Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Bruce Willis se retrage din actorie; Suferă de o afecţiune neurologică

Bruce Willis, unul dintre marii eroi ai filmelor de acţiune din anii '80 şi '90, şi-a anunţat retragerea din actorie. Informaţia a fost publicată de către Variety, care a preluat un comunicat emis de familia şi reprezentanţii starului.

Publicat

pe

Bruce Willis în reclama pentru bateriile DieHard
Bruce Willis în reclama pentru bateriile DieHard │ FOTO: captură YouTube

Bruce Willis, adorat de public pentru rolul comic din serialul "Moonlighting" şi devenit un megastar prin rolul din seria "Die Hard" a împlinit 67 de ani în martie 2022. Cunoscut şi pentru apariţiile în filmele "Expendables" dar şi în seria "Red", actorul suferă de afazie, acesta fiind motivul pentru care este nevoit să renunţe la actorie. Afazia este o tulburare neurologică, care afectează abilitatea unei persoane de a înţelege limbajul, de a comunica, atât prin scris, cât şi prin vorbire.

O astfel de afecţiune poate apărea din cauza demenţei, dar şi din cauza unui anevrism sau atac cerebral.

Iată mesajul postat de familia lui Bruce Willis în social media:

Către susţinătorii uimitori ai lui Bruce, am dorit să vă împărtăşim ca o familie că iubitul nostru Bruce a avut ceva probleme de sănătate şi a fost diagnosticat recent cu afazie, care îi afectează abilităţile cognitive. Ca urmare şi după multă meditaţie asupra acestui lucru, Bruce se va retrage dintr-o carieră care a însemnat atât de mult pentru el.

Trecem prin acest proces ca o familie puternică şi am dorit ca şi fanii săi să fie alături de el, pentru că ştim ce înseamnă el pentru voi, dar şi ce însemnaţi voi pentru el. Cum spune Bruce mereu "Live It Up" şi plănuim să facem asta.

Postarea este semnată "Emma, Demi, Rumer, Scout, Tallulah, Mabel şi Evelyn", adică soţia actuală a actorului, fosta soţie Demi Moore şi copiii acestora. Pe lângă filmele de mare succes comercial amintite mai sus, Bruce Willis a apărut şi în filme cult precum "Pulp Fiction" în 1994, considerat o resurecţie a carierei sale semnată de Tarantino. Apare şi în "The Sixth Sense" din 1999 şi "Moonrise Kingdom" din 2012.

Are la activ 2 premii Emmy pentru serialul "Moonlighting", dar şi nominalizări la Globurile de Aur, din care a câştigat unul. Din 2015 actorul a apărut mai degrabă în filme de categorie B, cu un număr impresionant de titluri aflate în post-productie acum, nu mai puţin 10.

Trending