Concertele sub emblema "Te iubesc, femeie!" au debutat în 2011, iar de atunci, în fiecare an, în luna martie, Ștefan Bănică sărbătorește doamnele și domnisoarele, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, prin cele mai frumoase cântece de dragoste, lansate de-a lungul anilor.
"Concertele "Te iubesc, femeie!", din luna martie, împlinesc în acest an 12 ani de tradiție neîntreruptă și reprezintă cadoul meu special pentru doamne și domnișoare, cu prilejul Zilei Femeii, un buchet cu cele mai frumoase cântece de dragoste din repertoriul meu, care sper să ajungă direct la sufletul celor care vor fi în sala de spectacol la concertele din acest an.
În mod normal, concertul "Te iubesc, femeie!" este unul acustic și se desfășoară la Circul Metropolitan București. Însă, din cauza pandemiei și a limitării accesului în sală a spectatorilor la o capacitate de doar 30%, e foarte greu să mai susținem spectacolul în sala Circului Metropolitan, unde de doi ani de zile există și un centru de vaccinare. Și atunci am hotărât să continuăm tradiția acestui concert ducându-l în mai multe orașe din țară, în Săli Polivalente, care să permită un număr cât mai mare de spectatori, pentru ca altfel, în săli mai mici, restricțiile impuse ne-ar obliga să creștem prețul biletelor pentru a putea susține concertul, ceea ce nu ne dorim. Aștept cu bucurie să ne revedem în sălile de spectacol în luna martie!", a declarat Stefan Banica.
În cadrul concertelor "Te iubesc, femeie!" se vor regăsi marile hituri Ștefan Bănică, cântece mai noi sau mai vechi, dar și piese care au fost mai putin difuzate la radio/tv.
Datele concertelor din cadrul turneului "Te iubesc, femeie!":
- 20 martie - Sala Polivalentă, Craiova
- 21 martie - Sala Sporturilor "Constantin Jude", Timisoara
- 22 martie - Arena Antonio Alexe, Oradea
- 23 martie - Casa de Cultura a Studentilor, Cluj-Napoca
- 24 martie - Sala Sporturilor Dumitru Popescu Colibași, Brașov
- 27 martie - Teatrul de Vara Radu Beligan, Bacău
- 28 martie - Sala Sporturilor, Galați
- 29 martie - Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret "Jean Constantin", Constanța