim propriu-zis. Le-am păstrat în stadiul de machete până în punctul în care am reușit să ne întâlnim în studio și să le înregistrăm.
Numele albumului se referă la teama de a fi abandonat și surprinde cumva atmosfera generală din piese, sunetul singurătății, neliniștii dar și al unei așteptări încremenite, o furie surdă. Unele versuri sunt repetate obsesiv, la fel cum rutina zilelor se reflecta în mod obsesiv în gânduri. Abandonic s-a definitivat în timp ce lumea pe care o știm a trecut de la pandemie la război, e o oglindă a nesiguranței noastre în fața unor evenimente pe care nu le putem controla. E speranța noastră la o lume mai vie, mai sinceră și mai puțin suferindă." – Grimus
"Abandonic" este primul album Grimus cu piese în totalitate în limba română. Acesta este deja disponibil pentru streaming și download digital pe rețelele de specialitate. Biletele pentru concertul de lansare de pe 27 mai se găsesc online la prețul de 65 de lei.
VIDEO: Grimus | Soarele (Răsare și singur)
Grimusactivează din 2005, definitivându-și poziția pe scena rock-ului alternativ românesc printr-un stil aparte și o abordare foarte matură. "Grimus" este anagrama (aproximativă) a cuvântului "simurgh", ce reprezintă o pasăre gigantică din mitologia persană. Este, de asemenea, titlul primului roman al scriitorului Salman Rushdie, cel care a făcut anagramarea.
Cu mai bine de 16 ani de activitate, clujenii au lansat până acum patru albume de studio, cel mai recent – "Unmanageable Species" – în primăvara anului 2018, și au avut concerte în deschiderea unor mari artiști internaționali precum Queen, Red Hot Chili Peppers, Placebo, Kasabian, Moby. Grimus au cântat în toate colțurile țării, dar și în UK, India, Olanda, Bulgaria, Serbia, Polonia, Cehia sau Republica Moldova.
Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:
Grimus pregătește un nou album, iar primul single apare pe 12 decembrie
Trupa de rock alternativ Grimus pregătește lansarea celui de-al 6-lea album de studio. Formația a intrat deja în studio, primul single urmând să fie lansat pe 12 decembrie.
Griimus anunță cu entuziasm că lucrează la un noul material. După succesul ultimului album Grimus, "Abandonic" (2022), trupa e gata să prezinte publicului un nou album. Primul single a fost deja ales și va fi lansat pe 12 decembrie, în cadrul unui concert special la Cluj-Napoca.
"Ne bucurăm să anunțăm că am început înregistrările pentru Grimus 6. Deși viața ne-a dus pe fiecare dintre noi în tot felul de direcții, revenim periodic la această trupă, care e spațiul nostru de joacă și de evadare.
mpreună cu Dan Georgescu, cu care ne-am decis să înregistrăm și acest album, vom încerca să vă povestim ce mai facem, cum mai suntem, ce ne mai bucură și ce ne mai frământă", a declarat Vali Rauca, chitaristul trupei.
Concertul de lansare al noului single va avea loc în Form Space din Cluj-Napoca, publicul fiind așteptat începând cu ora 19:00. Invitați speciali sunt cei din trupa Villa Gorilla.
VIDEO: Villa Gorilla - "Change It All"
Grimus activează din 2005, definitivându-și poziția pe scena rock-ului alternativ românesc printr-un stil aparte și o abordare foarte matură. "Grimus" este anagrama (aproximativă) a cuvântului "simurgh", ce reprezintă o pasăre gigantică din mitologia persană. Este, de asemenea, titlul primului roman al scriitorului Salman Rushdie, cel care a făcut anagramarea.
Cu mai bine de 18 ani de activitate, clujenii au lansat până acum cinci albume de studio, cel mai recent - "Abandonic" - în mai 2022, și au avut concerte în deschiderea unor mari artiști internaționali precum Queen, Red Hot Chili Peppers, Placebo, Kasabian, Moby. Grimus au cântat în toate colțurile țării, dar și în UK, India, Olanda, Bulgaria, Serbia, Polonia, Cehia sau Republica Moldova.
Dan Byron despre aniversarea a 18 ani de byron: "Cred că atunci când reușești să depășești granițele generației tale se poate spune că ai succes"
Trupa byron aniversează 18 ani de activitate, perioadă în care a (în)cântat ascultătorii cu numeroase piese cu mesaj, proiecte cu însemnătate și show-uri live memorabile. Cu ocazia majoratului, artiștii au pregătit un concert special, intitulat "Sindromul Impostorului În Patru Acte", ce va avea loc pe 9 noiembrie la Sala Radio (sold out). Despre acest eveniment ne-a detaliat Dan Byron, într-un interviu disponibil mai jos.
Povestea trupei byron ajunge anul acesta la cel de-al 18-lea capitol, reușită pe care o sărbătorește la Sala Radio cu un concert inedit - "Sindromul Impostorului În Patru Acte". Pe scenă mai urcă Muse Quartet, Dora Gaitanovici, Vichi Răileanu și Șerban Pavlu, invitați speciali a căror prezență completează conceptul evenimentului. "Sindromul Impostorului În Patru Acte" nu este doar muzică, ci un spectacol care prezintă vulnerabilitatea și complexitatea existenței umane, suișurile și coborâșurile vieții de artist, celebrarea victoriilor mari și mici.
Concertul "Sindromul Impostorului În Patru Acte" este SOLD-OUT, însă cei care nu au mai prins un bilet pot vedea formația byron și pe 1 decembrie, în Expirat, la tradiționalul concert aniversar.
Ideea concertului a pornit de la ideea că mulți artiști, dar nu numai, se confruntă cu sindromul impostorului - sentimentul că nu sunt suficient de buni sau că nu merită succesul pe care îl au, chiar dacă din exterior se vede altceva. E o luptă interioară cu îndoiala, care afectează încrederea în sine. Pornind de la asta, byron a inițiat o campanie prin care a dorit să dea voce experiențelor legate de sindromul impostorului, și i-a invitat pe fani să lase un mesaj anonim în format audio sau text despre cum se simte sindromul impostorului pentru ei.
Citește interviul acordat de Dan Byron:
InfoMusic: La mulți ani frumoși și mulțumim pentru muzica de până acum și pentru cea care va urma. Ați ales să sărbătoriți această reușită cu un concept interesant și complex, intitulat "Sindromul Impostorului În Patru Acte", ce a pornit de la ideea ca mulți oameni se confruntă cu sentimentul că nu sunt suficient de buni sau că nu merită succesul pe care îl au, chiar dacă din exterior se vede altceva. De ce acum, la cea de-a 18-a aniversare, ați considerat că este timpul de a purta această "conversație" cu ascultătorii voștri?
Dan Byron: Mulțumesc că ne-ați ascultat! Cred că e important să schimbăm un pic punctul de vedere. Da, aparent acest nenorocit de sindrom e o chestie negativă, un sentiment pe care nu ni-l dorim, dar dacă schimbăm un pic unghiul, îl putem vedea ca pe un motoraș care nu ne dă voie să ne culcăm pe o ureche și ne forțează să ridicăm încontinuu ștacheta. În plus, cred că e important să vorbim despre el, să conștientizăm că nu suntem singuri și că genul ăsta de sindrom este cât se poate de normal și de răspândit.
InfoMusic: Dan, ai detaliat pe blogul tău despre momentele în care te-ai simțit impostor în propria artă. Cum a evoluat în timp această relație cu tine însuți, cu gândurile care îți strigau că nu ești suficient de..., cu anxietățile care funcționau ca o frână în domeniul creativ?
Dan Byron: Tot acolo am spus că sindromul impostorului m-a făcut să insist să tot scriu alte și alte cântece, ca să-mi demonstrez că cele deja scrise n-au fost doar o întâmplare. Cu anxietățile am avut o relație mai dificilă, însă tot am reușit să le transform în câteva cântece.
InfoMusic: Tot în acel articol ai menționat câteva piese din discografia trupei și felul în care te-ai raportat la ele ("Chalk line", de exemplu). Voi, muzicienii, luați în calcul numeroase aspecte când vine vorba de compunerea unei melodii, pe care noi, ascultătorii, nu le cunoaștem în întregime. Din acest punct de vedere, ce piesă byron simți că a fost subestimată de public?
Dan Byron: N-am nici cea mai mică idee. Probabil una dintre cele în engleză de pe la începuturi.
InfoMusic: Sindromul impostorului este asociat atât cu frica de eșec, cât și, în mod paradoxal, cu cea de succes. Ce definiție are acum succesul pentru tine, după 18 ani de byron?
Dan Byron: Cred că atunci când reușești să depășești granițele generației tale se poate spune că ai succes. La fel când primești înapoi o parte din energia pe care ai dat-o.
InfoMusic: Ce sfat i-ai oferi unui muzician la început de drum care își pune la îndoială abilitățile și creativitatea?
Dan Byron: Să uite de imaginea rockstarului din filme și să pună mâna să studieze. Să nu aștepte să-i vină inspirația, ci să caute metode de a o provoca. Să nu facă asta doar din când în când.
InfoMusic: În tandem cu proiectul muzical "Sindromul Impostorului În Patru Acte", ați inițiat și o campanie prin care îi invitați pe fani să lase un mesaj anonim în format audio sau text despre cum se simte sindromul impostorului pentru ei. Mesajele colectate vor fi folosite anonim și prelucrate artistic în cadrul concertului de la Sala Radio. Ce rol a jucat acest demers în relația cu ascultătorii voștri?
Dan Byron: Suntem conștienți că facem parte din viața ascultătorilor noștri, la fel cum și ei fac parte din viața noastră. Drept urmare, ni s-a părut natural să încercăm să-i implicăm într-un soi de dialog pe temele astea despre care nu prea se vorbește. Am început "joaca" de-a mesajele anonime acum vreo doi ani și jumătate, când am lansat "Memento", primul single de pe "Efemeride", și am continuat-o cu "Monstrul de sub pat". De altfel, în clipul Monstrului pe fețele noastre sunt proiectate bucăți din mesajele de la "Memento".
InfoMusic: Sindromul impostorului este un concept personal și se manifestă diferit la fiecare om în parte. Cu toate acestea, ce mesaj speri să rămână cu spectatorii după concertul vostru de la Sala Radio?
Dan Byron: Sper doar să plece de la concert cu o stare mai bună decât cea cu care au venit.
InfoMusic: Fără a da prea mult din casă, la ce să ne așteptăm de la concertul byron de la Sala Radio? Cum arată schița celor Patru Acte ale Sindromului Impostorului?
Dan Byron: Actul 1 - Tot ce nu vreau să fiu sunt deja Actul 2 - Totul e sub control Actul 3 - Right here, right now Actul 4 - Again and again and again and again
InfoMusic: Dora Gaitanovici, Muse Quartet și Vichi Răileanu sunt invitatele speciale ale evenimentului. Ce anume v-a inspirat în alegerea acestor artiste ca invitate și cum crezi că prezența lor va completa atmosfera show-ului?
Dan Byron: Scena noastră era cam searbădă, așa că am invitat niște culori care ne plac să o împlinească. Bine, l-am mai invitat și pe Șerban Pavlu, așa, ca să fim la egalitate.