În mitologia greacă "Nyx" este zeița și personificarea Nopții, considerată de cei vechi drept una dintre divinitățile infernale.
"NYX este al doilea single de pe albumul "Acordul Părinţilor", o colectie de şase piese imaginate ca muzică pentru momentele în care cazi pe gânduri şi privirea ţi se pierde în gol. Ea este ca o promisiune către "sine". Noaptea (Nyx), de pe poziţia de "sfetnic cel bun", ajută la limpezirea gândurilor, iar floarea de Nu-mă-uita, prin proiectarea semnificaţiei asupra propriei persoane, stabileşte condiţiile funcţionării acestei promisiuni", a declarat trupa COMA.
Visualiser: COMA - "NYX"
"AURORA" a fost primul cântec de pe "Acordul părinților". El poartă numele zeiței romane a dimineții pentru că mesajul său este strâns legat de puterea pe care o poate avea acest moment al zilei asupra omului, asupra ta. Acea putere de a te face, pierzandu-te în razele ei, sa ai curaj sa pornesti spre dorintele tale cele mai abandonate, să le scoți la iveală și să le permiți sa explodeze. "AURORA" a avut premiera pe 18 noiembrie 2021, pe canalul oficial de YouTube COMA.
Una dintre cele mai iubite trupe de rock alternativ din România, Coma s-a înființat la începutul anului 2000 din foști membri ai trupelor Daft Allison și Ska Burger. De-a lungul anilor, Coma a susținut o multitudine de concerte în toată țara, trupa fiind prezentă la festivaluri precum Electric Castle, B’Estfest, Peninsula, Coke Live, Stufstock, Roșia Montană, Studentfest Timișoara, Artmania.
COMA înseamnă:
- Cătălin Chelemen - Voce
- Dan Costea - voce/ Chitară
- Răzvan Rădulescu (DJ Hefe) - Scratches/ Samples/ Keys
- Sorin Petrescu - Chitară Bass
- Răzvan Albu - Tobe
- Matei Tibacu-Blendea – Chitară