Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Românii au talent 2022: Maria Hăulică a oferit publicului emoție și a câștigat încredere - VIDEO

Nesigură pe abilitățile ei, Maria Hăulică a venit la Românii au talent 2022 la îndemnul profesorului de chitară. Iubește muzica, dar nu îndrăznește să spere într-un viitor în acest domeniu. Pe scenă a demonstrat, însă, că pasiunea e mai puternică decât lipsa de încredere, emoția ajungând atât la juriu, cât și la public.

Publicat

pe

Maria Hăulică la Românii au talent 2022
Maria Hăulică la Românii au talent 2022 │ FOTO: PRO TV

Timidă, Maria Hăulică a venit la Românii au talent 2022 fără așteptări prea mari. Chiar dacă iubește muzica, acest vis al unei cariere pe scenă i se pare greu de îndeplinit, lipsa încurajărilor din partea celor din jur zdruncinându-i încrederea. Le-a mărturisit juraților că profesorul ei de muzică a fost cel care a înscris-o, datorită lui aflându-se la audițiile sezonului 12.

În vârstă de 18 ani, Maria nu s-a bucurat de o copilărie normală. Părinții ei s-au despărțit la scurtă vreme după nașterea ei și a fost crescută de bunici. Chiar dacă a primit mereu afecțiune din partea lor, lipsa părinților a fost mereu o realitate dureroasă.

Maria Hăulică la Românii au talent 2022: "Cea mai mare dorință a mea este, indiferent ce aș fi, să fiu un om bun și să pot să ajut și pe restul"

"Toată lumea a fost sceptică pe partea asta cu muzica, pentru că tot spuneau că nu pot să fac un viitor din lucrul ăsta și, într-adevăr, este greu, pentru că în ziua de azi, în general, trebuie să ai foarte multă susținere materială pentru partea asta. Eu am fost crescută de bunici de mică. Mama și tata s-au despărțit când eu eram bebeluș.

Tata, din păcate, a fugit foarte mulți ani de mine, și din păcate nu știu foarte multe despre el. Și el cânta în copilăria lui la acordeon. Am încercat să iau legătura cu el, dar, din păcate, adevărul dur m-a lovit în față în momentul în care mi-am dat seama că are o problemă nasoală cu alcoolul și că nu mă voi putea înțelege vreodată cu el.

Am încercat să vorbesc cu el la telefon, mi-a zis de multe ori că nu sunt copilul lui, să nu-l mai caut și da, a fost dureros. Vă dați seama, mă simt rănită, pentru că e tata, dar nu pot să spun că sufăr după ceva ce n-am avut niciodată.

La un moment dat, mama a fost plecată în străinătate să muncească pentru mine. Am suferit mult după ea și de dorul ei, dar am avut-o acasă pe bunica, care a fost trup și suflet pentru mine în orice moment. Nu pot să zic că am dus lipsă de dragoste. Cea mai mare dorință a mea este, indiferent ce aș fi, să fiu un om bun și să pot să ajut și pe restul", a povestit Maria în testimonialul filmat pentru Românii au talent 2022.

Maria Hăulică la Românii au talent 2022: "Sunt un om simplu care iubește să cânte"

Deși nu îndrăznește încă să spere la o carieră în muzică, Maria recunoaște că acest lucru ar face-o extrem de fericită.

"M-aș simți împlinită la modul maxim dacă aș avea succes pe partea cu muzica, pentru faptul că e lucrul care-mi place cel mai mult să-l fac pe lumea asta. Sunt un om simplu care iubește să cânte."

Momentul pregătit de Maria Hăulică pentru Românii au talent 2022 și reacțiile juraților

Acompaniindu-se la chitară, Maria a interpretat la Românii au talent 2022 piesa lui Emeric Imre, "Nebun de alb". Pentru câteva minute, emoția a pus stăpânire pe întreaga sală. Maria Hăulică a uitat de neîncredere și a lăsat muzica să vorbească pentru ea. A primit din partea juraților patru de DA, cu toții încurajând-o să-și urmeze visul.

Dragoș Bucur: "Vine un moment în care te doare fix în dos de ce îți spun cei din jurul tău"

"Îmi amintesc de momentele în care nu aveam încredere în mine și în care mă interesa aproapte tot ce credeau sau spuneau oamenii din jurul meu și eu n-aș vrea să mai ajung niciodată înapoi, în momentul ăla. Vine, din fericire, la unii mai târziu, la alții mai devreme, dar vine un moment în care te doare fix în dos de ce îți spun cei din jurul tău, mai puțin cei pe care îi iubești și care te iubesc. Și asta ar trebui să o ai undeva în cap și-o să vezi că la un moment dat în viață o să ajungi în punctul ăla", i-a spus Dragoș Bucur.

Andra: "Dai la o parte orice gând și orice obstacol care e între tine și visul tău atunci când cânți. Cred că asta e cel mai important"

"Să știi că în timp ce cântai ai părut un om care iubește muzica și nu s-a văzut nimic din tot ce-ai povestit, ceea ce e important. Că dai la o parte orice gând și orice obstacol care e între tine și visul tău atunci când cânți. Cred că asta e cel mai important", a spus Andra.

Andi Moisescu: "A ajuns atâta emoție la mine, că încontinuu mă furnica pielea pe sub sacou. Și despre asta e vorba"

"Aș vrea să-i mulțumesc lui Dragoș pentru ceea ce a zis, pentru că sunt convins că sunt milioane de oameni care se regăsesc în cuvintele lui. Poți afla și lucruri interesante urmărind ce cred alții despre tine, dar cred că e mult mai important ce gândești tu despre tine și despre ceea ce faci. A ajuns atâta emoție la mine, că încontinuu mă furnica pielea pe sub sacou. Și despre asta e vorba", a spus Andi.

Mihai Bobonete: "Pentru mesajul pe care l-ai trimis multor oameni (...) ai patru de DA"

"Eu cred că așa cum îți dorești tu, ca pe viitor să ajuți oamenii, inconștient tu deja o faci. Pentru mesajul pe care l-ai trimis multor oameni care s-au uitat la momentul tău acasă într-o vineri seară, caldă, în fața televizoarelor, ai patru de DA și mergi în etapa următoare", a spus Bobonete, anunțând-o că merge în etapa următoare.

VIDEO: Maria Hăulică la Românii au talent 2022

Muzică nouă

Andrei Ursu lansează o piesă în colaborare cu Andra - TEASER

Andra și Andrei Ursu și-au unit vocile speciale într-o colaborare muzicală de neratat. Piesa se numește "De-ai Fi În Locul Meu" și va fi disponibilă în câteva zile. Până atunci, însă, te invităm să asculți un teaser.

Publicat

pe

Andra / Andrei Ursu
Andra / Andrei Ursu │ FOTO: captură YouTube

Andra și Andrei Ursu sunt unii dintre cei mai apreciați artiști ai industriei muzicale din România. Vocile lor calde și timbrele speciale le-au adus nenumărați ascultători de-a lungul timpului, iar lansările muzicale, solo sau în colaborare, s-au bucurat de aprecieri și milioane de vizualizări. Acum, cei doi își unesc forțele creative și scot la lumină "De-ai Fi În Locul Meu".

Din teaserul lansat pe social-media, noua colaborare Andra și Andrei Ursu pare a fi piesă sensibilă de dragoste. "De-ai fi în locul meu / Cum te-ai vedea? / Tu te-ai vedea cum te văd eu? / Te-ai umple de iubire dacă ai vedea / Cum te văd eu", sună refrenul melodiei.

"Cu nemărginită fericire vă anunț numele partenerei de pe piesa <<De-ai Fi In Locul Meu>>: nimeni alta decât Andra! Sunt foarte onorat că vocile ni s-au întâlnit pentru acest proiect și sper să ajungă la inimile voastre cum a ajuns și la a mea", a transmis Andrei Ursu.

Piesa "De-ai Fi În Locul Meu" va fi lansată oficial pe 23 ianuarie împreună cu un videoclip.

TEASER VIDEO: Andrei Ursu x Andra - De-ai Fi În Locul Meu

Andrei Ursu (aka wrs), unul dintre cei mai cameleonici artiști din industria muzicală din România, a reușit să depășească granițele muzicale, lansările sale fiind ascultate peste tot în lume odată cu participarea la Eurovision cu piesa "Llamame".

În 2022, a lansat și primul său EP, "Mandala", ce conține cinci piese, printre care și "Llamame". În 2023, artistul a prezentat primul album, "Fiesta'23 ", o combinație de sunete latino clasice și noi. La începutul acestui an, Andrei a prezentat publicului "Cântece de inimă", un EP ce a reprezentat un moment de cotitură în parcursul său muzical, simbolizând nu doar un nou început, ci și o dezvoltare semnificativă în exprimarea sa artistică. Recent, artistul le-a prezentat fanilor EP-ul "Vanilla Boy", un mix de vibrații suave și emoții delicate.

Una dintre cele mai iubite artiste din România, cu o carieră de peste 20 de ani, 13 albume la activ, multiple piese pe #1, încoronată cu titlul de Best Romanian Act și Europe Best Female Artist la MTV Europe Awards, în 2016, Andra este un pionier în industria muzicală și o adevărată inspirație pentru perseverența și versatilitatea de care dă mereu dovadă.

Sub numele său stau multiple colaborări cu artiști români de succes, dar și cu muzicieni onorați cu Grammy-uri, precum Enrique Iglesias, David Bisbal, Descemer Bueno, Lil Eddie și mulți alții. Artista este o prezență strălucitoare și în lumea televiziunii, fiind jurat în cadrul emisiunii Românii au talent încă din prima ediție și experimentând acest rol și în cadrul emisiunilor Vocea României și Vocea României Junior.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Află când începe al 15-lea sezon Românii au talent

Emoțiile se intensifică și noi talente sunt gata să cucerească scena unuia dintre cele mai iubite show-uri de televiziune din țară. Românii au talent revine în curând pe micile ecrane. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Juriu Românii au talent 2025
Juriu Românii au talent 2025 │ FOTO: PRO TV

Din 31 ianuarie, de la ora 20:30, cel de-al 15-lea sezon Românii au talent ne va face să visăm, să râdem, să aplaudăm și să fim surprinși de talentul autentic. Doar două săptămâni ne despart de reîntâlnirea cu cei patru jurați: Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete, dar și cu prezentatorii Smiley și Pavel Bartoș.

Telespectatorii vor deveni martorii unora talentele care îi vor face să spună: "Mergi în etapa următoare?" sau "Cine va primi mult râvnitul Golden Buzz și cine se va vedea nevoit să plece acasă și să muncească mai mult pentru talentul său?" Răspunsul la toate aceste întrebări îl vor afla vineri, 31 ianuarie, în același timp pe VOYO și PRO TV.

"Primăvara aceasta, România își va redescoperi eroii":

"Românii au talent a ajuns la sezonul 15, purtând povara succesului celor 14 sezoane care îl preced. Să fii lider absolut de audiență timp de 14 ani consecutiv, cu un format care are relativ puține oportunități de a inova semnificativ de la un an la altul, pune presiune pe fiecare nou sezon. Ce rămâne neschimbat și mereu interesant este că formatul în sine presupune întâlniri cu oameni, cu locuri, cu mentalități, cu obiceiuri, cu realități. Și ceea ce ne propunem mereu este să fim relevanți social, actuali, sinceri și să oferim emoție, speranță și stare de bine. Și, clar, divertisment.

Primăvara aceasta, România își va redescoperi eroii, va redescoperi frumusețea și autenticul care încă ne fac mândri că suntem români, într-un produs super-premium, inovator, dar accesibil și relevant. Revenim și la o structură care trimite spre votul publicului un număr mai mare de concurenți: mai multe semifinale, mai multe opțiuni pentru public de a-și trimite în finală favoriții. 36 de semifinaliști, față de 24, și o finală cu cei mai iubiți 10 concurenți ai sezonului. Va fi un sezon de poveste, dar nu pentru că este despre povești, ci pentru că va fi de povestit. Va fi memorabil. Memorabil și surprinzător", a declarat Adrian Batista, Head of Reality & Entertainment Content PRO TV.

De 15 ani, Românii au talent le oferă telespectatorilor un loc magic, în care se întâmplă lucruri extraordinare, un portal către o lume a oamenilor excepționali, care împărtășesc povești remarcabile, o fereastră ce oferă o privire într-o realitate în care orice e posibil. Sezonul #15depoveste aduce momente neașteptate, emoții uluitoare și talente surprinzătoare într-un spectacol național.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

10.000 de euro dacă te uiți la PROTEVELION 2025; Concursul cu indicii revine la PRO TV

Postul PRO TV pune din nou la bătaie un premiu în bani la trecerea dintre ani. Cei care urmăresc PROTEVELION 2025 pot câștiga 10.000 de euro dacă notează corect cele 6 indicii. Află care sunt regulile concursului, dar și ce vedete vor urca pe scenă în noaptea de Revelion.

Publicat

pe

Andreea Bălan la PROTEVELION 2025
Andreea Bălan la PROTEVELION 2025 │ FOTO: Captură YouTube

PROTEVELION 2025, programul special pregătit de PRO TV pentru trecerea dintre ani, promite să transforme noaptea într-un spectacol memorabil. Artiști și actori îndrăgiți de public au filmat momente muzicale și umoristice inedite pentru ca evenimentul să fie cât mai atractiv pentru telespectatori. Ca și în anii trecuți, show-ul va fi prezentat de Raluka și Pavel Bartoș.

"Noi vom oferi momente care nu s-au mai văzut și făcut în niciun alt show, vom pune cele mai puternice vedete ale României în ipostaze unice și vom petrece alături de cei mai iubiți artiști ai tuturor genurilor", promite Radu Croitoru, Content Producer PRO TV.

Pentru a oferi publicului și mai multe motive pentru a urmări PROTEVELION-ul, postul pune din nou la bătaie un premiu de 10.000 de euro. Mai jos găsiți regulile concursului.

Prinde indiciul, concursul din cadrul PROTEVELION 2025 - Regulile jocului și formularul de înscriere

Pentru a intra în concurs, fiecare participant trebuie să completeze un formular, ce va fi disponibil pe pagina Prinde Indiciulîn intervalul difuzării PROTEVELION-ului, respectiv 31 decembrie, ora 20:00 - 1 ianuarie, ora 2:00. În formular, fiecare participant va trebui să introducă câteva date personale și cele 6 indicii/mesaje care apar în fiecare oră (unul pe oră). Un participant se poate înscrie o singură dată în concurs, cu o adresă de mail validă.

Potrivit regulamentului, câștigătorul premiului de 10,000 de euro va fi desemnat prin tragere la sorți pe 12 ianuarie 2025. Acesta va fi contactat pentru a intra în posesia premiului.

Ce artiști și vedete poți urmări la PROTEVELION 2025:

Postul nu a dorit să anunțe lista de vedete care participă la PROTEVELION 2025, însă în promo-ul filmat pentru acest spectacol putem zări o mare parte dintre artiștii care au filmat pentru Revelionul PRO TV-ului.

  • Damian Drăghici
  • Theo Rose
  • Irina Rimes
  • Andra
  • Jorge
  • Andreea Bălan
  • Smiley
  • Gina Pistol
  • Cosmin Seleși
  • Alex Bogdan
  • Monica Anghel
  • Horia Brenciu
  • Adrian Copilul Minune
  • Andi Moisescu
  • Cei trei Master Chefi
  • Dan Bittman
  • Carmen Tănase
  • Mihai Bendeac

VIDEO Teaser: PROTEVELION 2025 - Ai chef de distracție, Ai chef de PRO TV

Citește în continuare

Trending