Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Theodore lansează în România albumul "The Voyage"

Artistul grec Theodore lansează în România albumul "The Voyage", o colecție de șase piese influențate de cultura SF și, în particular, de filmul "2001: Odiseea Spațială". Vineri, 18 martie, are loc audiția publica a albumului la clubul Expirat din București, intrarea la eveniment fiind gratuită.

Publicat

pe

Theodore
Theodore │ FOTO: PR

Conceptual, albumul "The Voyage", oglindește sentimentele și gândurile oamenilor care abandonează Pământul, angajându-se într-o căutare dincolo de planeta lor și dincolo de ei înșiși. Muzical, există referințe la Strauss (coloana sonoră a filmului Odiseea Spațială) și la alți artiști care au compus cu tematici similare (J. Williams, Hans Zimmer, M83), însă Theodore rămâne ferm ancorat într-o zonă post-rock / ambientală, atât cu pasaje contemplative cât și cu izbucniri energice și înălțătoare. Albumul "The Voyage" este disponibil pentru streaming și download pe toate rețelele de distribuție muzicală.

"Transcendence of Man" este momentul de final al albumului „The Voyage". Piesa, amplă și complexă, tratează alegerile personale primare pe care trebuie să le facem, prin natura noastră umană, și tumultul intern care vine odată cu acestea. În acest ultim capitol, călătorul descris pe parcursul albumului ajunge cu un pas mai aproape de atingerea unei existențe divine, la finalul călătoriei prin Odiseea sa personală. Muzical, acest moment de transcendență se exprimă printr-o instrumentație amplă și învăluitoare, fără granițe legate de gen, aducând laolaltă sunet de ambianță și sintetizatoare cu percuție și soundscape-uri cinematice.

VIDEOCLIP: Theodore - Transcendence of Man

Bazat pe un scenariu de Theodore, și realizat de animatorul Babis Alexiadis, videoclipul animat "Transcendence of Man" creează o atmosferă onirică, aducând culoare și textură piesei. Cele două personaje călătoresc prin diferite păduri pentru a ajunge, în cele din urmă, la destinație, acolo unde își pun în aplicare planul. Însă, deși la început călătoria pare a avea un început, un parcurs și un final, la sfârșit personajele constată, odată cu noi, că totul nu este decât un ciclu nesfârșit de evenimente. Tehnica folosită în animație este cea cut-out, urmărind să creeze un mediu tangibil, ca de hârtie, asemenea unei cărți ce prinde viață.

Despre Theodore

Fiind un melanj de compoziții electronice și clasice, muzica lui Theodore gravitează undeva între post rock ambiental și synthwave-ul abraziv specific anilor '80. A împărțit scena cu Sigur Rόs, DIIV, Αmber Run și, printre multe alte festivaluri, a cântat la Reeperbahn 2017 & 2018, Eurosonic, Musexpo LA și SXSW 2018 & 2019, unde a fost ales 'Favorite Discoveries And Memorable Moments' de către NPR. Poate l-ați văzut live alături de trupa sa la Tuzla în cadrul Living Rock 2021.

După ce a primit cele mai favorabile recenzii de la media precum BBC Radio 6 iar cel mai recent album al lui a fost lansat în cadrul 'All Songs Considered by B. Boilen and R. Hilton' la NPR, Theodore tocmai ce a lansat un album-concept cu tematică cosmică intitulat The Voyage.

Trending