Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Finala Eurovision România 2022 are loc pe 5 martie; Cine o prezintă

Selecția Națională Eurovision 2022 se va încheia pe 5 martie cu un show ce va fi transmis în direct de TVR. Finala Eurovision România 2022 va fi prezentată de un artist cunoscut, împreună cu o vedetă a Televiziunii Române.

Publicat

pe

Eurovision România 2022
Eurovision România 2022 │ FOTO: TVR

Pentru finala Eurovision România 2022, TVR-ul a ales o nouă echipă de prezentatori. Gazdele finalei Selecției Naționale de pe 5 martie vor fi Eda Marcus și Aurelian Temișan, ambii cu experiență în acest rol. Aurelian Temișan a mai prezentat o altă ediție a Eurovision România, în vreme ce Eda Marcus, prezentatoarea știrilor sportive din cadrul Telejurnalului, a fost în 2019 gazda festivalului Cerbul de Aur.

"Selecția Națională este piesa care lipsea din "colecţia" mea de evenimente mari ale Televiziunii Române. Am început cu Eurovision Junior acum foarte mulţi ani, am continuat, după, cu Cerbul de Aur în 2019, apoi cu programul de Revelion al TVR 1 în 2021, iar anul acesta voi prezenta finala Eurovision România. A fost dorinţa care mi s-a împlinit la momentul potrivit, acum când sunt mai pregătită ca niciodată pentru el", a declarat Eda Marcus pentru TVR.

Aurelian Temișan: "Mă bucur să fiu din nou implicat în acest concurs, ca prezentator, și să simt din nou emoțiile concurenților, aducându-mi aminte de edițiile în care eu eram în poziția lor"

Aurelian Temișan revine pe scena Eurovision în calitate de prezentator, artistul având și două participări la acest concurs.

"Mă bucur să fiu din nou implicat în acest concurs, ca prezentator, și să simt din nou emoțiile concurenților, aducându-mi aminte de edițiile în care eu eram în poziția lor, dând tot ce puteam pentru a face acel show total de care acest grandios concurs are nevoie, pe plan internațional.

Cât despre colega mea de prezentare, Eda, se adeverește încă o dată că muzica și sportul merg mână în mână. Cu Eda și cu mine pe post de Masters of Ceremony... Eurovisionul poate sa înceapă!"

Eda Marcus și Aurelian Temișan

Eda Marcus și Aurelian Temișan │ FOTO: TVR

Finala Eurovision România 2022 va mai avea doi prezentatori

Bogdan Stănescu și Ilinca Băcilă completează echipa de prezentatori. Tânăra artistă va lua, din nou, pulsul emoțiilor din camera verde a Selecției Naționale, alături de concurenți, iar gazda emisiunii "Cu capu-n zori" de la TVR 1 va fi alături de jurații Eurovision România.

Cine sunt finaliștii Eurovision România 2022

În show-ul de sâmbătă, 5 martie, zece concurenţi vor lupta pentru a reprezenta România la Torino, la Eurovision Song Contest 2022.

Cei 10 finaliști și piesele cu care s-au calificat:

  • Alex Parker & Bastien – "All this love"
  • Andrei Petruș - "Take me"
  • Cream, Minodora și Diana Bucşă – "România mea"
  • Dora Gaitanovici – "Ana"
  • Gabriel Basco – "One night"
  • Kyrie Mendél – "Hurricane"
  • MØISE – "Guilty"
  • Petra – "Ireligios"
  • Vanu - "Never give up"
  • WRS – "Llamame"

Cum se va vota în finala Eurovision România 2022

Publicul va fi șaselea jurat al finalei Eurovision. În ultima fază a Selecției Naționale, câștigătorul va fi decis de juriul concursului - Alexandra Ungureanu, Ozana Barabancea, Randi, Cristian Faur şi Adrian Romcescu – și de telespectatori (prin SMS), punctajul acordat de public având ponderea celui acordat de un jurat.

Cine vor fi invitații speciali din finala Eurovision România 2022

Concurenții care reprezintă Republica Moldova, Albania, Muntenegru, Cehia, Macedonia de Nord, Estonia și Bulgaria la Eurovision 2022 vor urca pe scenă în finala Selecției Naționale. Găsești mai multe detalii aici.

De la ce oră poți urmări finala Eurovision România 2022

Finala Eurovision România 2022 va putea fi urmărită live pe TVR și pe canalul de YouTube al postului începând cu ora 21:00. Evenimentul va avea loc în studioul Pangrati al Televiziunii Române.

Trending