Spotify va fi sponsorul principal pe tricourile echipei masculine FC Barcelona, dar şi pe echipamentul echipei feminine. Gigantul suedez de streaming nu a dezvăluit cifrele tranzacţiei, dar sursele menţionează că ar fi vorba despre 340 de milioane de euro, în cadrul unui contract pe 5 sezoane. Singurele locuri de pe tricou rămase libere de sponsori sunt manşetele şi spatele, iar zvonurile afirmă că o firmă din zona Crypto ar putea să apară acolo (Polkadot)
Spotify ia locul lui Rakuten ca sponsor principal, iar înţelegerea mai trebuie doar aprobată de adunarea extraordinară a membrilor clubulului, care are loc pe 3 aprilie. Parteneriatul se aplică din sezonul 2022-2023, iar gigantul de streaming va cumpăra şi spaţiu publicitar digital pe panourile din jurul terenului. Compania va afişa mesaje publicitare diferite în funcţia de regiunea în care se difuzează, de la Europa, la Asia, Americi, Africa.
Înţelegerea nu e lipsită de controversă, CEO-ul FC Barcelona părăsind clubul recent, aparent nemulţumit de termenii noului parteneriat. Ce e interesant e că fondatorul şi CEO-ul Spotify, Daniel Ek este un mare fan FC Arsenal şi a încercat să încheie o colaborare cu clubul londonez, dar nu s-a concretizat nimic. Mai mult de atât a fost la şefia unui consorţiu în valoare de 1.8 miliarde de dolari care dorea să cumpere Arsenal.
Spotify e în plin proces de curăţare a imaginii, după controversa cu podcastul lui Joe Rogan şi afirmaţiile sale legate de prevenţia Covid-19, vaccinare şi medicamentele folosite pentru tratarea sa. În semn de protest muzicieni ca Neil Young sau Joni Mitchell şi-au scos muzica de pe Spotify. Ulterior Rogan şi-a cerut scuze şi a promis să marcheze mai bine conţinuturile legate de Covid. Recent s-a aflat şi că înţelegerea Spotify-Rogan nu valora 100 de milioane de dolari aşa cum se zvonea, ci 200 de milioane.
Odată cu acest parteneriat Camp Nou devine şi o arenă de concerte internaţionale, cu artişti din toată lumea aducându-şi muzica în faţa publicului catalan.