La 12 ani, Ciocârlan Bianca Maria are o carieră frumoasă în față. Chiar dacă nu mai poate practica patinajul, a găsit o nouă formă de artă care să-i aducă bucurie și satisfacție.
Bianca Ciocârlan: "Am decis să dansez pe hoverboard și să-mi inventez propriile mele mișcări. Vreau să dau o idee de plutire, o idee de grație"
"Fac patinaj de aproximativ 6 ani și îmi place foarte tare, doar că anul trecut am avut o problemă la genunchi. Am o problemă de creștere. Genunchiul meu se autofisurează. Din cauza acestei probleme, nu am mai putut continua să patinez, așa că am decis să dansez pe hoverboard și să-mi inventez propriile mele mișcări. Vreau să dau o idee de plutire, o idee de grație. Ușor, lin, ca o pană care putește", a declarat Bianca.
Cum au reacționat jurații Românii au talent 2022 după numărul prezentat de Bianca Ciocârlan
Cu mișcări împrumutate de la patinajul artistic, Bianca a creat o coregrafie fermecătoare, care i-a adus patru de DA. Nu au lipsit, desigur, nici aprecierile juraților.
Andi Moisescu: "Ești o fată foarte inteligentă și foarte talentată"
"Ce frumusețe! Bravo, Bianca! Ai fost superbă! E cel mai reușit număr de hoverboard pe care-l văd până acum pe scena asta de la Românii au talent. Și doar tu puteai să faci așa ceva. Ești o fată foarte inteligentă și foarte talentată și n-ai fi putut să ajungi la nivel ăsta fără cei 6 ani de patinaj artistic. Te-au ajutat uriaș și practic ai adus tot ce ai învățat bun de acolo și ai pus în execuția de astăzi și a ieșit un număr absolut superb. Foarte înțeleaptă ideea", a spus Andi Moisescu.
Andra: "Dacă nu m-aș fi uitat la picioarele tale, aș fi crezut că mă uit la un număr de patinaj artistic"
"Să știi că mă uitam la tine și dacă nu m-aș fi uitat la picioarele tale, aș fi crezut că mă uit la un număr de patinaj artistic. Ești foarte tare, mi-a plăcut foarte mult momentul ăsta. Ai fost ca un fulg de nea care se așeza așa, ușor", a declarat Andra.
Dragoș Bucur a aplaudat-o pe Bianca pentru ideea sa inedită de a aplica cunoștințele pe care le avea într-un nou sport.
"A zis Andi o chestie care mi se pare foarte adevărată. Tu ai reușit cu foarte multă inteligență să preiei niște cunoștințe pe care deja le aveai, niște deprinderi pe care tu le stăpâneai foarte bine, să le pui într-o altă împachetare și a ieșit un lucru foarte frumos. Bravo!", a spus Dragoș.
Mihai Bobonete: "Eu nu știu cum erai tu pe patine, nu te-am văzut niciodată, dar ce-am văzut astăzi pe hoverboard, cred că asta e menirea ta"
"Bianca, tu îți dai seama în ce lume trăim? Cu atâta tehnologie? Tu gândește-te că pe vremea noastră nu exista o a doua variantă. Faptul că există hoverboard-ul ăsta și faptul că pare că ești una cu el pe scenă e un răspuns pentru tine, pentru viitorul tău. Eu cred că este un sport care se va dezvolta mai mult. Eu nu știu cum erai tu pe patine, nu te-am văzut niciodată, dar ce-am văzut astăzi pe hoverboard, cred că asta e menirea ta. Pare că ești născută cu el", a concluzionat Bobonete, Andi anunțând-o pe Bianca că are patru de Da.