Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Ce vedete participă în noul sezon al emisiunii "Te cunosc de undeva!"

Cel de-al 17-lea sezon al emisiunii "Te cunosc de undeva!" a dezvăluit cei 16 concurenți ce vor bifa transformări memorabile. Te invităm să descoperi despre cine este vorba.

Publicat

pe

Perechi "Te cunosc de undeva!" 17
Perechi "Te cunosc de undeva!" 17 │ FOTO: Antena 1

Un nou sezon plin de transformări și momente incendiare se pregătește de lansare. "Te cunosc de undeva!" 17 promite o nouă serie de artiști, interpretări spectaculoase și o mulțime de surprize. Recent, am aflat că Pepe va fi noul prezentator al show-ului, ce o va acompania pe Alina Pușcaș în fiecare ediție a acestui sezon. Acum, a venit timpul să aflăm ce vedete vor urca pe scenă.

Unele dintre cele 16 vedete revin în formatul emisiunii, în timp ce altele se află pentru prima dată la "Te cunosc de undeva!". Concurenții vor fi cuplați în opt perechi, scopul fiecăreia fiind să obțină cât mai multe puncte.

Cele opt perechi de la "Te cunosc de undeva!" 17:

  • Emi și Cuza (Noaptea Târziu)
  • Jazzy Jo și Zarug
  • Alexia Talavutis și Dima Trofin
  • Romică Țociu și Carmen Chindriș
  • Maria Buză și Paula Chirilă
  • Ilona Brezoianu și Florin Ristei
  • Ana și Monica Odagiu
  • Anisia Gafton și Ionuț Rusu

Cel de-al 17-lea sezon "Te cunosc de undeva!" va avea premiera în curând la Antena 1. Show-ul va fi în continuare jurizat de Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan.

Sezonul anterior al emisiunii "Te cunosc de undeva!" a fost câștigat de Adriana Trandafir și Romică Țociu. Cei doi artiști au cucerit publicul cu transformările spectaculoase și prezența scenică remarcabilă.

Concerte & turnee

Connect-R, Antonia, Feli cântă la târgul de Crăciun Laminor Wonderland în weekendul 6-8 decembrie 2024

Programul artistic al târgului de Crăciun de la Arena Laminor continuă în weekendul 6-8 decembrie cu show-uri ale unora dintre cei mai ascultați artiști români. Găsești în articol mai multe detalii.

Publicat

pe

Feli / Connect-R / Antonia
Feli / Connect-R / Antonia │ FOTO: capturi YouTube

Laminor Winter Wonderland 2024 a pregătit vizitatorilor un nou weekend plin de muzică și activități. Povestea de iarnă pregătită de organizatori este compusă din cinci capitole, după cum urmează:

  • Tărâmul "North Pole"
  • Tărâmul "Magic Forest"
  • Tărâmul "Tropical Xmas"
  • Tărâmul "Circus Xmas"
  • Tărâmul "Island"

La capătul itinerarului, se află însăși casa lui Moș Crăciun, stabilită pentru câteva săptămâni la Hala Laminor. Cei care se aventurează în această călătorie vor ști sigur că au ajuns la reședința Moșului pentru că acesta va beneficia de o statuie de 9 metri înălțime, un reper în generosul spațiu dedicat târgului. Pe ruta reședinței lui Moș Crăciun va circula și un tren ce va duce pasagerii la destinația mult dorită.

Printre atracțiile pregătite pentru vizitatori se numără și o roată panoramică impresionantă, de 33 de metri înălțime, baloane cu aer cald și un carusel tematic. Copiii vor avea parte și de momente speciale, cu ateliere creative ce vor aduce magia sărbătorilor mai aproape de cei mici. De asemenea, gurmanzii se pot bucura de mâncăruri delicioase, dulciuri și băuturi fierbinți.

Program artistic Laminor Winter Wonderland, weekendul 6-8 decembrie 2024:

Vineri, 6 decembrie: 19.00 - 21.00

  • Ducu Bertzi& friends
  • Directia 5

Sâmbătă: 17.00 - 19.00

  • Connect R
  • Pepe

Duminică: 19.00 - 21.00

  • Antonia
  • Feli

Program general Laminor Winter Wonderland 2024:

  • Luni-Miercuri - 15:00 - 22:00
  • Joi-Duminică - 12:00 - 23:00
Citește în continuare

Lifestyle

Andreea Bălan și Victor Cornea s-au logodit - VIDEO

Andreea Bălan și Victor Cornea au trecut la următorul nivel în relația lor amoroasă. Tenismenul a cerut-o în căsătorie pe artistă în avion, pe drum spre Laponia. Mai multe detalii și video în articol.

Publicat

pe

Videoclip Andreea Bălan - Superîndrăgostiți
Videoclip Andreea Bălan - Superîndrăgostiți │ FOTO: captură YouTube

Povestea de dragoste dintre Andreea Bălan și Victor Cornea înflorește pe zi ce trece. Cei doi își dovedesc constant sentimentele, așa că nu este de mirare că tenismenul a pus marea întrebare. Totul s-a petrecut în timpul unui zbor spre Laponia. Țara lui Moș Crăciun ocupă un loc special în sufletul cuplului, nefiind prima dată când Andreea și Victor o vizitează. Totuși, această călătorie a fost una cu adevărat specială.

"În acest zbor magic către Laponia, Moș Crăciun mi-a lăsat o scrisoare pentru o persoană prezentă la bordul acestei aeronave. Dragă Andreea, de-a lungul anilor, ai fost o persoană minunată și un dar pentru noi toți cei din jur. Totuși, cel mai frumos dar pe care îl oferi a fost iubirea pentru Victor. Astăzi, el are o întrebare foarte specială pentru tine", a transmis stewardesa.

Apoi, Victor a îngenuncheat și i-a oferit inelul Andreei care, vizibil emoționată, l-a acceptat cu bucurie. Întregul moment a fost celebrat și de colegii de zbor care au aplaudat, ovaționat și filmat cererea în căsătorie. În imagini se văd Damian Drăghici, Elwira și Mihai Petre, și ei la fel de extaziați de întreaga scenă.

Andreea Bălan a transmis următoarele:

"Am spus DA! Cel mai frumos și hotărât DA din viața mea! Zborul spre Laponia a fost cel mai frumos zbor din viața mea, cu cele mai frumoase emoții și cea mai pură iubire! Victor, ești îngerul meu păzitor! Da, vreau să fiu soția ta pentru totdeauna!!! Te iubesc infinit!"

Andreea Bălan și Victor Cornea formează un cuplu din 2023, totul începând cu un schimb de mesaje pe Instagram. Artista a confirmat relația pe 23 iunie, de ziua ei de naștere, declarând:

"Azi, de ziua mea, vreau să împărtășesc cu voi, dragilor, că iubesc, sunt iubită și sunt mai fericită ca niciodată!"

VIDEO: Andreea Bălan și Victor Cornea - cerere în căsătorie

Citește în continuare

Concerte & turnee

"Povestea sufletului meu", sau "cel mai bun show din România" în viziunea Andreei Bălan

Pe 16 octombrie, Andreea Bălan a susținut la Sala Palatului show-ul "Povestea sufletului meu", cel mai mare concert al artistei de până acum. La evenimentul sold out au participat invitați speciali precum JO, Aurelian Temișan, MIRA, Iuliana Beregoi și Liviu Teodorescu.

Publicat

pe

Andreea Bălan la Sala Palatului
Andreea Bălan la Sala Palatului

Concertul construit ca un musical plin de emoție a reușit să aducă împreună mii de fani într-o seară de neuitat. Show-ul spectaculos  a dezvăluit prin muzică, dans, costumații inedite și imagini emoționante cele mai importante etape din viața artistei.

Evenimentul de la Sala Palatului a fost construit din 9 capitole prezentate cronologic. Show-ul a debutat cu un moment live susținut de două tinere talente, Sabrina și Antonia, care s-au pus în pielea fetițelor Andre și au interpretat cele mai iubite hituri ale renumitei trupe.

"Povestea sufletului meu" a inclus o producție multimedia impresionantă, însoțită de efecte vizuale și coregrafii, cu peste 200 de costume special croite și zeci de dansatori.

Andreea Bălan la Sala Palatului (concert "Povestea sufletului meu")

Andreea Bălan la Sala Palatului (concert "Povestea sufletului meu")

Publicul a fost purtat prin călătoria sufletească a Andreei, dezvăluind fiecare moment esențial al vieții artistei, de la hiturile care au consacrat-o începând cu anul 2002, până la cele mai recente piese, într-o atmosferă plină de energie și emoție.

Andreea Bălan: "Acum cu adevărat simt că am cel mai bun show din România"

"Sunt foarte fericită că mi-am îndeplinit cel mai mare vis din cariera mea. Odată cu acest concert mi-am povestit viața, mi-am deschis sufletul în cel mai vulnerabil mod publicului și mi-am găsit vindecarea și liniștea sufletească. Acum cu adevărat simt că am cel mai bun show din România", mărturisește artista.

Andreea Bălan și Petrișor la Sala Palatului

Andreea Bălan la Sala Palatului

Momentele speciale nu au lipsit, iar printre invitații artistei s-au numărat și JO, Aurelian Temișan, MIRA, Iuliana Beregoi, Liviu Teodorescu și Săndel Bălan, alături de care Andreea a cântat cele mai iubite melodii.

Odată cu acest spectacol complet, Andreea Bălan a cântat în premieră piese precum  "O lume minunată", "Copilărie", "O viață și un minut", "SuperÎndrăgostiți (Remix)", "Ploaie de vară", "Acum", "Băieți cu inima în blugi (feat What's UP)", "Cu inima ta", "SuperÎndragostiți", dar și piese ajunse hituri precum "Te joci cu mine", "Liberă din nou", "Prinde-mă, Aprinde-mă", "Trippin", "Like a bunny", "Ooops Eroare", "Aparențe", "Evadez", "Iubi/Paradis", "Baila/Zizi", "Baby get up and dance".

Cu o carieră de peste două decenii, Andreea Bălan este una dintre cele mai versatile artiste din România. Recunoscută pentru hiturile sale care au influențat generații, cât și pentru prezența sa vibrantă pe scenă, Andreea continuă să fie reprezentativă în industria muzicală românească. De la începuturile sale în trupa Andre, până la cariera solo de succes, Andreea a rămas un nume de referință în muzica pop din România.

Pentru artistă, anul viitor va începe în mare forță cu un turneu ce va reda show-ul "Povestea sufletului meu", susținut luna aceasta la Sala Palatului.

Citește în continuare

Trending