Cei care doresc să se înscrie în cea mai tare experiență a verii au sanșa să vadă culisele evenimentului, să facă parte din echipele artiștilor internaționali și să guste din ceea ce înseamnă lumea fantastică a celui mai așteptat festival de la malul Mării Negre. Alan Walker, Alesso, Black Eyed Peas, Dimitri Vegas & Like Mike, Don Diablo, KSHMR, Nervo, Nicky Romero, Parov Stelar, Steve Aoki, Timmy Trumpet, ZHU, BBNO$ sau Paul Kalkbrenner sunt câțiva dintre artiștii care vin în această vară, între 7 și 10 iulie, la Neversea.
Cum poți deveni la voluntar la NEVERSEA 2022
Pentru a putea intra în echipa voluntarilor, participanții trebuie să aibă între 16 și 35 de ani. Perioada de recrutare are loc între 19 aprilie și 19 mai, iar răspunsurile vor fi trimise de organizatori pe e-mail pe 25 mai. Înscrierea pentru voluntariat se face online pe neversea.com/volunteers.
Cei peste 1.000 de norocoși vor fi repartizați în festival în funcție de preferințele, aptitudinile și abilitățile lor. Departamentele unde pot activa sunt: angels (artiști), acreditări, check-in, emergency team, logistică, comunicare, user experience și acces. Voluntarii vor beneficia de un program de pregătire în care vor învăța tehnici și elemente de management al proiectelor, comunicare, customer care și self-management. Fiecare va primi câte un echipament și acces în festival.
Voluntarii aleși se vor bucura de cea mai frumoasă vară la mare alături de organizatorii celui mai mare festival de muzică de pe o plajă din Europa, de artiști și DJ-i de top la nivel mondial, de experiențe unice, de prieteni și de oameni noi veniți din toate colțurile lumii la Neversea.
Abonamente NEVERSEA 2022
Cei care nu și-au achiziționat încă un abonament pentru cea de-a patra ediție a festivalului Neversea o pot face de pe neversea.com/tickets la următoarele prețuri:
- General Access - 134 euro + taxe
- General Access Risk Free - 144 euro + taxe
- VIP - 260 euro + taxe.
În acest an, fanii pot cumpăra abonamente și în rate, exclusiv prin Aplicația Extasy, care poate fi descărcată din Google Play pentru Android și din iOS pentru iPhone.