Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Red Hot Chili Peppers a lansat piesa de vacanţă "Not the One" - AUDIO

Red Hot Chili Peppers a lansat al treilea single de pe noul său album, "Not the One". Melodia duce cu gândul la vacanţe şi hamac, este molatecă şi blândă, chiar dacă pe alocuri îl auzim pe Frusciante experimentând.

Publicat

pe

Coperta album Red Hot Chili Peppers Unlimited Love
Coperta album Red Hot Chili Peppers Unlimited Love │ FOTO: RHCP

Cu o săptămână înainte de lansarea noului album, "Unlimited Love" pe 1 aprilie trupa ne oferă al treilea single de pe LP. De pe noul material am mai ascultat până acum piesa "Black Summer", dar şi "Poster Child". Înainte să vină discul cu numărul 12 în cariera trupei RHCP va primi o stea pe Hollywood Walk of Fame la final de lună martie 2022. "Not the One" pare să fie o melodie mai low key şi cuminte, de dansat la un bal de boboci sau ascultat la o cafenea pe malul mării.

Singurele momente aparte sunt solo-urile cu influenţă progresivă ale lui John Frusciante, servite cu doză mică şi la volum redus. Au trecut 6 ani de la ultimul album al trupei americane, "The Getaway" şi marea noutate este revenirea lui Frusciante în trupă după un deceniu de absenţă. Între 2009 şi 2019 a fost înlocuit de elevul său, Josh Klinghoffer, în vreme ce John şi-a urmat drumul în cariera solo şi a experimentat cu muzică electronică şi colaborări din cele mai variate.

Frusciante este strâns legat de albumele hit RHCP, "Blood Sugar Sex Magik", "Californication", "By The Way" şi "Stadium Arcadium". Cu puţin efort trupa ar fi putut lansa din nou album dublu cum a fost "Stadium Arcadium", de vreme ce "Unlimited Love" include 17 melodii.

Iată tracklist-ul său:

01. Black Summer
02. Here Ever After
03. Aquatic Mouth Dance
04. Not The One
05. Poster Child
06. The Great Apes
07. It's Only Natural
08. She's A Lover
09. These Are The Ways
10. Whatchu Thinkin'
11. Bastards Of Light
12. White Braids & Pillow Chair
13. One Way Traffic
14. Veronica
15. Let 'Em Cry
16. The Heavy Wing
17. Tangelo

Red Hot Chili Peppers va pleca într-un turneu global în această vară. Etapa nord americană începe pe 23 iulie şi se încheie pe 18 septembrie. Există şi evenimente programate în Spania, Slovacia, Ungaria, Italia, în iunie 2022, dar şi în Marea Britanie. În 2022 se împlinesc 10 ani de la concertul RHCP pe Arena Naţională, pe 31 august 2012.

Emisiuni radio-tv

Cine cântă la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Paris?

Jocurile Olimpice de la Paris, ediția 2024, se vor încheia pe 11 august, iar evenimentul va fi marcat de o serie de concerte ale unor artiști internaționali. Printre cei mai mari de pe listă sunt Red Hot Chili Peppers, dar mai sunt și alți artiști care ne stârnesc interesul.

Publicat

pe

Ceremonie inchidere jocuri olimpice paris 2024
Ceremonie inchidere jocuri olimpice paris 2024

Vă reamintesc că la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice au cântat Lady Gaga, formația Gojira, cu un show legendar, și Celine Dion. Gojira, care vine la Rockstadt Extreme Fest 2025, a cântat o versiune metal a piesei "Ah! Ça Ira", un cântec popular în timpul Revoluției Franceze. Momentul a fost pus în scenă în mod flamboiant, cu regine decapitate, o corabie uriașă cu solista Marina Viotti cântând peste piesa Gojira, plus salve de tun, confetti roșu și artificii.

La ceremonia de închidere a Jocurilor vor concerta Red Hot Chili Peppers, Billie Eilish și Snoop Dogg. Va fi și un fel de predare a ștafetei pentru Jocurile Olimpice din Los Angeles, din 2028.

Evenimentul de pe 11 august va fi o combinație între părți preînregistrate și momente live, prezentând elemente culturale ale orașului gazdă din 2028. Ben Winston, care a produs ceremonia premiilor Grammy, va colabora cu producători francezi pentru acest eveniment. Se zvonește și că Tom Cruise va face o cascadorie specială la ceremonia de închidere a Jocurilor.

Se discută despre o coborâre în rapel pe Stade de France, cu steagul olimpic în mână, plus o secvență preînregistrată cu el sărind din avion spre semnul Hollywood din Los Angeles. La final de ceremonie, primarul orașului Los Angeles, Karen Bass, va accepta torța olimpică.

Următoarele jocuri olimpice vor avea loc între 14 iulie și 30 iulie în anul 2028. Snoop Dogg a fost o figură cheie la aceste Jocuri Olimpice, purtând torța olimpică și apărând la diferite evenimente conexe ale show-ului. A dat chiar și o probă de viteză la un moment, cu rezultate surprinzătoare.

Cum urmărim ceremonia în România?

Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, ediția 2024, va fi transmisă în România între orele 22:00 și 00:15, pe 11 august, în direct pe TVR 1 și TVR Sport.

Citește în continuare

Trending