""Happy Birthday In The Sky" este, pentru mine, este una dintre cele mai sfâșietoare piese de pe viitorul album. "Happy Birthday In The Sky" este o expresie pe care o folosesc de ceva vreme. Când spun "La mulți ani" celor care nu mai sunt printre noi, piesa transmite genul acela de durere pe care cred că noi reușim foarte, foarte bine să o comunicăm. Știi acel sentiment de pierdere, acel sentiment de disperare. Este ca și cum o parte a corpului tău și a sufletului tău ar fi fost smulse din tine pe nedrept. Și te stingi, te stingi, și aștepți.
Mă gândesc că acest lucru este atât de visceral și atât de intens din punct de vedere emoțional încât va transmite cu adevărat ceva foarte puternic ascultătorului. Și practic asta este tot ceea ce mă interesează. Cu ce preț? Cui îi pasă. Atâta timp cât melodia mișcă oamenii cu adevărat, atunci merită orice sacrificii pe care trebuie să le faci pentru a ajunge acolo. Nu este un lucru atât de rău "să locuiești" în aceste emoții – ești foarte, foarte viu și prezent în moment atunci când faci asta", detaliat Brian Molko.
"Happy Birthday In The Sky" se va regăsi pe albumul "Never Let Me Go", așteptat să apară pe 25 martie. Materialul va fi promovat și la București, trupa având programat un concert la Romexpo în luna iulie.
AUDIO: Placebo - "Happy Birthday In The Sky"
Placebo este una dintre cele mai influente formații ale ultimelor decenii. Bazele trupei au fost puse în 1994 de către solistul și chitaristul Brian Molko și bassistul Stefan Olsdal, membri ce-și continuă activitatea în formula de duo, după plecarea lui Steve Forrest, din 2015. În cei aproape 30 de ani de activitate au lansat 7 albume de studio, toate ajungând în TOP 20 în Regatul Unit, adunând peste 11 milioane de unități vândute în întreaga lume.
Placebo a colaborat de-a lungul timpului cu artisti de talie mondială, precum David Bowie, Michael Stipe sau Justin Warfield. Printre artiștii care i-au influențat pe Placebo se numără Iggy Pop, David Bowie, Nirvana sau Depeche Mode. Muzica trupei a dobândit, de-a lungul anilor, o identitate proprie, Placebo influențând, la rândul ei, formații precum My Chemical Romance sau Panic! at the Disco.
Extrem de apreciată în România, trupa Placebo a fost întâmpinată mereu cu mare entuziasm în România. Cel mai recent show a avut loc în 2017, la Arenele Romane, eveniment în cadrul căruia trupa a sărbătorit 20 de ani de activitate. Vă puteți face o idee cu privire la euforia acelui show citind impresiile noastre aici și aici.