La jumătatea lui 2021 oferise detalii despre noul album, afirmând că Eric Clapton şi Zakk Wylde vor apărea pe LP. Recent l-am văzut pe Ozzy Osbourne alături de soţia sa Sharon cu o apariţie specială în videoclipul lui YUNGBLUD "The Funeral". Ultimul album solo lansat de fostul solist al trupei Black Sabbath a fost "Ordinary Man", care a debutat în anul 2020 şi a inclus colaborări cu Post Malone şi Elton John.
Pe 9 aprilie, Ozzy a postat în social media o fotografie artistică realizată de către fotograful Ross Halfin, în care apare în ceea ce par a fi straie bisericeşti, alături de multe cruci din aur. Imaginea este însoţită de următorul mesaj:
Sunt foarte fericit să vă spun tuturor că mi-am finalizat noul meu album în această săptămână şi l-am livrat casei de discuri Epic Records. Voi oferi toate informaţiile despre album şi lansarea sa în următoarele săptămâni.
În martie 2022 toboşarul Red Hot Chili Peppers (care tocmai a lansat albumul "Unlimited Love"), Chad Smith a confirmat că va apărea pe LP, aşa cum a făcut-o şi pe "Ordinary Man". Basistul Robert Trujillo de la Metallica este de asemenea confirmat în grupul all star adunat de Ozzy, plus Duff McKagan de la Gun's N Roses a înregistrat şi el bas pentru acest disc. Producătorul şi chitaristul Andrew Watt se va ocupa din nou de proiect, aşa cum a făcut-o şi cu "Ordinary Man".
Watt e omul care i-a adus împreună pe Post Malone şi Ozzy pentru două piese în colaborare, care i-au dat din nou rockerului pofta de înregistrări şi material nou. Am putea avea şi o semi-reuniune Black Sabbath, de vreme ce chitaristul Tony Iommi a trimis câteva riff-uri pentru acest nou album şi Ozzy e încântat de ele. Ar fi pentru prima dată când cei doi colaborează în afara trupei legendare Black Sabbath.