"Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore" are acțiunea plasată în anii 1930, personajul central fiind Albus Dumbledore, interpretat de Jude Law. Acesta construiește o armată pentru un război iminent în lumea vrăjitorilor. Dumbledore și noul său recrut Newt Scamander (Eddie Redmayne) sunt de o parte a războiului, iar Grindelwald (Mads Mikkelsen) e de cealaltă parte.
"Lumea, așa cum o cunoaștem, va lua sfârșit. Lucrurile care astăzi par inimaginabile vor părea inevitabile mâine", spune Dumbledore în trailerul final al peliculei.
Pentru a a înțelege mai bine cum se va finaliza războiul, Dumbledore indică importanța ascultării trecutului, dar și nevoia de a primi încrederea celor din armata sa "chiar și atunci când fiecare instinct îți spune să nu faci asta". Fiecare personaj are un rol distinct de jucat în pregătirea pentru război, filmul venind și cu noi baghete de vrăjitor. Va fi nevoie, totuși, de mai mult decât puterea unei armate numeroase pentru a-l învinge pe Grindelwald, care promite că va arde lumea. A sosit momentul ca acești vrăjitori să-și împlinească destinele și să transforme lumea.
VIDEO: "Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore"
Din distribuția "Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore" fac parte și Ezra Miller, Dan Fogler, Alison Sudol, Callum Turner, Jessica Williams, Richard Coyle și Katherine Waterston. Scenariul este scris de autoarea cărților Harry Potter, J.K. Rowling, împreună cu Steve Kloves, regia fiind semnată de David Yates. Printre producătorii executivi se numără Neil Blair, Danny Cohen, Josh Berger, Courtenay Valenti și Michael Sharp, în timp ce Rowling, David Heyman, Kloves, Lionel Wigram și Tim Lewis apar pe lista producătorilor.
"Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore" este cel de-al trilea film din franciza animalelor fantastice și cel de-al 11-lea din franciza Wizarding World, în care sunt incluse și filmele Harry Potter.