Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Marius Moga, Dan Byron și Olga Juverdeanu sunt printre primii speakeri confirmați la MMB 2022

Ce-a de-a șaptea ediție a conferinței MMB (Mastering the Music Business) va avea loc în format fizic la București, între 6 și 8 septembrie 2022. Printre primii invitați confirmați se numără Marius Moga, Dan Byron, Olga Juverdeanu, iar mulți alții urmează să fie anunțați.

Publicat

pe

Dan Byron
Dan Byron │ FOTO: Cristian Șuțu

Peste zeci de speakeri români și internaționali din industria muzicală vor participa și anul acesta la MMB, locul unde aceștia vor dezbate cele mai de interes subiecte muzicale și se vor întâlni cu artiști independenți, dar și cu profesioniști din domeniu. Anul trecut, printre cei mai apreciați speakeri s-au numărat Steve Vai, celebrul chitarist american și multiplu laureat Grammy, dar și Jordan Rudess, multi-instrumentist al trupei americane de progressive metal Dream Theater.

"Avem planuri mari pentru ediția de anul acesta. Poate și pentru că e a șaptea și în urma ei s-a instalat tradiția, însă în față e dorința de a fi cât mai buni, de a ajuta cât mai mult industria muzicală și de a ne bucura împreună că putem întâlni profesioniști din toată lumea. Pentru că MMB e locul unde oricine poate să dea mâna cu speakerii, să bea împreună cafeaua în pauza de prânz, ori să le pună cele mai incomode întrebări", a declarat Anca Lupeș, fondatoarea conferinței MMB.

Cu ce speakeri te vei întâlni la MMB 2022?

  • Olga Juverdeanu (RO) este General Manager la Global Records, cel mai mare label independent din CEE. În cadrul conferinței, Olga va vorbi despre ascensiunea companiei din 2015 și până astăzi.
  • Login Kochishki (MK) este manager Dubioza Kolektiv, celebra trupă din Bosnia și Herțegovina, dar și fondatorul celui mai mare festival macedonean, Taksirat. La MMB, Login va povesti publicului despre cum a ajuns trupa să fie în topurile internaționale.
  • Marius Moga (RO) este producător, artist și compozitor român cunoscut atât în Europa, cât și în SUA și primul muzician din țară nominalizat la Grammy, pentru contribuția sa la unul dintre albumele trupei Maroon 5.
  • Dan Byron (RO) are peste 20 de ani de activitate în muzica alternativă din România. Este liderul și vocalistul trupei byron, alături de care a compus soundtrack-ul unui serial original HBO România. În cadrul conferinței, Dan va susține workshopul de songwriting, devenit deja tradiție pentru MMB.
  • Ronny Krieger (DE) este din 2019 General Manager în Europa pentru Patreon, platforma online prin care artiștii și creatorii de conținut pot primi bani de la fani și care azi valorează peste 4 miliarde de dolari.
  • Ekaterina Bazhanova (ES) are experiență de peste 15 ani în industria muzicală, este speaker la cele mai mari conferințe internaționale, iar în prezent ține cursuri de „Know-how” la International Music Business School din Barcelona.

Despre MMB

Mastering the Music Business este primul și cel mai mare eveniment din industria muzicală organizat în România. Dedicat tuturor pasionaților de muzică, MMB e locul unde atât artiștii independenți din țară, cât și profesioniștii din domeniu au ocazia să se întâlnească cu experți de top din industrie, să învețe de la ei și să interacționeze în mod direct. Cum să lansezi propriul festival, cum să scrii și să compui cântece sau cum să creezi o vedetă de la zero sunt doar câteva dintre subiectele abordate în cadrul conferinței.

MMB nu e doar o conferință, este locul unde poți semna cu viitoarea ta casă de discuri, unde ai ocazia să cânți împreună cu artistul preferat sau să bei o cafea alături de vedetele pe care le-ai admirat mereu. MMB e locul unde se întâlnesc și schimbă idei sute de participanți, printre cei mai cunoscuți profesioniști din domeniu: artiști, compozitori, manageri, agenți de booking, oameni de PR cultural și muzical, promoteri, publicitari, specialiști în online și digital, oameni de radio, jurnaliști, sunetiști, profesori de canto, reprezentați ai label-urilor majore și independente și nu numai.

Comentează

Emisiuni radio-tv

Ce concurenți de la X Factor România 2025 l-au uimit pe Puya

Cu premiera stabilită pe 26 ianuarie, X Factor România 2025 promite să aducă în fața publicului concurenți cu voci și povești de viață dezarmante. Noul jurat al emisiunii, Puya, s-a declarat impresionat de tinerii artiști veniți la audiții, detaliind ce anume l-a șocat cel mai mult.

Publicat

pe

Puya, jurat la X Factor România 2025
Puya, jurat la X Factor România 2025 │ FOTO: Captură YouTube

Un nou sezon al emisiunii de talente X Factor va debuta în curând la Antena 1. Show-ul se va difuza în fiecare duminică, de la ora 20. Delia, Puya, Marius Moga și Ștefan Bănică sunt cei 4 jurați ai show-ului.

Puya: "La 15-16 ani, să vii cu o voce atât de bună şi, în primul rând, cu o tehnică atât de bună şi cu o conduită de artist… păi eu mă gândesc ce făceam eu la 15 ani. Doamne, fereşte!"

Impresionat de tinerii concurenți veniți la audiții, Puya a declarat că nu se aștepta să vadă artiști cu tehnici vocale atât de bune la doar 15 - 16 ani, fiind uluit și de cei care profesează în alte domenii, dar continuă să lupte pentru visul lor.

"M-au surprins vocile lor, în primul rând. La 15-16 ani, să vii cu o voce atât de bună şi, în primul rând, cu o tehnică atât de bună şi cu o conduită de artist… păi eu mă gândesc ce făceam eu la 15 ani. Doamne, fereşte! Nu aveam nici pe departe organizarea copiilor ăstia. Şi, în acelaşi timp, m-au impresionat poveştile lor. Pentru că unii erau la muncă, ba chiar unii plecaţi pe afară. Eu ştiu cât de greu îti e să te mobilizi când eşti artist şi când n-ai altă muncă. Dar să mai ai şi o slujbă, de la 7 la 18. Nu ştiu cum îşi mai găsesc energia oamenii ăstia.

Am fost uimit să găsesc atât de multe talente în toate domeniile, de la, ce ştiu eu, lucrător în fabrica de conserve, la barman sau electronist. Şi îmi dau seama că asta e totuşi o dramă, tu stai şi faci un lucru şi visezi altul!"

În același promo-interviu, Puya a punctat şi importanţa participării într-un asemenea talent show pentru cei aflaţi la începutul carierei lor.

Puya: "Televiziunea are tot publicul din lume şi ăsta e un mare avantaj"

"Oamenilor ăstora li se oferă o şansă, li se oferă un public. Puţini înteleg că degeaba cânţi bine, până ajungi să ai un public, acolo 4-5 oameni care să fie în faţa ta, durează şi ani de zile. Aici, televiziunea are tot publicul din lume şi ăsta e un mare avantaj. Ai fost la preselecţie, că ai trecut, că n-ai trecut, ai beneficiat de nişte oameni, ai ascultat câteva discuţii în culise, ai fost atent la ce spun juraţii în cele 3 minute pe scenă… dacă ştii să foloseşti chestiile alea, sunt mai bune decât toate podcasturile la care te uiţi tu, e o experienţă clară, palpabilă, cu lumea muzicală."

Noul sezon X Factor promite să aducă povești de viață autentice și inspirație pentru noile generații. Premiera are loc pe 26 ianuarie 2025, show-ul urmând să se difuzeze în fiecare duminică, de la 20.00, la Antena 1.

VIDEO Promo: X Factor România 2025

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Marius Moga oferă detalii din culisele noului sezon X Factor: "Am găsit în audiţiile X Factor nişte timbre vocale foarte interesante, pe care le uiţi greu, iar asta e foarte important în muzică"

Mai puţin de două săptămâni îi mai despart pe telespectatori de premiera noului X Factor, ce va fi difuzată pe 26 ianuarie, pe Antena 1 şi AntenaPLAY, iar Marius Moga dezvăluie cine i-a atras atenţia în perioada audiţiilor.

Publicat

pe

Marius Moga la X Factor 2025
Marius Moga la X Factor 2025 │ FOTO: Antena 1

Noul sezon X Factor aduce mai mult decât muzică - aduce povești de viață autentice și inspirație pentru generații, începând din 26 ianuarie, în fiecare duminică, de la 20.00. Marius Moga, unul dintre jurații emisiuni, a vorbit despre concurenții care și-au făcut curaj să vină la audiții:

"Noul X Factor este special prin prisma concurenţilor, a oamenilor care vin şi îşi pun sufletul pe tavă, în faţa noastră, pe scenă. Sunt oameni care au vrut să îşi dovedească în primul rând lor că pot face mai mult decât jobul pe care îl au acum, alţii şi-au pus tot pariul în muzică şi vin aici ca să-şi confirme că sunt pe drumul cel bun şi sunt şi cei, cum am văzut în multe dintre cazuri, care pur şi simplu iubesc muzica, dar nu s-au gândit că pot să treacă mai departe. Şi fix oamenii ăştia sunt surpriza!"

Juratul X Factor a mai povestit că de mai multe ori a simţit, alături de colegii săi, să se ridice în picioare şi să aplaude un concurent.

"Artistul ăla care nu mă face să cred că a pregătit ceva să să-mi demonstreze, să mă convingă, ci cel care mă face să uit că sunt într-un show, mă face să uit că trebuie să votez şi pur şi simplu mă bucur câteva minute de reprezentaţia lui ca un spectator, ca un fan, uitând că e un concurs!"

Marius Moga: "Am auzit timbre pe care e greu să le uiți"

Totodată, Marius Moga a mai dezvăluit:

"Am găsit în audiţiile X Factor nişte timbre vocale foarte interesante, pe care le uiţi greu, iar asta e foarte important în muzică. Pentru că poţi să cânţi foarte bine, dar dacă timbrul tău nu e recognoscibil, e greu. Sigur că nu poţi să hotărăşti cu ce timbre vocal te-ai născut, dar poţi să decizi cum îl foloseşti ca să fie memorabil! Am auzit timbre pe care e greu să le uiţi, ar fi păcat să nu le auzim pe piese, aşa că mă voi asigura de treaba asta!"

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Delia despre noul sezon X Factor: "Oamenii vor avea un spectacol în fiecare duminică. E de neratat!"

Noul sezon X Factor se apropie cu rapiditate, iar Delia Matache, unul dintre jurații emisiunii, sporește nerăbdarea telespectatorilor. Artista s-a declarat încântată de calitatea concurenților care au venit la audiții și care pot fi văzuți și de cei de acasă din 26 ianuarie. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Delia pentru X Factor 2025
Delia pentru X Factor 2025 │ FOTO: Antena 1

Show-ul X Factor revine pe micile ecrane din 26 ianuarie, de la ora 20:00, pe Antena 1. În fiecare duminică, emisiune promite să aducă în casele telespectatorilor muzică, povești de viață autentice și inspirație pentru toate generațiile.

Audiţiile pentru emisiune i-au transformat pe juraţi în martorii unui spectacol de neuitat. Concurenţi care de care mai interesanţi s-au prezentat cu toate atuurile din dotare, iar unii dintre ei s-au asigurat că nu vor trece deloc neobservaţi. Este şi cazul unei trupe care a reuşit să şocheze de-a dreptul juriul în audiţii.

"A fost un moment foarte interesant construit, pe care n-am să-l uit şi despre care cred că o să ajungă viral. A fost o trupă care pe mine m-a uimit, m-a şocat, sunt un mare fan de-al lor deja! Nu vă pot spune decât atât: că la un moment dat s-a ajuns de pe scenă, direct pe masa juriului. A fost magic momentul şi da, pot spune că sunt fana lor!", a declarat Delia.

Artista a acceptat din nou invitația de a sta la masa juriului. Alături de ea se găsesc Ștefan Banică, Puya și Marius Moga. Emisiunea este prezentată de Mihai Morar și Adelina Chivu.

Delia: "Nu e doar o competiţie, e spectacol. Oamenii vor avea un spectacol în fiecare duminică. E de neratat!"

Delia este juratul cu cele mai multe sezoane X Factor la activ, astfel că e destul de greu să mai fie surprinsă de participanți. Cu toate acestea, cântăreața s-a declarat impresionată de noul sezon:

"Mi-am dat seama încă de la început că sezonul ăsta este spectacol, de-a dreptul, pentru că nivelul meu de adrenalină a crescut, nimic nu e previzibil. Iar eu de asta am nevoie ca să funcţionez! Mi se pare unul dintre cele mai bune sezoane de până acum!

Show-ul ăsta le oferă oamenilor în primul rând entertainment pe pâine. Nu trebuie decât să stai confortabil pe canapea şi să îl primeşti. Pur şi simplu vine concertul la tine acasă, deschizi televizorul şi îl primeşti. Nu e doar o competiţie, e spectacol. Oamenii vor avea un spectacol în fiecare duminică. E de neratat!"

Citește în continuare

Trending